INCHIDE

Remedii pentru tratamentul naturist al leucemiei

 

Ceai cu rădăcină de spânz

Se infuzează rădăcina astfel: * prima zi - 1 cm de rădăcină în 250 de ml de apă clocotită (se dau două clocote). Se ia o linguriţă de ceai între mese, iar restul ceaiului se aruncă; * a doua zi - 2 cm de rădăcină în 250 de ml de apă (se beau două linguriţe); * a treia zi - 3 cm de rădăcină în 250 de ml de apă (se consumă trei linguriţe); * a patra zi - 4 cm în 250 de ml de apă (se beau patru linguriţe), după care se face o pauză de două-patru zile, pentru ca organismul să aibă timp să se obişnuiască; * a cincea zi - 5 cm rădăcină în 250 de ml de apă (se consumă cinci linguriţe etc.

Doza se măreşte, deci, zilnic, adăugându-se fiecărei zile câte 1 cm de rădăcină. Astfel se vor bea şase-şapte linguriţe, până la zece linguriţe (respectiv 10 cm de rădăcină). După fiecare patru zile se face o pauză de două-patru zile, iar când se ajunge la zece cm de rădăcină (zece linguriţe de ceai) se menţine doza zilnică de zece cm timp de patru zile. Urmează o pauză de două-patru zile. Tratamentul durează trei-patru săptămâni, cu o pauză de una-două săptămâni şi se reia dacă este necesar.

Băi cu cimbru şi rostopască

Se fierb 100 g de cimbru şi tot atâtea grame de rostopască în 10 l apă, timp de o jumătate de oră, iar ceaiul rezultat se adaugă în apa de baie. Nivelul apei din cadă trebuie să fie până imediat deasupra rinichilor (se stă în cadă în şezut). Baia durează 20 de minute, făcându-se patru-şase băi consecutive, după dare se ia o pauză de două-trei zile. Se repetă de câteva ori timp de două-trei săptămâni numai dacă este necesar.

Tot extern se fac tamponări cu ceai concentrat din rădăcină de spânz pe diferite părţi ale corpului, la intervale de una-două ore, dar nu se tamponează tot corpul în acelaşi timp. Se pot face trei-patru tamponări zilnic, timp de o săptămână. După o săptămână de pauză se poate repeta tratamentul încă o săptămână. Tratamentul durează una-două luni şi se repetă numai dacă este cazul.

Cataplasme cu argilă galbenă

Se face o pastă din apă şi argilă care se întinde pe coloana vertebrală. Se stă pe burtă una-două ore acoperit cu tifon şi cu un plastic. Tratamentul durează una-două luni.

Câteva observaţii

Tratamentul intern cu spânz se va întrerupe dacă apare diareea sau senzaţia de greaţă. Porţionarea linguriţelor cu lichid se face uniform pe parcursul unei zile, numai între mese. „Cu toate efectele surprinzător de bune ce apar în tratarea cu spânz a celor bolnavi de leucemie eu nu-l recomand la modul cel mai concret. Mi-e teamă că oamenii nu respectă doza şi ar putea chiar muri!”, a spus terapeutul naturist Ioan Groza, de la cabinetul „Natura” din Arad.

Regimul alimentar se va baza pe multe legume crude (mai ales usturoi şi hrean) şi pe fructe. De asemenea, este interzis consumul de carne. I.TÂRNOVEANU

Remediile folosite în această formulă de tratament au doar un rol adjuvant. Specialiştii naturişti nu sfătuiesc însă pe nimeni să întrerupă tratamentul recomandat de medicul hematolog.

Evenimentul pe WhatsApp – cele mai tari stiri, direct pe telefon!

Esti mereu pe fuga? Noi îti trimitem zilnic cele mai importante 3 stiri din Iasi, Moldova si tara – scurt, clar, fara spam.

Plus: alerte locale de urgenta, noutati exclusive si acces rapid la anunturi importante.

Intra pe canalul nostru oficial: WhatsApp Ziarul Evenimentul

⇒ Încearca 3 zile. Daca nu-ti place, poti iesi oricând.

Esti martorul unui eveniment care poate fi o stire de interes pentru comunitate?

Trimite-ne detalii si imagini la numarul de WhatsApp    0752 266 264  si noi le facem cunoscute!