« Inapoi

Poveşti din atelierul făuritorului de flori nemuritoare

Ultimul sticlar al Iaşului FOTO-VIDEO

Ultimul sticlar al Iaşului FOTO-VIDEO#1
Ultimul sticlar al Iaşului FOTO-VIDEO#1Ultimul sticlar al Iaşului FOTO-VIDEO#2Ultimul sticlar al Iaşului FOTO-VIDEO#3Ultimul sticlar al Iaşului FOTO-VIDEO#4
Ultimul sticlar al Iaşului FOTO-VIDEO#5Ultimul sticlar al Iaşului FOTO-VIDEO#6Ultimul sticlar al Iaşului FOTO-VIDEO#7
Mărime font - +

 Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi este singura instituţie de învăţământ superior din Iaşi care are angajat un prelucrător sticlă * arta sticlăriei este pe cât de grea, pe atât de frumoasă, însă, din păcate, se îndreaptă spre dispariţie * din mâinile talentate ale sticlarului de la „Cuza” ies, pe lângă eprubete şi alte echipamente de laborator, obiecte decorative care ar putea fi uşor considerate adevărate opere de artă 

 

 Într-un colţ de atelier, înconjurat de zeci de cioburi care mai de care mai colorate şi acompaniat de o flacără imensă, aşa îşi desfăşoară activitatea, zilnic, singurul sticlar rămas în Iaşi. De aproape 30 de ani, Romică Robu este angajatul Universităţii „Alexandru Ioan Cuza” (UAIC) din Iaşi, pe postul de „prelucrător sticlă şi baghete – aparatură laborator”. Din mâine lui ies eprubete, pahare Berzelius şi tot felul de echipamente necesare în laboratoarele Facultăţilor de Chimie, Biologie, Fizică sau Geografie. Însă, atunci când are timp liber, sticlarul dă frâu liber imaginaţiei şi creativităţii, realizând adevărate opere de artă.

Artă din cioburi

A învăţat arta sticlăriei în urmă cu mai bine de trei decenii, la Bucureşti şi de atunci a făcut din asta nu doar profesia pe care o va practica toată viaţa, dar şi pasiunea care îi va ocupa timpul liber. La atelier, în timpul programului de lucru, confecţionează sau modifică echipamentele care ajung în faţa studenţilor la orele de laborator. „Realizez baloane, eprubete, distilatoare şi toate echipamentele de care au nevoie studenţii şi profesorii în laboratoare. Uneori, modific unele echipamente deja achiziţionate. Vin profesorii cu schiţa şi îmi explică de ce fel de pahar sau eprubetă au nevoie, iar eu le realizez”, a explicat Romică Robu.

Atunci când timpul îi permite, experimentează cu materialele, cele mai multe dintre ele rebuturi sau obiecte din sticlă sparte, prinzând viaţă în mâinile sale, de la flori nemuritoare la copăcei sau chiar animale. „Îmi place să mă mai joc. Fac tot felul de flori sau animale, din ce apuc sau găsesc: sticle sparte, vaze, pahare. Fac asta pentru că-mi place şi pentru că e bine ca într-o astfel de meserie să ţii mereu mâna şi imaginaţia antrenate”, a mărturisit sticlarul.

Lucrul cu sticla este unul complex”

Timpul de realizare a unui produs depinde foarte mult de acesta, în timp ce o floricică poate ieşi din mâinile îndemânoase ale sticlarului în aproximativ 15 minute, realizarea unui distilator de laborator poate dura şi o săptămână. „Timpul de realizare depinde foarte mult de ceea ce am de făcut. Un distilator, de exemplu, poate dura şi o săptămână. Lucrul cu sticla este unul complex. Ea trebuie suflată, apoi trebuie căutate tensiunile din sticlă, după care se bagă la recoacere şi trebuie lăsată să se răcească încet”, a mai explicat Romică Robu.

Mai mult decât atât, arta prelucrării sticlei este cu atât mai grea cu cât, uneori, meşterul sticlar este nevoit să stea ore întregi cu ochii în flacără sau în preajma anumitor substanţe sau gaze nu tocmai prietenoase cu organismul uman. „Se poate spune şi că este o meserie periculoasă. Trebuie să stau mult cu ochii în flacără, se lucrează la temperaturi foarte mari. Una este să lucrezi la cuptor, ce vedeţi aici este sticlărie de laborator, alta este sticlăria la ţeavă. Eu am făcut de ambele. Sticlăria la ţeavă este grea; acolo se fac, de exemplu, damigenele de dimensiuni foarte mari”, a mai spus sticlarul.

 

Propriul atelier – un vis greu de realizat

Să-şi deschidă un atelier separat, în care să facă obiecte decorative pe care să le comercializeze, nu s-a gândit niciodată, explicând că pe lângă actul de creaţie propriu zis, ar trebui să fie atent la ambalare, promovare, etc., lucruri cu care nu este tocmai obişnuit. „Creez tot felul de flori şi animale, dar numai pentru familie şi prieteni. Nu am comercializat niciodată şi nici nu m-am gândit să o fac. Este o muncă migăloasă, care necesită atenţie şi timp. Singur nu aş putea face, probabil, decât câteva sute de produse. Şi, pe lângă asta, se pune problema ambalării, comercializării propriu-zise, lucruri care, de asemenea, necesită timp şi atenţie. Dacă nu m-am apucat de aşa ceva cât am fost mai tânăr, acum sigur nu mă mai apuc”, a completat sticlarul.

Mâna trebuie întreţinută, pentru a nu-şi pierde din abilitate”

Despre pasiunea sticlarului, şeful atelierului, Mihai Ciolan, vorbeşte cu drag şi entuziasm; acesta fiind una dintre persoanele care îl încurajează pe Romică să-şi antreneze mâna şi când vine vorba de obiecte decorative, nu numai materiale de laborator. „El (n.r. – Romică Robu) face asta pentru că îi place. Lucru care se vede şi din creaţiile sale, însă alte persoane dornice să înveţe nu se găsesc. Şi mai este ceva, care se aplică tuturor meşterilor, indiferent că vorbim de tâmplar, sticlar sau altceva. Mâna trebuie întreţinută, pentru a nu-şi pierde din abilitate. Un sticlar care face pauze prea mari, îşi iese din mâna”, a declarat Mihai Ciolan, şeful atelierului UAIC.

Familia sticlarilor din Iaşi

De perioada în care a început munca în domeniul sticlăriei, Romică îşi aduce aminte cu nostalgie; pe atunci, deşi tot puţini, sticlarii fiind totuşi întâlniţi la fiecare instituţie de învăţământ superior şi nu numai. „Când am început să lucrez la Cuza, fiecare universitate mare avea propriul sticlar. Şi Medicina (n.r. – Universitatea de Medicină şi Farmacie Gr. T. Popa) avea, şi Universitatea Tehnică (n.r. – Universitatea Tehnică Gheorghe Asachi), şi Agronomia (n.r. – Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară Ion Ionescu de la Brad), chiar şi Institutul Petru Poni (n.r. – Institutul de Chimie Macromoleculară Petru Poni). Ne cunoşteam toţi între noi, încă ne cunoaştem; eram ca o familie, ba chiar, unii erau rude, a mai povestit sticlarul celei mai vechi universităţi din ţară.

Între timp, sticlarii ieşeni fie au avut de înfruntat trecerea anilor şi de urmat calea pensiei, fie s-au reprofilat. „Ei au ieşit la pensie, eu am rămas, din câte se pare, singurul”, a completat Romică Robu.

Maestru într-ale amestecului de nisip, piatră de var, carbonat de sodiu şi diferite alte materiale auxiliare, a mărturisit că acesta este şi unul dintre regretele sale. Tinerii care vin în practică sunt prea puţini şi prea dezinteresaţi de o astfel de viitoare carieră, iar şcolile de arte şi meserii nu mai pun accent pe formarea sticlarilor. „Este greu. Tineri vin în practică, stau o oră, două, sunt curioşi de ce se întâmplă în atelier, dar atât. Niciunul nu s-a întors până acum să mă întrebe dacă-l pot învăţa meserie. După ce voi ieşi la pensie, nu ştiu ce se va întâmpla cu postul. Singura soluţie este să găsim tineri dornici să înveţe arta sticlăriei”, a adăugat Romică.

O artă pe cale de dispariţie

Regretul sticlarului a fost întărit şi de şeful atelierului, care a mărturisit că în trecut, Universitatea „Cuza” a trebuit să apeleze la un sticlar din altă ţară, pentru că în Iaşi nu se găseau. „În ţară au rămas foarte puţin sticlari în adevăratul sens al cuvântului. Mulţi dintre cei mai vechi au ieşit la pensie, iar cei mai noi s-au orientat spre anumite nişe, precum obiectele decorative sau bijuteriile. În trecut, am fost nevoiţi să aducem sticlar din Austria, pentru că la noi nu găseam”, a declarat Mihai Ciolan, şeful atelierul UAIC.

Mai mult decât atât, potrivit acestuia, una dintre cauzele care stau la baza dispariţiei sticlarilor, mai ales a celor care lucrează produse de laborator, este impactul economic pe care produsele acestora îl au. „Atelierul este întreţinut din forţele noastre proprii. Nu mai găsim tineri doritori, iar acesta este marele meu regret. Nu este o meserie care să aibă impact economic. Dacă ne-am apuca de comercializat eprubete, de exemplu, preţul nostru ar fi mai mare decât a celor aflate deja pe piaţă, aduse din China. Este o meserie care se îndreaptă spre dispariţie. Singura şansă ar fi să găsim pe cineva care ne poate ajuta cu forţă de muncă tânără şi dornică să înveţe astfel de meserie”, a completat şeful atelierului. 

 

* * *

Creez tot felul de flori şi animale, dar numai pentru familie şi prieteni” - Romică Robu

 

* * *

În ţară au rămas foarte puţin sticlari în adevăratul sens al cuvântului” - Mihai Ciolan, şeful atelierul UAIC

Data publicarii: 18/06/2017
loading...
Adauga comentariul tau
Nume:
E-mail:
Comentariu:
Security Code Imagine noua



Alte titluri din evenimentul > REPORTAJ

Ultima ora

CELE MAI CITITE STIRI

Horoscopul pentru joi, 29 iulie 2017

Horoscopul pentru joi, 29 iulie 2017

  BERBEC: Gândirea dumneavoastră este excesiv de preocupata de problemele(...)
Relu Fenechiu, pus în libertate! EXCLUSIV

Relu Fenechiu, pus în libertate! EXCLUSIV

Fostul lider liberal Relu Fenechiu este la un pas de liberare. Magistraţii din cadrul(...)
GBT LOGISTIC angajeaza soferi profesionişti categoria B,C,E in conditii foarte avantajoase

GBT LOGISTIC angajeaza soferi profesionişti categoria B,C,E in conditii foarte avantajoase

 SC  GBT LOGISTIC angajează şoferi profesionişti categoria B,C,E pentru(...)

 

 

editia online din 29.06.2017 - 10:14

Copyright © SC Ziarul Evenimentul SRL Iasi. In varianta tiparita, cotidianul Evenimentul are o arie de distributie care cuprinde 6 judete: Iasi, Bacau, Botosani, Neamt, Suceava si Vaslui

Statistici T5

Tel - 0232246000 | Fax - 0232246002
Orange - 0752266266
E-mail - contact@evenimentul.ro

Link exchange