UMF Iaşi ar putea şcolariza medici militari
Dimensiune font:
Ministerul Apărării Naţionale inteţionează să încheie un acord de parteneriat cu Universitatea de Medicină şi Frmacie „Gr.T.Popa” din Iaşi pentru înfiinţarea unei secţii de medicină militară. „Un lucru la fel de important este că ne dorim să dezvoltăm aici şi ideea de midicină operaţională, pentru că în ultimă instanţă discutăm de un spital militar. Din păcate, la ora aceasta, cu tot respectul faţă de colegii de la Spitalul Militar, ponderea cea mare o reprezintă medicii civili, în detrimentul medicilor militari. Dar cred că împreună vom încerca să găsim un echilibru. În plus astăzi (ieri, 24, august – n.r.) vom avea o întâlnire cu conducerea Universităţii de Medicină şi Frmacie din Iaşi, cu care vrem să realizăm o colaborare pe termen lung în ceea ce priveşte posibilitatea ca şi la Iaşi să putem pregăti studenţi în medicină militară”, a declarat ministrul Apărării Naţionale, Mihai Fifor, aflat ieri la Iaşi.
În momentul de faţă, secţie de medicină militară există doar la universităţile de medicină din Bucureşti şi la Târgu Mureş. „Vă reamintesc că anul acesta am reuşit să ridicăm până la 200 de locuri dedicate învăţământului medical militar. De ce nu, sperăm ca în curând să putem şcolariza şi la Iaşi medici militari. Dacă vom reuşi să avem un acord cu UMF Iaşi, am putea propune 10 locuri pentru medicină militară începând cu anul univeristar 2020-2021”, a mai adăugat ministrul Apărării Naţionale, Mihai Fifor. Ana POP
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau