Parlamentarii ieşeni vorbesc despre Legea „Big Brother”
Parlamentarii români şi-au dat seama că securitatea naţională „atârnă” de clarificarea legilor „Big Brother”, după ce în Franţa, săptămâna trecută, şi-au pierdut viaţa mai mulţi oameni din cauza unor atacuri teroriste, iar ieri a fost înregistrată o altă luare de ostatici. Treziţi din toropeală, aceştia au activat „maşina de făcut legi” pentru a pune la punct modul în care pot fi stocate datele cu caracter personal privind accesul la internet, poşta electronică şi telefonie.
Rateuri în procesul de creare a legilor
Puşi pe fapte, parlamentarii s-au apucat să lucreze la un pachet de legi care să respecte cerinţele UE, dar rezultatul nu a fost cel dorit. Practic, s-a lucrat la o lege care le impunea operatorilor de telefonie să păstreze, timp de şase luni, informaţii precum numerele de telefon ale apelantului şi ale destinatarului, dar şi datele personale ale fiecărei peroane care achiziţionează o cartelă pra-pay. Adoptată în 2012, Legea 82, cunoscută sub denumirea de „Legea Big Brother”, a fost declarată însă neconstituţională, pentru că încalcă drepturile fundamentale ale omului, prevăzute în Constituţie.
Anomalii peste anomalii
O altă anomalie a fost modul în care proiectul de lege privind securitatea cibernetică a României a fost aprobat de Guvern. Legea care stabileşte cadrul general de reglementare în domeniul securităţii cibernetice şi obligaţiile ce revin persoanelor juridice de drept public sau privat în scopul protejării infrastructurilor cibernetice, a trecut prin mâinile parlamentarilor fără a le stârni mare interes. „Este inadmisibil cum o astfel de lege a fost aprobată tacit în Camera Deputaţilor, fără a se face dezbateri pe tema ei”, a declarat senatoarea Mihaela Popa (PNL), indignată de faptul că parlamentarii renunţă la dezbateri pe seama legilor, deşi acestea tratează aspecte importante pentru societate. „Eu nu am votat nici pentru nici împotrivă când legea a fost în Senat, aceasta fiind cameră decizională. Pentru a vota o lege atât de importantă pentru siguranţa naţională trebuie dezbateri, trebuie analiză. Este nevoie de un calup de legi care să reglementeze atât aspectele care vizează cartelele pre-pay, cât şi sfera cibernetică, însă trebuie respectate şi drepturile omului”, a punctat senatoarea Popa, declarându-se încântată de ideea că legile care privesc securitatea naţională sunt aduse din nou în atenţia Parlamentului.
Ideea unui calup de legi este îmbrăţişată şi de deputatul Camelia Bogdănici, cât timp acestea respectă şi Constituţia. „Fiind vorba despre un conflict între intimitatea fiecărui om în parte şi siguranţa populaţiei, lucrurile nu pot fi făcute peste noapte”, declară Camelia Bogdănici, explicând că aşteaptă ca noile variante ale legilor ce trebuie să crească siguranţa României, să fie tratate cu seriozitate, fiind vorba despre legea Big Brother şi cele care vizează cartelelor pre-pay. Deşi în acest moment, preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, a declarat că aceste legi „sunt urgente”, deputatul ieşean PMP susţine că nu este normal ca deciziile cu privire la siguranţa naţională să fie luate la foc automat. „Lucrurile se fac peste noapte, nu îţi pun la dispoziţie datele concrete şi te trezeşti că în cinci minute trebuie să iei o hotărâre şi să vezi dacă votezi sau nu o lege”, a conchis Camelia Bogdănici.
„Nu am dezbătut nimic pe acestă temă“
Deputatul ieşean Vasile Mocanu (PSD) recunoaşte că proiectele legislative trebuie făcute mai bine cunoscute. „Nu am dezbătut nimic pe acestă temă. Este necesar să stam cu picioarele în apă ca să ne dezmeticim”, a declarat Vasile Mocanu, vizibil debusolat de discuţia la care a fost antrenat de reporterii cotidianului „Evenimentul Regional al Moldovei”. Anca BURNICHE
* * *
Datele reţinute de operatori pentru şase luni:
* pentru reţelele de telefonie fixă şi de telefonie mobilă: numărul apelantului şi al celui apelat, numele şi adresa abonaţilor;
* pentru serviciile de acces la internet şi poştă electronică: identificatorul alocat utilizatorilor, numele şi adresa abonaţilor, adresa IP, linia DSL;
* data şi ora iniţierii şi încheierii comunicării telefonice;
* data şi ora conectării şi deconectării de la serviciul de acces la internet;
* informaţii privind serviciul de telefonie utilizat;
* informaţii privind serviciul de acces la internet utilizat;
* identificatorul celulei telefonice la începutul comunicării.
Legea 82/2012 nu priveşte însă şi conţinutul convorbirilor şi al mailurilor. Aici, anchetatorii se supun regulilor din Codul de procedură penală privind interceptarea comunicaţiilor.
* * *
Anul trecut, Legile Big Brother au fost declarate neconstituţionale şi în Cehia, Germania şi Slovacia
Subiecte asemanatoare
Bolojan, avertisment dur pentru noul guvern: „Dacă se ratează și 2027, tabloul nu va fi bun!”
PSD aruncă bomba cifrelor și acuză austeritatea lui Bolojan
Avem Guvern!
Muraru anunță ce va face PNL de marți: partidul promite să urmărească fiecare decizie, numire și contract
Bolojan aruncă PNL în opoziție. Liberalii votează Guvernul, apoi își retrag oamenii din funcții
Adrian Veștea avertizează asupra unui dezastru politic în PNL și invocă spectrul dispariției PNȚCD
Guvernul Niculescu – PSD intră marți în Parlament. Criza politică ar putea înceta
Grindeanu îl somează pe Bolojan să intre la guvernare!
Luca Niculescu preferă un guvern politic, dar nu exclude varianta tehnocrată
Premierul desemnat vrea un acord politic pentru șase luni
PSD insistă pentru guvernare cu PNL. Bolojan spune „nu” repetării vechii formule
Horoscopul zilei de duminică, 1 noiembrie 2026
„Anatomia unei femei”. O lecție despre curajul de a fi imperfect
Alertă aeriană! O nouă dronă a intrat dinspre Republica Moldova. Au decolat avioane F-16
Iașul interzice păcănelele, dar adolescenții joacă online
Muzica lui Eugen Doga răsună din nou la Iași, într-un concert-eveniment
Război pe asfaltul Iașului. Bolt, Uber și taxi, la cuțite pentru bani
Rețeta zilei. Platou de aperitive spectaculoase, pentru o masă de sărbătoare
Ce înseamnă osmoza inversă și ce problemă rezolvă pentru apa de la robinet
Halloween a cucerit Iașul. Sărbătoarea străină care a prins rădăcini
Schimbări neașteptate la factura de electricitate în România și ce ascund cifrele europene
RomâniaFilm ajunge într-un moment decisiv care schimbă soarta cinematografelor
Date noi despre șomaj dezvăluie o schimbare neașteptată în piața muncii
Cum ajung banii din cont la familie după un deces și ce detaliu face diferența
Reforma administrativă aduce beneficii neașteptate pentru unele localități
Luni sună din nou clopoțelul pentru 140.000 de copii din Iași
Iașul trimite cărți la sate. Un tramvai pentru bibliotecile uitate
Pensii și calculele nevăzute care pot schimba totul
Calendar Ortodox 31 octombrie și povestea unor vieți care au schimbat credința
Horoscopul zilei de sâmbătă, 31 octombrie 2026
Cum alegi mai ușor cina
A apărut primul candidat respins la interviurile pentru funcțiile de director de școli!
Note uriașe la concursul pentru directorii școlilor din Iași!
Halloween cu mistere și legende în Iași! Tramvaiul Cafenea se transformă într-o atracție înfricoșătoare
Un liceu din Iași își schimbă programa după cerințele angajatorilor
43 de școli din Iași, mobilizate pentru integrarea elevilor ucraineni
ISU Iași caută un service unde să-și repare cele 162 de vehicule și este dispus se ofere peste 1 milion de euro!
PSD aruncă bomba cifrelor și acuză austeritatea lui Bolojan
Rezultate finale la evaluarea planului managerial – concurs director școli. Vezi cele 227 de note!
Scoruri de coșmar în județeană!
Ora de iarnă, o schimbare care ar putea dispărea în toată Europa
Bolojan, avertisment dur pentru noul guvern: „Dacă se ratează și 2027, tabloul nu va fi bun!”
Împrumut de aproape 149 milioane de lei, la CJ! Centura ușoară înghite grosul banilor
Spitalul „Sf.Maria” primește trei etaje de la o școală specială
Două echipe, zero milă! Valea Lupului și Siretul Hălăucești domină Liga a V-a ieșeană
Cortizolul, hormonul pe care toată lumea vrea să-l scadă. Ce trebuie să știm
Iașul de după blocuri, la aproape 7 milioane de euro. Șase cartiere se schimbă
IKEA cotește spre Cluj. Iașul rămâne cu așteptarea!
SC DOMIGHIAN’S PARK SRL anunta demararea implementarii proiectului cu titlul: “ HALĂ RECICLARE ȘI PRODUCȚIE PRODUSE DIN PLASTIC”
Pelerinajul Sfintei Parascheva 2026: cum se descurcă Iașul cu peste 168.000 de oameni într-o singură săptămână