Mirajul puterii în PSD
Dimensiune font:
Social-democraţii fac cărţile pentru ocuparea funcţiilor în noul Biroul Permanent Judeţean. Membrii acestuia vor fi aleşi joi, 5 noiembrie
Social-democraţii fac ultimele calcule pentru alegerile ce urmează să stabilească membrii noului Birou Permanent Judeţean (BPJ). Potrivit statutului PSD, acest for decizional va avea 33 de membri, pesediştii urmând să fie selectaţi din cei 151 de candidaţi validat la Conferinţa Judeţeană a partidului, ce a avut loc pe data de 3 octombrie. Ceea ce este cusut cu aţă albă în organizarea acestei întruniri ţine de modul organizatoric, secretarul-executiv al Organizaţiei Judeţene fiind cu totul pe lângă acest subiect. „Nu am nicio informaţie despre acest lucru şi dacă dumneavoastră ştiţi mai multe, înseamnă că sunteţi secretarul şef al partidului”, se ţine de şotii Vasile Cîtea, pentru a trece în plan secund faptul că nu are nici cea mai mică idee despre ce se întâmplă în partidul din care face parte. În schimb, există şi social-democraţi care conştientizează faptul că noua structură de conducere trebuie definitivată cât mai repede. „Este imperios necesară alegerea şi definitivarea structurii BPJ de către Consiliul Judeţean PSD întrucât va urma o perioada încărcată, care va presupune luarea de decizii importante prin prisma precampaniei şi campaniei electorale care urmează”, a declarat vicepreşedintele PSD Cristian Stanciu, evidenţiind faptul că noul BPJ trebuie să aibă a structură flexibilă.
Citeşte şi Drumurile proaste, durerea ieşenilor
Social-democraţii ademeniţi de putere
Potrivit prevederilor statutare, din noul BPN „vor face parte de drept liderii structurilor interne de la nivelul organizaţiei, Tineretul Social Democrat, Organizaţia Femeilor Social Democrate, Organizaţia Pensionarilor Social Democraţi, Liga Aleşilor Locali, precum şi preşedintele şi vicepreşedinţii Consiliului Judeţean Administrativ şi primarul municipiului reşedinţă de judeţ”. Astfel, Victorel Lupu se va bucura în continuare de statutul de lider al BPJ, Mihai Chirica rămâne în acest for cu funcţia de preşedinte-executiv, iar consilierul judeţean Vasile Cîtea secretar-general. Bătălie se va da însă pentru funcţiile de vicepreşedinţi, majoritatea celor care au ocupat aceste poziţii în fostul BPJ urmând să intre în cursă pentru a-şi prelungi cu încă patru ani şefia printre social-democraţi. Printre aceştia se numără şi secretarul de stat în Ministerul Economiei, Comerţului şi Turismului, Marcel Popa, care vrea să-şi revalideze funcţia de vicepreşedinte, responsabil pe colegiul uninominal 1. „Sunt născut acolo, mă identific cu acei oameni, am coordonat activitatea politică din colegiile unu şi doi, motiv pentru care voi candida să rămân în continuare responsabil de acea zonă”, a mărturisit social-democratul. Potrivit surselor din partid, pe lista social-democraţilor care vor să-şi păstreze funcţiile se regăseşte şi liderul consilierilor judeţeni PSD, Cristian Stanciu.
O schimbare vine şi din partea pesediştilor care în vechiul BPJ aveau doar calitatea de invitaţi, fără a putea participa la luarea deciziilor politice, neavând drept de vot. „Voi candida pentru funcţia de vicepreşedinte şi coordonator al colegiului uninominal 4, pe care îl reprezint şi în Parlament”, explică senatorul Sorin Lazăr, care vrea să treacă de la stadiul de spectator la şedinţele BPJ, la calitatea de jucător pe scena politicii interne a partidului. În aceeaşi postură se află şi deputatul Constantin Adăscăliţei, care vrea să vrea tot vicepreşedinte şi reprezentant al colegiului uninominal 3. „Consider că am toate şansele să ocup această funcţie, având rezultatele pe care partidul le-a avut la ultimele alegeri în acest colegiu”, punctează deputatul Adăscăliţei.
Se pare că din vechii membri ai BPJ care au avut statutul de invitat şi care se mulţumesc încă patru ani de zile cu aceeaşi calitate, fac parte deputaţii Cristina Nichita şi Anghel Stanciu. „Nu am de gând să candidez. Îi voi lăsa pe cei tineri să defileze pe scena politică, aşa cum s-a cerut odată”, a declarat social-democratul Anghel Stanciu, cel care în ultimele şase luni de zile a făcut un pas mai în spate după ce tineretul din partid a început să se afirme mai mult decât era cazul, propagând ideea unei reforme cusute cu aţă albă.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau