EXCLUSIV Terapia Intensivă din Iaşi este la limita supravieţuirii

default

Dimensiune font:

| 09-11-2015 17:04

Spitalele ieşene se confruntă cu lipsa medicilor specialişti din domeniul anesteziei şi terapiei intensive care pleacă în străinătate * majoritatea funcţionează cu jumătate din numărul necesar

Secţiile de Anestezie şi Terapie Intensivă (ATI) de la spitalele din Iaşi se confruntă cu problema lipsei medicilor specialişti, dar şi lipsa aparaturii moderne care soseşte o dată la câţiva ani. Conform medicilor, sectorul ATI este cel mai complex şi mai grav sector, „locul unde nu se opreşte niciodată activitatea şi mereu se întâmplă ceva grav”. Cu toate acestea, medicii anestezişti sunt puţini, iar cei care există sunt suprasolicitaţi, ceea ce poate duce şi la un randament mai scăzut.

Principala problemă este lipsa paturilor, la nivelul Spitalului „Sf. Spiridon” existând o secţie mare de Anestezie şi Terapie Intensivă, cu aproximativ 30 de paturi şi alte cinci paturi la fiecare dintre secţiile de ORL, de Chirurgie Orală şi Maxilo-Facială sau la Chirurgie Plastică. „Fiind un spital de urgenţe atât de mare este foarte puţin, ceea ce înseamnă că, automat, se lucrează mai repede şi că unele cazuri sunt mutate mai devreme pe alte secţii pentru a elibera locul, ceea ce e un risc pentru viaţa pacientului. De asemenea, dacă vorbim despre un pacient cu arsuri majore, care are nevoie de tratament, sunt necesare cel puţin două-trei persoane implicate în îngrijirea lui. Însă, aici intervine lipsa de personal, de specialişti, care sunt tentaţi să plece în străinătate, deoarece acolo sunt plătiţi mult mai bine”, a precizat un medic de la Spitalul „Sf. Spiridon”.

Medicii anestezişti pleacă din ţară
Pregătirea unui specialist în domeniul terapiei intensive durează foarte mulţi ani, doar rezidenţiatul fiind de cinci ani, pe lângă cei şase de facultate. Iar în cazul în care oferte din Franţa sau Germania pentru un post pe această secţie ajung şi la 6.500 sau 10.000 de euro pe lună, şansele ca aceştia să rămână în ţară sunt foarte mici. Astfel, la Spitalul „Sf. Spiridon” sunt aproximativ 20 de medici anestezişti, restul necesarului fiind acoperit prin intermediul medicilor care încheie contract de prestări servicii cu spitalul. „Este, într-adevăr, un deficit de personal la nivelul întregului spital, pentru că posturile se deblochează foarte greu. Lipsa specialiştilor este influenţată şi de faptul că aleg să plece în străinătate, unde în acest domeniu sunt plătiţi mult mai bine, dar şi de plecările pe perioadă determinată, în concediu de maternitate, de exemplu. Nu vine nimeni ştiind că trebuie să plece peste doi ani, mai ales că pregătirea unui astfel de specialist durează foarte mult”, a precizat ec. Ioan Bârliba, managerul Spitalului „Sf. Spiridon”. Din punct de vedere al dotărilor, recent au fost achiziţionate cu fonduri de la Ministerul Sănătăţii şase aparate de anestezie, şase paturi speciale pentru secţia ATI, laringoscop şi monitoare funcţii vitale, cu ajutorul cărora se încearcă suplinirea nevoilor, măcar parţial.

O singură linie de gardă
La Spitalul de Copii „Sf. Maria”, la secţia de Anestezie şi Terapie Intensivă (ATI) se lucrează într-o singură gardă, chiar dacă ar fi necesare două. Acest lucru este cauzat de faptul că numărul medicilor anestezişti este la jumătate din necesar, fiind angajaţi doar opt. „În cursul anului trecut am mai angajat un anestezist şi, cumva, ne descurcăm. Înfiinţarea unei a doua linii de gardă este improbabilă, pentru că fiecare linie de gardă costă şi trebuie să ne încadrăm în buget sau să renunţăm la cea de la ORL, ceea ce nu ar fi deloc mai bine, fiind solicitări foarte multe pe această linie”, a precizat dr. Radu Terinte, managerul Spitalului de Copii „Sf. Maria”. Astfel, dublarea de posturi ar fi posibilă doar prin înfiinţarea celei de-a doua linii de gardă, când ar fi scoase la concurs noi posturi, însă lipsa specialiştilor dispuşi să profeseze în ţară rămâne o problemă. Mădălina OLARIU

***
1.500 LEI
Acesta este salariul mediu net al unui medic anestezist din spitalele publice ieşene

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua
ULTIMA ORA

PUBLICAȚIE DE VÂNZARE. Subscrisa, Management Reorganizare Lichidare Iaşi S.P.R.L., în calitate de lichidator judiciar al debitoarei IDIS CONSTRUCT S.R.L., cu sediul în Sat Chilișeni, Comuna Udești, nr. 5, Jud. Suceava, C.U.I. 24430897, nr. de înreg. Registrul Comerțului J33/1398/2008, potrivit Sentinței civile nr. 189/2018 din data de 02.04.2018, pronunţată de Tribunalul Suceava, în dosarul nr. 947/86/2018, anunţă scoaterea la vânzare prin licitaţie publică cu strigare, în conformitate cu prevederile Încheierii din 28.03.2023 a Tribunalului Suceava și în conformitate cu dispozițiile Noului Cod de Procedură Civilă, la data de 13.05.2024, ora 13.00, a următoarelor active aflate în proprietatea S.C. Idis Construct S.R.L., respectiv: Nr. activ: Activ 1, Denumire și descriere active: Proprietate Imobiliara - TEREN ARABIL – intravilan cu suprafata de 2.500 mp, identificat cu nr. cad. 30009, inscris in Cartea Funciara nr. 30009 UAT Udesti, situat in sat Chiliseni, comuna Udesti, judet Suceava. Valoare de piață stabilită de evaluator (lei, fără T.V.A.*): 37.400,00 lei. Valoarea de pornire la licitație (lei, fără T.V.A.): 18.700,00 lei. Persoanele care pretind vreun drept asupra bunurilor ce urmează a fi scoase la vânzare au obligaţia, sub sancţiunea decăderii, să facă dovada acestui fapt până la data de 10.05.2024, ora 13.00, la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași. Ofertanții sunt obligați să depună până la data de 10.05.2024, ora 13.00, toate documentele menționate în publicația de vânzare/caietul de sarcini, precum și o garanție reprezentând 10% din prețul de pornire la licitație, în contul de lichidare al societății debitoare. Componenţa şi descrierea activelor scoase la vânzare sunt cuprinse în caietele de sarcini, care se pot procura de la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași, în fiecare zi de luni până vineri, până la data de 22.06.2023, ora 13.00. Relaţii suplimentare se pot obţine la tel: 0232/243.864, 0751/084.083.
1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Tasca, cu sediul in sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt, telefon/fax 0233/255.023, e-mail: primaria_tasca@yahoo.com, cod fiscal 2614457. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: Trup de pasune Neagra I, in suprafata totala de 2,25 ha, compus din numarul cadastral 50644, in suprafata de 1,18 ha, situat in extravilanul comunei Tasca si numarul cadastral 50650, in suprafata de 1,07 ha, situat in intravilanul comunei Tasca, apartine domeniului public al Comunei Tasca, conform caietului de sarcini, H.C.L. Tasca nr. 39/18.04.2024 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul Comunei Tasca. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Secretariat, din cadrul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei, se achita cu numerar la Casieria Comunei Tasca. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 17.05.2024, ora 16.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 27.05.2024, ora 09.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Oferta se depune intr-un singur exemplar, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 27.05/2024, ora 10.00, la sediul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios -Administrativ a Tribunalului Neamt, Piatra-Neamt, B-dul Decebal nr. 5, judetul Neamt, telefon 0233/212.717, fax 0233/232.363, e-mail: tr-neamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 23.04.2024.
Cum să mănânci de toate de sărbatori fără să ajungi la urgență
19/12/2023 11:14

Medicii vă recomandă să consumati moderat alimente traditionale de sărbătorile de iarnă, să vă diversificati alimentatia si să nu uitati să faceti miscare. Mănanci, urgentă. Doctorii ii sfătuiesc ...

Câte chimicale conține o felie de tort de la cofetărie
24/12/2021 11:13

Asociatia Pro Consumatori a analizat oferta de dulciuri din 20 de cofetării, precum si compozitia mixurilor pentru prăjituri comercializate in structurile comerciale de tip hipermarket. Dacă tortul continu ...

Coada calului – tratamente naturiste coada calului – ceai coada calului
27/06/2021 13:12

Coada calului – tratamente naturiste coada calului – ceai coada calului       Denumire stiintifica Coada Calului: Equisetum arvense, fam. Equisetaceae Denumire populara Coad ...

 Ficatul si alcoolul
27/06/2021 12:47

 Ficatul si alcoolul       Este important de notat ca, din punctul de vedere al afectarii hepatice, tipul de bautura consumat nu prezinta importanta, berea fiind la fel de nociva pre ...

Mesteacan – tratamente naturiste mesteacan – ceai de mesteacan
25/06/2021 20:00

Mesteacan – tratamente naturiste mesteacan – ceai de mesteacan     Denumire stiintifica Mesteacan: Betula alba Denumire populara Mesteacan: mastacan, mesteacăn alb, mestecan. ...

Boala ascunsă sub degetul mare al mâinii
25/06/2021 18:55

  Tenosinovita de Quervaine este inflamatia dureroasa a doua tendoane ca­re asigura miscarile degetului mare de la mana (tendonul este o structura ce leaga muschiul de os). Aceasta se manifesta prin ...

Spanz – tratamente naturiste cu spanz
25/06/2021 18:50

Spanz – tratamente naturiste cu spanz     Denumire stiintifica spanz: Helleborus purpurascens Denumire populara spanz: barba-lupului, bojaţel, botăţel, coada-popii, cucurig, iarba ...

  La ce POATE duce abstinenţa SEXUALĂ  CONSECINŢE   FOTO
25/06/2021 16:35

 Specialiştii subliniază că sexul reprezintă o necesitate a corpului nostru, astfel incat, lipsa acestuia are unele repercursiuni, in ceea ce priveşte comportamentul. Studiile efectuate in acest se ...

Galbenelele, plantele medicinale cu proprietati minune
03/03/2021 14:11

Galbenelele, plantele medicinale cu proprietati minune           Galbenelele sunt plante recunoscute pentru frumoasa culoare galbena a florilor pe care acestea le produc. Galb ...

Cum sa scapam de tuse     Leacuri populare
01/03/2021 06:49

 O data cu vremea rece si umeda apare si tusea, ca prin simptom al unei raceli ce este pe cale sa se instaleze daca nu se iau din timp masurile necesare de prevenire. Aceasta boala este agasanta, supara ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei