1 alcool bis

Efectele alcoolului consumat în timpul sarcinii

| 10-07-2017 10:15

Conform unui studiu realizat recent la Universitatea Riverside din California, Statele Unite, citat de UPI, consumul de alcool în timpul sarcinii nu are efect negativ numai asupra copilului aflat în perioada intrauterină, ci şi a viitoarelor generaţii

Centrul american pentru prevenirea şi controlul bolilor a emis, de-a lungul timpului, numeroase avertizări cu privire la pericolele consumului de alcool în timpul sarcinii, obicei care poate provoca tulburări din spectrul fetopatiei alcoolice (FASD).

Însă, în ciuda acestor avertismente, multe femei continuă să consume alcool când sunt gravide.

Un studiu recent, publicat în jurnalul „Cerebral Cortex“, a descoperit că alcoolul poate afecta atât fetusul cât şi viitorii nepoţi şi strănepoţi, precizează sursa citată.

Rezultatele unor cercetări anterioare au demonstrat că expunerea copiilor nenăscuţi afectează anatomia neocortexului, regiunea din creier responsabilă în cazul oamenilor de comportamentul complex şi de cogniţie. Ca urmare, descendenţii se pot confrunta cu tulburări de comportament, motorii şi anxioase.

Anterior, se credea că expunerea prenatală la etanol ca urmare a consumului maternal de alcool nu are efect decât asupra descendenţilor expuşi în mod direct, asupra embrionului sau a fetusului din uter. Însă acum deţinem dovada că efectele expunerii prenatale la alcool pot persista în mod transgeneraţional şi pot afecta în mod negativ următoarele generaţii de copii, care nu au fost niciodată expuse la alcool“, notează într-un comunicat de presă Kelly Huffman, cadru didactic la universitatea amintită.

FASD poate fi o boală ereditară în cazul oamenilor“

În cadrul cercetării, oamenii de ştiinţă au modificat genetic un şoarece cu model FASD şi au studiat evoluţia creierului şi a comportamentului pe parcursul a trei generaţii. Ei au identificat expresii genice atipice, o dezvoltare neobişnuită a reţelei neuronale din neocortex şi deficite la nivel comportamental în cazul generaţiei expusă în mod direct la alcool.

De asemenea, rezultatele studiului au dezvăluit că generaţiile ulterioare de şoareci, care nu au fost expuse în mod direct la alcool, manifestau tulburări de neurodezvoltare şi comportamentale similare exemplarelor care fuseseră expuse în mod direct la alcool.

Am descoperit că greutatea corporală şi mărimea creierului au fost reduse în mod considerabil la toate generaţiile sau la toate animalele expuse la etanol în perioada intrauterină în comparaţie cu grupul de control. Toate generaţiile de şoareci expuşi la etanol au prezentat o creştere a tulburărilor anxioase şi depresive şi deficite senzori-motorii. Prin demonstrarea puternicelor efecte transgeneraţionale asupra unui şoarece modificat genetic cu model FASD, expus la etanol în perioada intrauterină, sugerăm că FASD poate fi o boală ereditară în cazul oamenilor“, a subliniat Huffman.

Sursa - Agerpres

 

 

ULTIMA ORA

 

 

loading...
 Crâmpoşie Selecţionată 2016, Avincis

Chiar dacă este incă tanără, această Crampoşie de Drăgăşani dă senzaţia unui vin matur şi „bine aşezat”. Culoarea vinului este galben auriu, cu tonuri verzui. Nasul este reţinut, cu fl ...

 Cartofi ţărăneşti

Spuneam şi altădată că in bucătăria romanească sunt foarte rare mancărurile „de sărăcie”, fapt ce demonstrează incă o dată bogăţia (istorică!) a spaţiului mioritic şi aduce incă o ...

 Deliciile bucătăriei franţuzeşti

  Una dintre cele mai apreciate bucătării din lume este, fără indoială, cea franţuzească. Branzeturi fine, sufleuri pretenţioase, pateuri rafinate, insoţite de vinuri atent alese, sunt cateva din ...

Experienţele stresante reduc drastic durata de viaţă a creierului

Experienţele de viaţă stresante pot imbătrani creierul cu caţiva ani, sugerează noi cercetări. Conform constatărilor unor experţi conduşi de o echipă de la şcoala de Medicină şi Sănătate Public ...

All Inclusive, dezvăluiri șocante ale unui bucătar

Toti mai multi turisti optează, atunci cand merg in vacanţe, pentru regimul "All Inclusive". Fată de acest aspect incep să iasă la iveală adevăruri din bucătăria hotelurilor care folosesc ace ...

Alimentele pe care NU trebuie să le ţii niciodată în frigider

 Sigur nu doar o dată după ce ai desfăcut un aliment si nu l-ai consumat pe tot te-ai grăbit să il acoperi si să il depozitezi la frigider pentru a se păstra pentru mai tarziu. Ei bine, acest obicei ...

O nouă speranţă în lupta împotriva cancerului

Cercetătorii australieni au dezvoltat un medicament care este capabil să reprogrameze celulele sistemului imunitar pentru a lupta eficient impotriva cancerului, au anuntat joi reprezentantii de la Peter MacCa ...

Cum s-a aşternut praful pe o investiţie de 10 milioane de lei

O investiţie uriaşă inaugurată cu mare fast in vara anului trecut, care promitea a schimba soarta atat a multor pacienţi, cat şi a medicilor care lucrează la acest moment in condiţii ce lasă de dorit, ...

 Aproape trei sferturi dintre pacienţi folosesc tehnologia în sănătate

  Tehnologia in sănătate a devenit o normalitate, dar impactul ei in viaţa romanilor este o surpriză plăcută, dezvăluită la iCEEhealth. 70% din romani au declarat că folosesc tehnologia in sănă ...

Celulă de criză în problema albinelor ucigaşe

 Desfăşurare impresionantă de forţe, ieri, in locul in care un roi de albine a băgat spaima in trecători şi a făcut mai multe victime. Primarul comunei Heleşteni, Constantin Hira a covocat ieri o ...