Liberalii sunt acuzaţi că au sifonat 500.000 de euro
Se naşte un nou scandal cu iz penal în interiorul Consiliului Judeţean (CJ) Iaşi. Majoritatea PSD îi acuză pe colegii liberali din Executiv că au făcut pierduţi 500.000 de euro, bani ce au fost alocaţi pentru organizarea Festivalului Internaţional de Literatură şi Traduceri Iaşi. Potrivit lui Cristian Stanciu, liderului consilierilor judeţeni PSD, în urmă cu patru luni a fost solicitată în Plenul CJ întocmirea şi prezentarea de către Executiv a unui raport de activitate privind ultima ediţie a FILIT. „Am făcut acest lucru în ideea transparenţei cheltuirii banului public, mai ales că suma alocată acestui festival este una deloc neglijabilă, fiind în joc jumătate de milion de euro”, a declarat Stanciu. Conform social-democratului, explicaţiile cu privire la modul în care au fost cheltuiţi banii au întârziat să apară. Mai mult, consilierul local acuză faptul că s-ar ţine sub cheie şi raportul de audit cu privire la ultima ediţie FILIT, acesta aflându-se în „biroul preşedintelui suspendat al CJ Iaşi, Cristian Adomniţei”. „PNL Iaşi şi liderii săi au pus batista pe ţambal. Nu au suflat nicio vorbă despre cum s-au cheltuit banii, (...) ce sume au încasat persoanele sau firmele implicate şi care sunt acestea”, a punctat Stanciu.
Citeşte şi Marius Dangă, gluma săptămânii în PSD
Liberalii îl iau pe NU în braţe
În replică la gravele acuze aduse de social-democraţi, liberalii din CJ Iaşi refuză să vină cu lămuriri, considerându-se calomniaţi de afirmaţiile majorităţii. „PNL Iaşi nu are a da explicaţii la minciunile sfruntate proferate de PSD pentru că organizarea FILIT a fost strict apanajul echipei conduse de dl. Dan Lungu, însă îi asigurăm pe toţi ieşenii şi iubitorii de cultură că toate achiziţiile publice în cadrul acestui festival au fost publicate pe SEAP sau pe site-ul CJ”, se arată într-un comunicat remis de PNL Iaşi.
Deşi PNL a contracarat timid acuzele aduse de PSD, Cristian Stanciu rămâne de părere că „liberalii trebuie să dezvăluie misterul cheltuirii banilor ieşenilor, cei 500.000 euro pentru care au intrat în silentio stampa”.
Evenimentul pe WhatsApp – cele mai tari stiri, direct pe telefon!
Esti mereu pe fuga? Noi îti trimitem zilnic cele mai importante 3 stiri din Iasi, Moldova si tara – scurt, clar, fara spam.
Plus: alerte locale de urgenta, noutati exclusive si acces rapid la anunturi importante.
Intra pe canalul nostru oficial: WhatsApp Ziarul Evenimentul
⇒ Încearca 3 zile. Daca nu-ti place, poti iesi oricând.
Esti martorul unui eveniment care poate fi o stire de interes pentru comunitate?
Trimite-ne detalii si imagini la numarul de WhatsApp
0752 266 264 si noi le facem cunoscute!