Începe prigoana liberalilor

default

Dimensiune font:

| 12-07-2014 05:00

Alianţa PSD - PPDD - PLR pregăteşte un adevărat test de forţă în debutul săptămânii viitoare * toţi consilierii judeţeni liberali cu funcţii de conducere vor fi schimbaţi * PNL acuză o „dictatură a majorităţii” * demersul PSD are şi o victimă colaterală - luptătorul K1 Cătălin Moroşanu

Social-democraţii au început vânătoarea de liberali. Noua alianţă politică de la Consiliul Judeţean (CJ) îi va elibera pe toţi liberalii din funcţiile de conducere de la nivelul instituţiei. Cotidianul „Evenimentul Regional al Moldovei” a intrat în posesia a două proiecte de hotărâre care urmează să se discute în plenul CJ de marţi, 15 iulie, prin care şase liberali vor fi îndepărtaţi de la şefia comisiilor de specialitate. „Atât timp cât în CJ s-a modificat majoritatea politică, credem că este normal şi firesc să se schimbe şi structurile de conducere. PNL este minoritar în CJ, reprezentând doar 19%”, a explicat Cristian Stanciu, liderul de grup al consilierilor PSD. Unul dintre proiecte este iniţiat de PSD, iar celelalt de către liderul liberalilor „disidenţi”, Victor Chirilă.

Ce şefi liberali vor cădea

Majoritatea politică din CJ (PSD - PPDD - PLR) îi va schimba din funcţie pe şeful Comisiei juridice, Eduard Boz şi pe secretarii Liviu Brătescu (comisia de cultură), Magdalena Lupu (comisia pentru sănătate), Lorin Urcaciu (comisia pentru agricultură) şi Petru Dascălu (comisia economică). O altă modificare importantă vizează o comisie specială a CJ. Este vorba de cea care evaluează proiecte depuse de organizaţii neguvernamentale pentru accesarea de fonduri nerambursabile. În ultimii doi ani, Comisia, condusă de liberalul Liviu Brătescu, a împărţit 1,1 milioane lei către diverse ONG-uri. „Componenţa acestei comisii ar trebui să se schimbe anual. În plus, există o nouă majoritate politică şi trebuie restructurate conducerile tuturor comisiilor”, a precizat Victor Chirilă, iniţiatorul acestui proiect.

Moroşanu, victimă colaterală

Testul de forţă care va fi declanşat de PSD include şi o victimă colaterală, respectiv luptătorul K1 Cătălin Moroşanu (PDL). Acesta urmează să-şi piardă funcţia de preşedinte al Comisiei pentru tineret şi sport, urmând să fie înlocuit cu social-democratul Vasile Câtea. PSD pregăteşte şi o surpriză în conducerea unei alte comisii. Este vorba de consilierul care îl va înlocui pe Brătescu din funcţia de secretar al comisiei de cultură. Potrivit unor surse, PSD va avea o propunere inedită, respectiv Constantin Şerban (PDL). O altă comisie unde se va schimba şeful este cea de relaţii externe, rămasă fără şef după demisia lui Alin Aivănăoaiei (PPDD), care a devenit, între timp, vicepreşedinte al instituţiei, funcţiile fiind incompatibile. În locul său va fi desemnat un alt membru PPDD. După operarea modificărilor, PSD va controla şase comisii, iar PPDD, PLR şi PDL câte una. Demn de remarcat este că noua majoritate politică nu se va atinge de Comisia de dezvoltare, acolo unde preşedinte este democrat-liberalul Liviu Bulgaru.

PNL: „Asistăm la o dictatură a majorităţii”

Consilierii liberali au criticat în termeni duri demersul noii majorităţi de a schimba structurile de conducere. „E o prostie, această majoritate îşi arată adevăratul caracter. În 2012, noi am căutat să fie o reprezentare echilibrată a tuturor partidelor, nu am dorit să impunem o dictatură a majorităţii. Nu pot să fiu decât scârbit de această iniţiativă”,a comentat liberalul Eduard Boz. El a catalogat alianţa PSD-PPDD-PLR drept „toxică”. „Să fii la putere nu înseamnă să faci tot ce îţi taie capul”, a mai spus Boz. În schimb, Brătescu a fost mai reţinut în declaraţii şi a precizat că nu contestă dreptul actualei majorităţi de a schimba structuri de conducere la nivelul comisiilor. „Însă, aş fi curios să văd dacă aceste schimbări au vreo legătură cu activitatea noastră din comisii. Eu contest legitimitatea şi morala acestui pseudo-grup al aşa-numiţilor liberali-reformatori (PLR, n.r.)”, a completat Brătescu. Un prim vot pe cele două proiecte de hotărâre se va da în şedinţa reunită a comisiilor de specialitate de luni, 14 iulie, întâlnire care are scopul de a pregăti ordinea de zi a plenului CJ de marţi.

 

Consilierii judeţeni liberali îşi vor pierde funcţiile de conducere de la nivelul instituţiei judeţene. Decizia va fi supusă plenului CJ în şedinţa de marţi. Liberalii vor pierde controlul asupra unor domenii precum juridicul, cultura, economia sau agricultura. Nu în ultimul rând, modificările vizează şi o comisie specială care împarte fonduri ONG-urilor

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua
ULTIMA ORA
BANCUL ZILEI

04:53

PUBLICAȚIE DE VÂNZARE. Subscrisa, Management Reorganizare Lichidare Iaşi S.P.R.L., în calitate de lichidator judiciar al debitoarei IDIS CONSTRUCT S.R.L., cu sediul în Sat Chilișeni, Comuna Udești, nr. 5, Jud. Suceava, C.U.I. 24430897, nr. de înreg. Registrul Comerțului J33/1398/2008, potrivit Sentinței civile nr. 189/2018 din data de 02.04.2018, pronunţată de Tribunalul Suceava, în dosarul nr. 947/86/2018, anunţă scoaterea la vânzare prin licitaţie publică cu strigare, în conformitate cu prevederile Încheierii din 28.03.2023 a Tribunalului Suceava și în conformitate cu dispozițiile Noului Cod de Procedură Civilă, la data de 13.05.2024, ora 13.00, a următoarelor active aflate în proprietatea S.C. Idis Construct S.R.L., respectiv: Nr. activ: Activ 1, Denumire și descriere active: Proprietate Imobiliara - TEREN ARABIL – intravilan cu suprafata de 2.500 mp, identificat cu nr. cad. 30009, inscris in Cartea Funciara nr. 30009 UAT Udesti, situat in sat Chiliseni, comuna Udesti, judet Suceava. Valoare de piață stabilită de evaluator (lei, fără T.V.A.*): 37.400,00 lei. Valoarea de pornire la licitație (lei, fără T.V.A.): 18.700,00 lei. Persoanele care pretind vreun drept asupra bunurilor ce urmează a fi scoase la vânzare au obligaţia, sub sancţiunea decăderii, să facă dovada acestui fapt până la data de 10.05.2024, ora 13.00, la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași. Ofertanții sunt obligați să depună până la data de 10.05.2024, ora 13.00, toate documentele menționate în publicația de vânzare/caietul de sarcini, precum și o garanție reprezentând 10% din prețul de pornire la licitație, în contul de lichidare al societății debitoare. Componenţa şi descrierea activelor scoase la vânzare sunt cuprinse în caietele de sarcini, care se pot procura de la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași, în fiecare zi de luni până vineri, până la data de 22.06.2023, ora 13.00. Relaţii suplimentare se pot obţine la tel: 0232/243.864, 0751/084.083.
1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Tasca, cu sediul in sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt, telefon/fax 0233/255.023, e-mail: primaria_tasca@yahoo.com, cod fiscal 2614457. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: Trup de pasune Neagra I, in suprafata totala de 2,25 ha, compus din numarul cadastral 50644, in suprafata de 1,18 ha, situat in extravilanul comunei Tasca si numarul cadastral 50650, in suprafata de 1,07 ha, situat in intravilanul comunei Tasca, apartine domeniului public al Comunei Tasca, conform caietului de sarcini, H.C.L. Tasca nr. 39/18.04.2024 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul Comunei Tasca. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Secretariat, din cadrul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei, se achita cu numerar la Casieria Comunei Tasca. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 17.05.2024, ora 16.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 27.05.2024, ora 09.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Oferta se depune intr-un singur exemplar, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 27.05/2024, ora 10.00, la sediul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios -Administrativ a Tribunalului Neamt, Piatra-Neamt, B-dul Decebal nr. 5, judetul Neamt, telefon 0233/212.717, fax 0233/232.363, e-mail: tr-neamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 23.04.2024.
Unde sunt banii Securitatii si cum scapa marii vinovati. Nu exista mare privatizare in Romania fara un securist in poveste
29/12/2019 05:53

 Dupa un scurt moment de recul in 1990, Securitatea s-a repliat si s-a salvat pe toate caile posibile: nu exista mare privatizare in Romania care sa nu aiba undeva in povestea ei o figura importanta din Se ...

VIDEO Au apărut imaginile cu momentul în care Klaus Iohannis e apostrofat, când depune o coroană, la Arcul de Triumf, de Ziua Națională: Nu vă mai bateți joc
03/12/2019 12:10

 Klaus Iohannis a fost tinta unor atacuri verbale, de Ziua Natională, la parada militară de la Arcul de Triumf din Bucuresti! În timp ce depunea o coroană in memoria eroilor, un bărbat a pro ...

Rezultate finale la alegerile prezidentiale: Iohannis - 66,09 %, Dancila - 33,91%
28/11/2019 14:32

 Purtatorul de cuvant al Biroului Electoral Central (BEC), Mircea Preotescu, a anuntat, joi la amiaza, rezultatul final al alegerilor prezidentiale. Astfel, Klaus Iohannis a obtinut 66,09 % din numarul ...

Peste 770.000 de ieşeni, aşteptaţi la vot
23/11/2019 00:00

  * peste 18 milioane de romani cu drept de vot sunt aşteptaţi, maine, la vot, la turul al doilea al alegerilor prezidenţiale * romanii au de ales intre Klaus Iohanis, actualul preşedinte al Romaniei, ...

Dan Lungu: „Voi vota împotriva reciclării analfabetei de tristă amintire”
09/11/2019 00:00

  Alianţa 2020 USR-PLUS locală a semnalat, printr-un eveniment electoral desfăşurat la Iaşi, importanţa participării comunităţii la vot, duminică. Membrii celor două filiale ieşene menţioneaz ...

Hai la vot!
09/11/2019 00:00

  * romanii merg duminică la vot, la alegeri prezidenţiale * in cazul in care niciunul dintre candidaţi nu adună jumătate plus 1 din voturi, raportat la totalul listelor, pe 24 noiembrie 2019 se va o ...

Şi deţinuţii se înghesuie să voteze
09/11/2019 00:00

  * 621 de deţinuţi din Penitenciarul Iaşi şi-au exprimat intenţia de a participa la vot, maine Astfel, duminică, in ziua votării, incepand cu ora 8, cate o echipă formată din cel puţin 2 membr ...

Păcatele candidaţilor la Preşedinţie
08/11/2019 00:00

  * după ce a fost analizată integritatea candidaţilor propuşi de principalele partide pentru alegerile prezidenţiale, s-a constatat că 7 dintre aceştia sunt in zona roşie * sunt prezentate inform ...

  Campania „candidaţilor laşi” /  Iohannis – Dăncilă, finala aşteptată de toată lumea!
07/11/2019 00:00

  * şeful statului se bucură de 38,9% din intenţiile de vot, fiind urmat de Viorica Dăncilă (PSD) - 22,6%, şi de candidatul USR-PLUS, Dan Barna, cu 19,1% Peste 18 milioane de romani sunt aşteptaţ ...

Maricel Popa: „Parlamentarii au trădat voinţa poporului”
06/11/2019 00:00

  * liderul social-democraţilor ieşeni consideră că, „pentru liberali, depesedizarea Romaniei inseamnă concedieri masive in intreg sistemul bugetar, in urma cărora sute de mii de romani şi-ar ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei