EXCLUSIV Zilnic, doi copii sunt abuzaţi în judeţul Iaşi
Fenomenul copiilor abuzaţi în sânul propriilor familii este unul îngrijorător în judeţul Iaşi, în ultimii şase ani, peste 4.200 de copii fiind în această situaţie. De la începutul anului 2015, în fiecare zi, doi copii sunt abuzaţi fizic, psihic, sexual sau sunt neglijaţi de către părinţii lor.
Conform unei statistici a Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Iaşi, doar în prima jumătate de an, 382 de copii au fost victime ale abuzului. Cele mai frecvente sunt cazurile de neglijenţă, 137 de copii fiind neglijaţi de părinţi, abuz din care derivă şi altele, cum ar fi cel de exploatare prin muncă, de la începutul anului fiind înregistrate şapte cazuri. „Totuşi, lumea este mai tolerantă atunci când ştie că un copil este folosit la diferite munci, decât atunci când este abuzat, pentru că, în special în mediul rural, oamenii consideră că este ceva normal să se muncească de la vârste mici”, a precizat Angelina Enache, purtător de cuvânt al DGASPC Iaşi. De asemenea, au fost înregistrate 46 de cazuri de abuzuri fizice sau sexuale, cu care s-au confruntat 37 de copii. Trei copii au fost abandonaţi de către părinţi, iar 14 au fost lăsaţi nesupravegheaţi.
Cum pot ajunge părinţii să fie decăzuţi din drepturi
În cazul în care se ajunge în situaţia ca DGASPC să preia cazul, victima intră într-un program de consiliere, iar dacă situaţia este gravă şi nu poate fi remediată, acesta poate ajunge să fie luat sub ocrotire în unul din centrele instituţiei. Mai întâi, inspectorii DGASPC primesc sesizări din partea autorităţilor locale care cunosc diferite cazuri, apoi situaţia este evaluată din mai multe puncte de vedere de către inspectori, urmând să fie purtate o serie de discuţii cu reprezentanţii locali pentru a afla cât mai multe detalii despre copiii respectivi. Copilul este evaluat, iar dacă situaţia este critică, se impune luarea unei măsuri de urgenţă, cum ar fi cea de decădere a părinţilor din drepturi şi instituţionalizarea acestuia. „Ne-am dori să le fie bine acasă, pentru că scopul nostru nu este să luăm copiii din braţele părinţilor. Aceasta este o soluţie extremă, dacă încercările noastre de a găsi soluţii, de a responsabiliza părinţii şi de reintegra copilul în societate eşuează. Logic este ca un copil să crească în mediul lui, nu printre străini”, a adăugat reprezentanta DGASPC.
Pe lângă sesizările primite de la autorităţile locale, DGASPC derulează şi un program prin care orice persoană poate semnala anumite abuzuri. Acest lucru poate fi făcut telefonic, la numărul unic 983.
Potrivit statisticilor ultimilor ani, cele mai multe abuzuri au fost înregistrate în 2013, când aproximativ 900 de copii au fost abuzaţi. Mădălina OLARIU
382
Acesta este numărul copiilor abuzaţi în prima jumătate de an a anului 2015
Subiecte asemanatoare
Pacienții vor afla înainte de recoltare dacă mai pot face analize gratuite!
Rezidenții care au picat examenul de specialist, angajați mai ușor! Ministerul schimbă regulile
Ministrul Sănătății vrea să taie în două mandatele șefilor
SANITAS cere majorări salariale în 2027 și eliminarea restricțiilor impuse de Guvernul Bolojan
Respirația copilului în somn: când merită o evaluare de specialitate
Sănătatea primește miliarde la rectificarea bugetară, dar banii nu acoperă necesarul
370.000 doze de vaccin antigripal, disponibile. 500.000 de doze vin abia în noiembrie
Oboseala digitală ne afectează ochii. Regula celor 20 de secunde
Unul din trei bărbați este infectat HPV! România are vaccinul, dar nu și încrederea oamenilor
Cortizolul, hormonul pe care toată lumea vrea să-l scadă. Ce trebuie să știm
Criza medicamentelor, pasată de la o instituție la alta!
Horoscopul zilei de miercuri, 11 noiembrie 2026
Băncile comerciale, îndemnate să împrumute statul
Explozie de deținuți, la Iași! Grad de ocupare aproape dublu față de capacitatea normală
Candidați respinși cu punctaje de 1,60 și 2,66, la concursul pentru șefia școlilor din Iași!
Ursul, tot mai aproape de Iași! Animalul, semnalat la Dobrovăț, după alerta din Vaslui
Autostrada A8, uitată de noul ministru al Transporturilor!
Roșu pe harta agriculturii ieșene. Sateliții au semnalat probleme pe 757 de hectare!
Liberalii cer Guvernului să blocheze numirea lui Florin Boca în funcția de prefect de Iași
2,02 lei/kWh pentru ieșeni. Vine o iarnă cu facturi uriașe la energie electrică!
Sesizările privind gravidele minore au crescut cu 30% la Iași
Elevii Școlii „B.P. Hasdeu” din Iași au spus NU bullyingului
Comuna Lungani adună aproape 10% din șomerii județului Iași
Peste 4.300 de copii din Iași au certificat de handicap. Șase din zece sunt încadrați în grad grav
Autorizațiile rezidențiale din Iași, în picaj. Scăderea este de 66%
Mii de bărbați află anual că au cancer de prostată. Boala ucide în tăcere
„INSTALARE SISTEM FOTOVOLTAIC PENTRU AUTOCONSUM LA SC L&B TOMCARN SRL”
„INSTALARE SISTEM FOTOVOLTAIC PENTRU AUTOCONSUM LA SC L&B TOMCARN SRL”
Peste 8.300 de proiecte eliminate din listele CNI! Ce trebuie să facă primăriile pentru a le salva
Rețeta zilei: Plăcintă cu praz și brânză, rumenă și crocantă
Noul ministru al Apărării, Ștefan-Radu Oprea, face pași pentru transferul de tehnologie ucraineană în România. O schimbare de abordare față de mandatul precedent
Ieșenii cu apartamente scumpe și mașini de lux, în vizorul ANAF!
Autostrada A7 Bacău – Pașcani se apropie de un nou prag!
Lovitură uriașă pentru 16 comune din Iași. PSD vrea să le desființeze prin comasare
Un sucevean s-a plâns că a muncit la construirea bisericii, dar nu a primit medalie! Ce i-a transmis ÎPS Calinic
Clubul Primăriei, depunctat și cu interdicție la transferuri doi ani!
Ioan Nani pleacă de la Antibiotice!
Noi succese naţionale în gimnastica ritmică ieşeană
USR și-a ales echipa: Miruță, Buzoianu și Barna, în prima linie
Moment istoric la IBCV Iași. Au fost realizate primele intervenții în noua sală hibridă
UAIC deschide robinetul burselor! Mii de studenți primesc sprijin financiar, iar doctoranzii vor avea până la 3.700 lei lunar
Alertă la Chișinău! Moldovenii din Diaspora, chemați acasă în caz de război
Bolojan taie punțile cu PSD și își avertizează adversarii din PNL
Ploile au ruinat lucrările pe Autostrada Moldovei! Deschiderea din decembrie, incertă!
Peste 1,2 miliarde de lei pentru trenul metropolitan!
Miticilor, luați exemplu de la politicienii basarabeni!
România și Republica Moldova își unesc forțele militare!
SANITAS cere majorări salariale în 2027 și eliminarea restricțiilor impuse de Guvernul Bolojan
Meci de foc pentru USV CSM Iași. Deplasare decisivă la Târgu Secuiesc
Vin reformele PSD!
Scandal pe banii românilor! AUR îl ia la țintă pe ministrul finanțelor
A apărut primul candidat respins la interviurile pentru funcțiile de director de școli!
Ieșenii cu apartamente scumpe și mașini de lux, în vizorul ANAF!
Autostrada A7 Bacău – Pașcani se apropie de un nou prag!
Lovitură uriașă pentru 16 comune din Iași. PSD vrea să le desființeze prin comasare
Note uriașe la concursul pentru directorii școlilor din Iași!
Halloween cu mistere și legende în Iași! Tramvaiul Cafenea se transformă într-o atracție înfricoșătoare
PSD aruncă bomba cifrelor și acuză austeritatea lui Bolojan
Bolojan, avertisment dur pentru noul guvern: „Dacă se ratează și 2027, tabloul nu va fi bun!”
Un liceu din Iași își schimbă programa după cerințele angajatorilor