Tratamente naturiste ale amigdalitei
Dimensiune font:
Copilul bolnav de amigdalită are o temperatură de peste 38 de grade care nu scade la administrarea de antitermice şi antivirale, prezentând o stare generală proastă, cu moleşeală, transpiraţii, dureri intense de gât şi umflarea ganglionilor gâtului. În aceste cazuri este indicat ca părinţii să se prezinte cu copilul din timp la medic, care va prescrie şi va supraveghea cu atenţie administrarea de antibiotice.
Preparatele din Gheara pisicii ajută la tratarea amigdalitei
Un bun stimulator al imunităţii îl reprezintă şi preparatele din Gheara pisicii (Uncaria tomentosa). Cu sute de ani în urmă, indienii foloseau această plantă în medicina tradiţională, cercetările efectuate de-a lungul timpului demonstrând proprietăţile vindecătoare ale acestei plante. Este imunostimulatoare (stimulează fagocitoza şi reactivitatea celulelor imunitare în confruntarea cu viruşii, bacteriile şi agenţii patogeni), are acţiune antioxidantă, antitumorală, antimutagenă, antivirală şi antiinflamatoare. Datorită acestor proprietăţi, preparatele din Gheara pisicii ajută la prevenirea bolilor infecţioase de origine bacteriană şi virală, artrite reumatoide şi alte afecţiuni reumatice articulare, boli alergice, herpes genital, candidoze generalizate. Preparatele din Gheara pisicii sunt contraindicate, în schimb, în timpul sarcinii şi alăptării.
Plante medicinale pentru gargară
* Se prepară decoct (fiertură) din patru linguri coajă de salcie la o cană cu apă şi se face gargară din oră în oră.
* Cimbrul sau cimbrişorul sunt plante antiseptice şi bactericide, fiind recomandate în special în amigdalitele cu puroi; se face o infuzie din două linguri de plantă uscată la o cană cu apă clocotită şi se face gargară, cu ceai călduţ, la fiecare două ore.
* Salvia este antiinflamatoare şi antiseptică; se face infuzie cu două linguriţe de plantă uscată la o cană cu apă şi se face gargară la fiecare două ore. Se pot pune şi comprese.
* Infuzie din trei linguriţe flori de muşeţel la o cană cu apă; se face gargară din oră în oră.
* La aceste ceaiuri pentru gargară se pot adăuga 30-40 de picături de tinctură de propolis. Se mai poate face gargară cu oţet de mere şi apă, suc sau decoct din gutui. De asemenea, se aplică comprese locale cu felii de cartofi cruzi sau de mere.
În convalescenţă, pentru întărirea organismului se recomandă cura cu grâu încolţit, cura cu ulei, cura cu coacăze negre, cura cu kiwi sau alte cure cu fructe sau cu legume.
Angela BEJU, terapeut naturist
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau