În anul Centenarului, trăim cel mai mare dezastru demografic din istorie

Anul Centenarului reprezintă, mai bine ca oricând, un bun prilej de a face bilanţul a ceea ce am realizat în ultimii ani, cu bune şi rele, dar şi a direcţiei în care ne îndreptăm. Sigur, avem datoria să aniversăm într-o manieră mai mult sau mai puţin festivistă unirea din 1918 a Basarabiei, Bucovinei şi Transilvaniei cu România... Ne promovăm şi ne prezentăm rezultatele în străinătate cu mai mult sau mai puţin succes. Ne uităm cu mai multă sau mai puţină mândrie pe datele INS despre creşterea economică a României, despre creşterea venitorilor şi a nivelului de trai în termeni reali. Putem fi optimişti despre datele creşterii PIB-ului pe cap de locuitor de când România a devenit membră a Uniunii Europene sau în comparaţie cu ce era economia românească înainte de 1989.

Şi totuşi, există şi o problemă din ce în ce mai vizibilă - scăderea populaţiei României. Având cauze complexe, pornind de la creşterea forţată a natalităţii din anii comunismului, prin interzicerea avorturilor şi imposibilitatea utilizării măsurilor contraceptive, efect al pauperizării României în primii zece ani ai tranziţiei post comuniste şi continuată pe fondul plecării românilor la muncă în străinătate, criza demografică a fost prost gestionată de mai toate guvernele până în clipa de faţă.

Recent, în Parlamentul României a fost depus un proiect de lege prin care să fie încurajate naşterile şi mamele să poată ieşi mai devreme la pensie. Din expunerea de motive reiese o situaţie mai mult decât problematică. Rata de fertilitate a ajuns, în România, sub 2,1, prag sub care are loc scăderea populaţiei, iar populaţia se reduce cu viteză de cinci români pe oră. Potrivit estimărilor INS, conform celui mai pesimist scenariu, în 2060 România va mai avea 12,5 milioane de locuitori, iar conform celui mai optimist - 13,8 milioane de locuitori. Tot conform aceluiaşi institut se estimează că peste 5 milioane de români sunt la muncă în străinătate, ceea ce înseamnă, conform statisticilor la nivel mondial, cel mai mare număr de migratori după Siria. Efectele nu întârzie să se vadă. În piaţa forţei de muncă deja numeroase domenii de activitate înregistrează probleme cu forţa de muncă, devenind o piedică pentru creşterea economică viitoare.

Gestionarea defectuoasă a problemei este că în majoritatea cazurilor guvernele au avut tendinţa de a acţiona pompieristic, punctual fără a privi situaţia de ansamblu. Măsurile de a da mai mulţi bani mamelor şi de a ieşi mai devreme la pensie, dincolo de un anumit caracter populist, sunt necesare, dar nu suficiente. România nu are nici un fel de politică prin care să încurajeze revenirea românilor plecaţi în străinătate. În linii mari, nici măcar numărul celor plecaţi la muncă în străinătate nu este cunoscut de nimeni! Românii se duc la muncă în străinătate pentru salarii mai bune şi pentru condiţii mai bune de trai, care presupun servicii mai bune. Ori, în lipsa unor investiţii serioase şi coordonate în infrastructură, sănătate, educaţie, energie regenerabilă etc. nu se pune problema unor salarii mai mari competitive cu cele obţinute în străinătate.

Daniel-Valeriu BOBOC