Loredana i-a cântat lui Adomniţei, la botezul fiicei
Dimensiune font:
Printre invitaţii la petrecere s-au aflat miniştri, parlamentari, şefi de servicii secrete şi directori de instituţii.
Preşedintele Consiliului Judeţean Iaşi, Cristian Adomniţei, şi-a botezat fetiţa, Sabina Maria, la sfârşitul săptămânii trecute. Petrecerea de botez a avut loc la un restaurant select din Iaşi, iar la eveniment, care a avut loc în seara zilei de sâmbătă, 25 ianuarie, au participat câteva sute de persoane. Printre invitaţi s-au numărat ministrul Economiei, Andrei Gerea, ministrul Culturii, Gigel Ştirbu, seful SIE, Teodor Meleşcanu, viceguvernatorul BNR Bogdan Olteanu, precum şi seful Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate, Cristian Buşoi. Adomniţei a invitat şi alţi liberali care ocupă funcţii publice (şefi de consilii judeţene din ţară, directori de deconcentrate), dar nu i-a uitat nici pe reprezentanţii opoziţiei. Astfel, la petrecere au mai fost deputaţii Petru Movilă şi Camelia Bogdănici (PDL), precum şi preşedintele PPDD Iaşi, Alin Aivănoaiei. De la PSD au venit deputatul Constantin Adăscăliţei, vicepreşedintele CJ Victorel Lupu şi liderul consilierilor judeţeni PSD, Cristian Stanciu. La eveniment ar fi urmat să participe şi liderul PNL, Crin Antonescu, dar acesta a părăsit Iaşul pentru a nu risca să rămână înzăpezit. Atmosfera la petrecere a fost întreţinută de Loredana Groza. Sabina-Maria, fiica lui Cristian Adomnitei şi a judecătoarei Sabina Vişinari, s-a născut în luna octombrie a anului trecut. (Dan Constantinescu)
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau