Culisele demiterii managerului de la Institutul de Oncologie
Ec. Mirela Grosu, managerul Institutului Regional de Oncologie (IRO) a fost demisă de Ministerul Sănătăţii (MS), în urma evaluării activităţii, motivul fiind neîndeplinirea indicatorilor de performanţă asumaţi prin contract, mai exact indicatorii economico-financiari. Conform legii 95/2006, contractul de management al unui manager de spital poate înceta la expirarea perioadei pentru care a fost încheiat, dar şi „în cazul nerealizării indicatorilor de performanţă ai managementului spitalului public, prevăzuţi în ordinul ministrului sănătăţii publice”, în cazul de faţă fiind vorba despre un indicator economico-financiar, cheltuiala pe zi de spitalizare fiind mult mai mare decât era stabilit.
De asemenea, conform articolului 3 din Contractul de Management, managerul de spital are „dreptul de a renegocia indicatorii de performanţă, o singură dată în cursul unui exerciţiu bugetar, în situaţii excepţionale şi din motive neimputabile conducerii spitalului”. Astfel, managerul susţine că avea dreptul de a renegocia indicatorul, însă problema a fost lipsa actului adiţional care trebuia trimis până la sfârşitul lunii martie. „Problema a pornit de la faptul că am redus numărul de zile de spitalizare, iar veniturile de anul trecut au fost mai mari decât am estimat şi cheltuiala pe zi de spitalizare a fost depăşită. Am făcut o cerere de renegociere la minister în decembrie 2014, cu indicatorii ataşaţi, însă în luna mai, când am fost pentru evaluarea activităţii, problema a fost că lipsea actul adiţional. A fost o neînţelegere, pentru că ministerul aştepta să trimitem actul adiţional până la sfârşitul lunii martie, iar noi am crezut că ei întocmesc actul”, a declarat ec. Mirela Grosu, managerul IRO Iaşi.
Postul de manager, scos la concurs
Perioada pentru care contractul de management al managerului IRO a fost încheiat cu MS urma să expire în luna martie a anului următor, însă postul va fi scos în perioada următoare la concurs. Până la organizarea acestuia, interimatul va fi asigurat tot de ec. Mirela Grosu. „Încă nu m-am gândit dacă voi mai participa sau nu la concurs. Anunţul că postul este scos la concurs va apărea în perioada următoare, în Viaţa Medicală”, a adăugat aceasta.
Ec. Mirela Grosu a fost numită manager interimar în septembrie 2011, la propunerea directorului Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Iaşi de la acea vreme, dr. Vasile Cepoi. „Sunt surprins de această decizie, deoarece s-a demonstrat că este un manager foarte bun şi asta se vede din activitatea IRO din ultimii doi ani”, a precizat dr. Vasile Cepoi, fost ministru al Sănătăţii şi actualul preşedinte al Comisiei Naţionale de Acreditare a Spitalelor. Mădălina OLARIU
* * *
„Încă nu m-am gândit dacă voi mai participa sau nu la concurs” – ec. Mirela Grosu, managerul IRO
Evenimentul pe WhatsApp – cele mai tari stiri, direct pe telefon!
Esti mereu pe fuga? Noi îti trimitem zilnic cele mai importante 3 stiri din Iasi, Moldova si tara – scurt, clar, fara spam.
Plus: alerte locale de urgenta, noutati exclusive si acces rapid la anunturi importante.
Intra pe canalul nostru oficial: WhatsApp Ziarul Evenimentul
⇒ Încearca 3 zile. Daca nu-ti place, poti iesi oricând.
Esti martorul unui eveniment care poate fi o stire de interes pentru comunitate?
Trimite-ne detalii si imagini la numarul de WhatsApp
0752 266 264 si noi le facem cunoscute!