02 cai
01 cai
03 cai
05 cai

Dimensiune font:

Lucina, colţul de Rai în care timpul stă pe loc FOTO

| 03-01-2017 11:45

Dacă-ţi cauţi o destinaţie pentru câteva zile de vacanţă, nu fugi de locurile din ţara ta punând o etichetă seacă de „nu merită!” * şi dacă vrei să uiţi cu totul de alarma ceasului, de claxonul maşinii, de ambuteiajul din trafic şi de nervii de peste zi, Lucina e locul ideal pentru câteva zile


Desprinde-te uşor de agitaţia oraşului, porneşte spre Gura Humorului, Câmpulung Moldovenesc, admiră locurile ce-ţi amintesc puţin de influenţa austriacă, dar nu uita să fixezi prin obiectivul privirii peisajele de o unicitate ireală, aşa cum rar ţi-a fost dat să vezi la noi în ţară şi poate chiar şi în afară. Mergi mai departe spre Pojorâta, continuă spre Moldova Suliţa şi, la final, intră pe drumul forestier, care şerpuieşte uşor prin pădure. Nu te speria! Se poate merge şi cu o maşină de oraş, nu-ţi trebuie un ATV sau vreun 4X4, şi continuă să şerpuieşti până ajungi la o poartă mare, din lemn, pe care scrie Herghelia Lucina. Iar după ce treci de poartă, admiră! Admiră dealurile de jur-împrejur, verdele unic, cerul senin, mirosul de crud şi de fân cosit. E locul desprins din agitaţia de zi cu zi, unde timpul are alt înţeles şi unde câteva sute de cai huţul zburdă liberi pe pajişti şi-n păduri. Este singura rasă pur românească, aşa că ar trebui s-o vezi măcar o dată în viaţă. Deşi, dacă ajungi o dată la Lucina, vei merge mereu.


Herghelia Lucina, două secole de trecut zbuciumat

În anul 1807, au fost construite adăposturi pentru tineret, însă acestea au fost distruse în totalitate de incendii în anul 1813. Grajdurile au fost reconstruite în anul 1817. Tot atunci au fost ridicate şi locuinţe pentru personalul existent. A urmat o perioadă de amenajare a păşunilor, de drenare a mlaştinilor şi, în anii 1846-1847, s-a construit, de către o unitate militară de pionieri, primul drum care a făcut legătura între herghelia Lucina şi comuna Moldova Suliţa, pe valea Lucavei. Abia în anul 1856 s-a înfiinţat herghelia de cai huţuli de la Lucina, sub comanda cavalerului colonel Martin Von Hermman, infanterist.

Rasa huţul era apreciată de armata austriacă, în special de companiile de mitraliori, datorită abilităţilor excepţionale de a se strecura pe potecile de munte, pe marginea prăpăstiilor, dar şi datorită faptului că putea duce o încărcătură impresionantă pe samar, nefiind pretenţioasă la condiţiile de hrănire, prezentând o rezistenţă şi un grad de adaptabilitate excepţional, ne este explicat pe site-ul hergheliei. Aflăm că, de la înfiinţare şi până în 1914, herghelia a aparţinut imperiului Austro-Ungar, împreună cu cea de la Rădăuţi.

În 1875, din motive necunoscute, herghelia este desfiinţată, urmând să fie reînfiinţată în 1877, datorită cererilor armatei, având un nucleu de reproducţie format din zece iepe cumpărate de la populaţia din zonă, şi armăsarul Ştirbu, luat din cătunul cu acelaşi nume. Evoluţia rasei huţul a înregistrat progrese deosebite în Herghelia Lucina până în anul 1914, în luna august, când, din cauza războiului, herghelia a fost evacuată din Bucovina în Austria. În schimb, după terminarea războiului, statul român a fost invitat la ultima licitaţie organizată de statul austriac, la Viena, în anul 1919, şi a putut cumpăra o parte din materialul de reproducţie al fostei herghelii Rădăuţi, printre care şi un număr redus de iepe şi armăsari din rasa Huţul, proveniţi din Herghelia Lucina. A urmat apoi o perioadă de organizare a hergheliilor Rădăuţi şi Lucina până în anul 1922, când nucleul de bază al rasei huţul era compus din 26 de iepe.


Cel de-al Doilea Război Mondial a afectat din nou herghelia, conform istoricului prezentat pe site-ul hergheliei. La 10 martie 1944, efectivul iepe mame, armăsari pepinieri, precum şi o parte din tineretul hergheliei Lucina a fost evacuat la Sâmbăta de Jos, la poalele munţilor Făgăraş. În timpul luptelor care s-au dat pe teritoriul hergheliei au ars toate adăposturile pentru animale şi toate locuinţele.
Abia patru ani mai târziu herghelia şi-a adunat efectivul în adăposturi proprii, construite la Lucina şi, până în toamna lui 1950, toate construcţiile au fost terminate, herghelia beneficiind de condiţii corespunzătoare - grajduri igienice, drumuri pietruite, uzină electrică proprie şi legături telefonice la fiecare secţie.


În 1994, pentru a prezerva rasa huţul, a fost înfiinţată Federaţia Internaţională a Huţulului. Până în 1990, herghelia Lucina a fost sub administraţia Centrului Republican de Creştere şi Calificare a Cabalinelor de Rasă, după care a trecut la RA Cai de Rasă SA, care, în anul 2000, a devenit SN Cai de Rasă SA, rămânând ca subunitate a acesteia până în noiembrie 2002. Acum, Herghelia Lucina este sub administraţia Direcţiei Silvice-Suceava.


Cai, pădure, libertate

În inima munţilor, printre cai şi flori de câmp, am descoperit-o pe doamna Ştefania Leţcan. Înainte administra fosta pensiune din herghelie, acum şi-a făcut propria unitate de cazare, din fonduri europene. E singura din inima pădurii, aşa că fie te cazezi aici, fie vii şi stai la cort, tot la dumneaei vei apela pentru un duş cald. Şi face nişte hribi cu mămăligă şi usturoi de te lingi pe degete. Dacă vrei să înveţi să călăreşti sau dacă eşti deja un pasionat al hipismului, aici e Raiul tău. Dacă vrei să intri mai uşor în legătură cu cei care administrează herghelia pentru a vorbi de tarife şi de program, poţi să apelezi cu încredere tot la doamna Ştefania sau poţi să mergi direct la grajduri şi să-ţi încerci norocul. Cu siguranţă nu vei regreta. „Dacă nu vrei să călăreşti, plimbă-te pe poteci de munte, mergi pe urma turmelor de iepe cu mânji, urcă pe vârful Lucinei, dar opreşte-te pe traseul şi vizitează grajdurile de huţuli, pentru că e păcat să nu-i vezi. Vara să ai grijă, totuşi, la vipere, iar în timpul iernii încearcă să nu te sperii prea tare când vei vedea imprimată în zăpadă amprenta unui urs. Vei afla abia după aceea că este unul dintre trofeele râvnite de vânători datorită dimensiunilor impresionante şi vei spune atunci o rugăciune în gând, mulţumindu-i Celui de Sus că ai văzut doar urma, nu şi fiara”, sunt sfaturile doamnei Ştefania.


Stâna din poveştile bunicilor

Nu ştiu dacă poţi vedea cu ochii minţii cum e să-ţi bei cafeaua la prima oră, cu zeci de cai ce zburdă liberi pe sub balconul tău, cu miros de iarbă îmbrăcată în rouă şi cu nişte culori în jur de-ar face invidios orice pictor. Dacă nu te ajută imaginaţia, cel mai bine e să mergi să vezi cu proprii ochi. Şi dacă tot ajungi până acolo, apelează tot la gazde pentru un drum la stână. Va fi o experienţă de neuitat, mai ales pentru un orăşean get-beget. Nu uita, înainte de a pleca la drum, să iei câteva sticle cu bere la tine. „Curierii nu ajung până în vârful muntelui şi s-ar putea să le faci o surpriză plăcută bacilor. Te urci în căruţă, porniţi agale pe drum de munte, printre brazi cu cetină deasă, şi te pierzi cu privirea pe dealurile din jur. Să nu te sperii când te apropii de stână”, mai spune doamna Ștefania.

Comitetul de primire e format din vreo 10 ciobăneşti bucovineni cum rar ţi-a fost dat să vezi. Înconjoară căruţa şi te latră până aproape de poarta de acces în stână. E suficient un singur plesnet din biciul baciului şi se retrag toţi ca nişte pisoi blânzi. Dacă ai avut ceva emoţii ce-au ridicat adrenalina, e cu atât mai bine, pentru că acum poţi ruga ciobanii să-ţi facă un bulz cum numai ei ştiu, cu mămăligă şi brânză luată atunci de la scurs.


„Dacă în Lucina timpul pare că stă pe loc, la stână eşti deja în alte timpuri. Eşti în poveştile bunicilor, în amintirile copilăriei lor, nu a ta. Au purcei, viţei, căţei ce dau veseli din coadă în timp ce mănâncă hulpav din zerul pus în căldare special pentru ei. Înăuntru, în stână, acolo unde dorm ciobanii, arde mocnit focul, iar din ceaun sfârâie bulzul pe care-l aştepţi lingându-ţi degetele”, mărturiseşte şi Ana, o turistă întâlnită la stână.


Vei pleca, dar vei reveni mereu

Vei pleca mai tânăr, mai optimist, dar şi cu nişte kilograme în plus, pentru că aerul de aici şi mâncarea făcută de doamna Ştefania sau păstrăvul prins din iazul de la pensiune au alt gust şi altă savoare. Dar nu vei regreta nici o secundă, din contră, te vei întoarce şi vei povesti şi altora, aşa cum ţi-am povestit noi ţie, pentru că sunt colţuri din această Românie care merită văzute şi povestite, iar Lucina cu huţulii ei e unul dintre aceste locuri.


Măcar istoricul zbuciumat al hergheliei din inima munţilor sper să-ţi stârnească imaginaţia şi curiozitatea şi să te facă să vrei să porneşti la drum. Locurile sunt desprinse din poveşti fie că-i iarnă, fie vară, deşi în atunci când e cald afară parcă totul pare mai frumos şi sunt mai multe de făcut. Dar să nu te laşi înşelat de temperaturile mari de peste zi şi să-ţi iei şi haine groase. La munte, vremea se schimbă brusc şi simţitor.


Herghelia Lucina este situată în Obcinele Bucovinei, la o altitudine cuprinsă între 1200-1590 metri şi la o distanţă de 45 kilometri Nord-Vest de municipiul Câmpulung Moldovenesc. Înainte de înfiinţarea hergheliei de cai huţuli, începând cu anul 1788, Lucina a fost păşune alpină pentru tineretul de diferite vârste şi rase de la herghelia Rădăuţi, fiind secţie de creştere a tineretului cabalin de la acea herghelie.

Andreea AMARIEI

 

 

ULTIMA ORA

 

 

loading...
 
Preţul studenţiei

 Cu o ofertă universitară bogată şi diversificată, dar şi cu multe alte oportunităţi, Iaşul găzduieşte anual zeci de mii de studenţi veniţi de prin toate părţile ţării, dar mai ales din ju ...

Pledoaria unui avocat pentru artă FOTO

 Aţi intalnit, pe culoarele instanţelor, avocaţi in varstă mergand greoi ori in baston, cărand o servietă veche, tocită, din piele, aţi văzut ce lucire au in priviri? Li s-a strans acolo, in ochi, ...

Un surâs în plină vară, la Mălini FOTO

Drumul Talienilor, de la Regele Carol I la Vitoria Lipan Satele comunei Mălini, Iesle, Paraie, Poiana Mărului şi Văleni-Stanişoara, se intind pe circa treizeci de kilometri de-a lungul şoselei, cunoscu ...

Secretele „Şcolii Moldoveneşti de Cafea”

Aglomeraţie urbană, oameni care sunt intr-un du-te - vino continuu, dar un singur gand: visul la pauză. Cei mai mulţi dintre ei se opresc din tot ceea ce fac şi au un moment de respiro. Se numeşte „ ...

 

Turist în „Oraşul celor 100 de biserici”

Sub sloganul „Inspirat de studenţi”, la inceputul primăverii, Facultatea de Geografie şi Geologie Iaşi a lansat proiectul Interface-Is. Atunci, tinerii ieşeni au gandit 7 trasee tematice promov ...

Delicii culinare după reţete vechi

Transformate după gust şi preferinţă, bucatele gătite in stil romanesc sunt o parte a culturii şi tradiţiilor noastre. Am preluat de la maeştri străini foarte multe preparate, la fel cum şi alţii le- ...

Poveşti terifiante din curtea fostei Chesturi FOTO

Fosta Chestură de Poliţie de pe strada Vasile Alecsandri nr. 6 intră din nou in atenţia autorităţilor locale. Rabilitarea clădirii monument istoric a inceput in mandatul fostului preşedinte al Consiliul ...

Sezonul vacanțelor va sufoca Serviciul de Pașapoarte

An de an, in fiecare vară, Serviciul Public Comunitar pentru Eliberarea şi Evidenţa Paşapoartelor Simple este luat cu asalt atat de către cei care locuiesc in Iasi, cat si de cei care se intorc, in concedi ...

 Copiii „adoptaţi“ în lumea artei FOTO

Zumzetul spectatorilor care aşteaptă nerăbdători ridicarea cortinei, lumina care se stinge incet, primele acorduri ale instrumentelor dau naştere unui val de emoţie care ne invadează inimile şi ne alin ...

Ultimul sticlar al Iaşului FOTO-VIDEO

 Într-un colţ de atelier, inconjurat de zeci de cioburi care mai de care mai colorate şi acompaniat de o flacără imensă, aşa işi desfăşoară activitatea, zilnic, singurul sticlar rămas in I ...