S-a făcut dreptate!
Circa 7.000 de spectatori au asistat duminică din tribunele Stadionului „Emil Alexandrescu” la un meci cum rar s-a văzut în ultimii ani în Copou. A fost un 2-1 cu Dinamo exact cum le place suporterilor, cu o răsturnare favorabilă de scor, cu un asediu la poarta oaspeţilor până în ultima clipă şi cu golul victoriei înscris în ultimul minut!
Sigur că spectatorii au fost atraşi şi de numele adversarei, dar ei au putut vedea de la precedentul joc acasă, la acel 0-2 cu CFR Cluj, că trupa lui Flavius Stoican nu s-a mişcat chiar rău, dar mai ales au sesizat la egalul de miercuri, din deplasare, cu FCSB (1-1) că merită să fie susţinută mai mult. Nu cred să fie vreun spectator căruia să-i pară rău că a fost pe stadion la meciul cu Dinamo, unul ce poate deveni de referinţă pentru noua echipă a Iaşului!
Citeşte şi: Se mai întâmplă şi minuni: Iaşul are o nouă echipă de seniori!
Stoican a abordat jocul cu aceeaşi formulă din meciul cu FCSB şi cam în aceeaşi manieră, adică nu s-a sfiit s-o atace şi pe Dinamo. În plină dominare ieşeană a picat însă golul oaspeţilor, încă din minutul 9, la o centrare de la mijlocul terenului ce nu anunţa mare lucru. Frăsinescu a trecut însă la câţiva centimetri pe sub minge, Tiago n-a strâns suficient, iar Nemec s-a înălţat dintre ei şi a trimis mingea cu capul în plasă. CSM Poli a replicat imediat, cu o acţiune bună pe dreapta, când Platini l-a deschis pe Tiago, aceasta a intrat în careu, dar l-a căutat pe Cristea în loc să paseze precis la Platini, cel mai apropiat coleg al său, care de la 4 metri ar fi împins balonul în poarta goală, aşa că Nedelcearu a fost mai rapid şi a respins dintre cei doi jucători ai formaţiei ieşene! Dominarea gazdă a continuat, Dinamo căutând să se apere cât mai bine şi breşe pentru a acţiona pe contraatac.
La jumătatea primei reprize, CSM Poli a părut dispusă să facă un pas înapoi pentru a-şi determina adversara să se descopere. Aspectul disputei a devenit echilibrat, iar Dinamo n-a ezitat să-şi arate colţii, Albin ratând întâlnirea cu balonul în centrul careului. CSM poli a irosit în minutul 35 o lovitură liberă din poziţie favorabilă, Cristea trimiţând puţin peste poartă, iar prima repriză s-a încheiat cu senzaţia că formaţia ieşeană ar merita mai mult.
Succes adus de rezerve!
Stoican a mutat în minutul 54, când i-a scos pe Sin şi Pedro şi i-a înlocuit cu Jo şi Kizito. Dinamo a avut o situaţie bună, Nemec fiind găsit liber în careu, dar atacantul ceh îşi consumase când a deschis scorul toată doza de şansă din acest meci. CSM Poli a început din nou să domine, crescând constant presiunea la poarta lui Penedo. Acţiunile de atac deveneau tot mai consistente, au apărut şi ocaziile, dar mingea parcă nu voia să intre în poartă. La una din incursiunile sale în atac, Bădic a provocat eliminarea lui Nedelcearu în minutul 74, iar trei minute mai târziu Cristea era retras de pe teren, în locul său fiind trimis Ştefănescu. Asediul ieşean o ţinea pe Dinamo în corzi, iar combinaţiile la care colaborau Jo, Platini, Ştefănescu şi Kizito, cu sprijin din partea fundaşilor laterali Tiago şi Bădic, începeau să arate tot mai bine. Kizito a restabilit egalitatea în minutul 80 în urma unei prelungite acţiuni ieşene, la capătul căreia apărarea bucureşteană s-a recunoscut neputincioasă!
Cinci minute mai târziu, Qaka avea să vadă, nemeritat, al doilea cartonaş galben şi se putea crede că trupa lui Stoican se va mulţumi doar cu un punct. Ea însă a continuat să atace, încurajată frenetic de un public minunat. A mai ratat câteva ocazii, dar a şi profitat în ultimul minut de două gafe din apărarea adversă. Kizito a prelucrat cu calm faza din minutul 90+4, iar Jo, cel care a pasat decisiv la golul egalării, a finalizat cu mult sânge rece pentru o victorie superbă!
CSM Poli le-a oferit spectatorilor prima victorie în Copou în acest sezon, dar mai ales un joc bun, consistent, care ar cam trebui repetat şi vineri, în deplasare, cu Astra Giurgiu, partidă din deschiderea etapei a VII-a a Ligii 1, pentru a-i readuce în tribune şi la jocul cu Sepsi Sf. Gheorghe, care va închide luni, 28 august, runda a VIII-a. Dragoş GAŞPAR
Credit foto: Dragoş Păşcăneanu
Subiecte asemanatoare
Două echipe, zero milă! Valea Lupului și Siretul Hălăucești domină Liga a V-a ieșeană
Fetele Iașului domină România! CS Politehnica, al 10-lea titlu național consecutiv la rugby feminin!
Statul, dator vândut sportivilor - aproape 170 de milioane de lei, premii restante. Unele datorii datează din 2018!
Fotbal, Liga a V-a Iași. Valea Lupului și Hălăucești, lideri fără înfrângere
Indolența nu aduce satisfacții! Nici în handbal
Show de goluri în „județeană”! Tonmir Iași și Tomești au făcut instrucție cu adversarii!
Dezastru la CSM Iași 2020! Salarii uriașe, rezultate catastrofale. Conducerea caută salvarea în trecut
CSM Iași 2020 – campioană națională la șah
ASPI zdrobește Știința Miroslava. Schimbare de lider!
Dezastru la Iași! CSM-USV pierde acasă cu Bradul Putna, iar suporterii cer demisii în lanț
USV CSM Iași, la prima înfrângere, dar locul 2 rămâne intact!
Horoscopul zilei de sâmbătă, 31 octombrie 2026
Cum alegi mai ușor cina
Iașul, sub restricții de circulație. Zeci de străzi afectate duminică de „Run Iași”
La Iași, Crăciunul a luat-o razna. Moșul vine din octombrie, la ofertă
Muncitorii din Asia schimbă piața muncii din Iași. Mii de angajări
Cultura independentă din Iași pierde teren. Teatre dispărute, galerii care rezistă
Rețeta zilei: Prune afumate cu orez și ceapă, o mâncare mănăstirească uitată
Cum pregătești intrarea în clădire pentru sezonul rece: ștergătoare din aluminiu și covorașe profesionale
Ce factori contează atunci când alegi zona unui apartament?
Moldova crește, dar rămâne săracă. Avertismentul de la Iași
Iași 2030. Orașul inteligent, între investiții și realitate
Tot mai mulți ieșeni fără permis și băuți, prinși de polițiști în trafic
Muzica lui Eugen Doga răsună din nou la Iași, într-un concert-eveniment
Respirația copilului în somn: când merită o evaluare de specialitate
Schimbare importantă în Petrol și Gaze din Marea Neagră care poate influența piața energetică
Suceava, sub asediul urșilor! 144 de exemplare pot fi recoltate
Festivalurile umplu Iașul. Turismul pierde bani și oaspeți
Datoriile primăriilor din Iași, plătite la ANAF, nu în conturile firmelor
Geometria secretă a picturii, dezvăluită de prorectorul UNAGE
Codul QR pe bonurile fiscale, amânat. Firmele din Iași scapă de amenzi
A apărut primul candidat respins la interviurile pentru funcțiile de director de școli!
Note uriașe la concursul pentru directorii școlilor din Iași!
Note de 10 pe bandă rulantă, la examenul pentru funcțiile de directori de școli, la Iași!
Halloween cu mistere și legende în Iași! Tramvaiul Cafenea se transformă într-o atracție înfricoșătoare
Un liceu din Iași își schimbă programa după cerințele angajatorilor
43 de școli din Iași, mobilizate pentru integrarea elevilor ucraineni
ISU Iași caută un service unde să-și repare cele 162 de vehicule și este dispus se ofere peste 1 milion de euro!
Scoruri de coșmar în județeană!
Ora de iarnă, o schimbare care ar putea dispărea în toată Europa
PSD aruncă bomba cifrelor și acuză austeritatea lui Bolojan
Apa caldă și căldura ar putea reveni în următoarele ore!
Împrumut de aproape 149 milioane de lei, la CJ! Centura ușoară înghite grosul banilor
Bolojan, avertisment dur pentru noul guvern: „Dacă se ratează și 2027, tabloul nu va fi bun!”
Spitalul „Sf.Maria” primește trei etaje de la o școală specială
IKEA cotește spre Cluj. Iașul rămâne cu așteptarea!
Iașul de după blocuri, la aproape 7 milioane de euro. Șase cartiere se schimbă
Iașul a îngropat 112 kilometri de canalizare într-un an, dar 23 de comune au rămas pe dinafară
Rezultate finale la evaluarea planului managerial – concurs director școli. Vezi cele 227 de note!
20.000 de femei vor beneficia de screening gratuit pentru depistarea cancerului
Cortizolul, hormonul pe care toată lumea vrea să-l scadă. Ce trebuie să știm
A apărut primul candidat respins la interviurile pentru funcțiile de director de școli!
Autostrada dintre Bacău și Mircești ar putea fi deschisă la final de an!
Vin peste 600.000 de doze de vaccin antigripal
Ce pustiu ar fi Iașul...
Lacul CUG II din Iași va fi transformat complet! S-a semnat contractul de finanțare europeană!
Rezultate – concurs directori școli, la Iași: 102 candidați nu au promovat, șase au luat nota 10
Note uriașe la concursul pentru directorii școlilor din Iași!
Iașul, pe o bombă seismică! Ce cartiere ar putea fi lovite cel mai crunt de un cutremur devastator
Note de 10 pe bandă rulantă, la examenul pentru funcțiile de directori de școli, la Iași!
Halloween cu mistere și legende în Iași! Tramvaiul Cafenea se transformă într-o atracție înfricoșătoare
AUTO
Trotinetele electrice din București intră într-o nouă etapă cu reguli care schimbă totul
Ce oferte auto găsești la Lidl în această toamnă
Anvelopele de iarnă și detaliul care schimbă totul la începutul sezonului rece
Restricții pentru camioane în Ungaria anunțate pentru o zi cu reguli speciale
O nouă parcare schimbă regulile într-un cartier din Sectorul 6
Detaliile care pot schimba totul la alegerea unui ulei de motor Mercedes-Benz
Timp liber
Ce sunt sloturile Megaways și cum funcționează mecanica cu role variabile
Pariurile de tip Ante-post: Cum să pariezi pe termen lung pe competiții
„Don Quijote” la Opera Iași. Baletul încheie luna octombrie
Eleganța Banatului ajunge la Iași. Costume tradiționale de colecție