INCHIDE
O CÂNTĂREAŢĂ de la noi s-a OPERAT în Australia: "ARĂTAM CA UN PEŞTE"
O vedeta de la noi recunoaste fara ocolisuri ca nu e una dintre acele persoane inzestrate natural cu o dantura perfecta. Prin urmare, Xonia trebuie sa investeasca pentru a obtine aspectul pe care si-l doreste. Recent, vedeta s-a intors din Australia, unde a suportat o operatie la nivelul maxilarului. "M-am trezit si aratam ca un peste, foarte, foarte umflata la fata", a declarat Xonia la Kanal D. Vedeta si-a scos toate cele patru masele de minte in urma cu doua saptamani. Inca nu e refacuta complet, vanatai existand si in momentul de fata. Operatia a decurs bine, pacienta fiind anesteziata si adormita. Cat despre costuri, acestea au ajuns la 3.000 de euro, dupa cum a declarat cantareata care a crescut in Australia.
Subiecte asemanatoare
Pariurile de tip Ante-post: Cum să pariezi pe termen lung pe competiții
Pelerinajul Sfintei Parascheva 2026: cum se descurcă Iașul cu peste 168.000 de oameni într-o singură săptămână
Argumente pentru a-i privi pe gameri ca jucători sociali, nu ca peoutsideri solitari
Puerto Plata, Republica Dominicană: plaje, climă și ce poți vizita – ghid pentru o primă vacanță
Cele mai populare bonusuri la casino explicate
Ghid practic pentru evaluarea condițiilor de înregistrare și a regulilor promoționale la TotoGaming Cazino
Înapoi la sat, dorința tot mai mare a tinerilor ce-și doresc viață liniștită și mâncare sănătoasă
Unde să mergi iarna în România pentru o vacanță la munte: 5 cazari inedite de pe Cazari Unice
De ce utilizatorii caută tot mai des informații clare despre jocuri online
5 sloturi online potrivite pentru începători, conform Inteligenței Artificiale
LED, oglindă, organizare: formula unui colț de beauty ultra-modern
Povestea Sfinților 33 de Mucenici din Melitina și taina unei zile de neuitat
Biserica Ortodoxă ii pomeneste pe 7 noiembrie pe Sfintii 33 de Muceni ...
Horoscopul zilei de sâmbătă, 7 noiembrie 2026
Sambăta nu vine cu liniste pentru toate zodiile! O discutie tensionat ...
Iașul, în finala mondială a evenimentelor culturale, alături de Cirque du Soleil
* Romanian Creative Week a intrat in competitia internatională Best E ...
Arhiepiscopia Iașilor: filme, slujbe și acțiuni medicale gratuite
La Iasi, săptămana 8–14 noiembrie 2026 aduce proiectii de film ...
Criză gravă de medicamente la Iași! Pacienții cu afecțiuni psihice nu-și mai găsesc tratamentele în farmacii
Alarmă in sistemul medical! Medicamentele prescrise pacientilor cu af ...
Prețuri mici și zeci de mii de cadouri pentru pasionații de băuturi premium, de Black Friday, la FineStore.
Preturi mici si zeci de mii de cadouri pentru pasionatii de băuturi p ...
Avalanșă de spectacole la Iași!
Avalansă de spectacole la Iasi!
Numeroase expozitii, concerte si s ...
Polițiștii au găsit o grenadă ofensivă în casa unui ieșean!
Nu mai putin de 12 perchezitii domiciliare au fost desfăsurate vineri ...
Veste importantă pentru ieșenii care și-au închis balcoanele. Adio impozit majorat cu 100%!
Vesti importante pentru mii de proprietari de apartamente din Iasi car ...
Alarmă pe piața imobiliară! Doar 671 apartamente vândute în octombrie, la Iași
Piata imobiliară dă semne tot mai clare de răcire, iar Iasul nu fac ...
Autostrada A8, un nou blocaj în instanță!
* contestatia constructorilor italieni, respinsă definitiv. CNIR treb ...
Noul Mercedes-Benz C-Class electric, prezentat de Casa Auto
Noul Mercedes-Benz C-Class electric, prezentat de Casa Auto
Casa A ...
Cum să îți eficientizezi administrarea afacerii în era digitală: Ghid practic pentru anteprenori
Cum să iti eficientizezi administrarea afacerii in era digitală: Ghi ...
APTA avertizează: Pasajele rutiere nu rezolvă problema traficului!
* exemplul invocat este Oradea, unde, la numai două luni de la inaugu ...
Miroslava, parteneriat cu Guvernul pentru investiții, energie verde, educație și dezvoltare economică
Comuna Miroslava face un nou pas important pentru transformarea sa int ...
Avertisment cutremurător: fiecare român ar avea o datorie de 12.000 de euro
Romania se afundă tot mai mult in datorii, iar ritmul in care creste ...
Salariul minim din România, sub semnul întrebării în 2027
Vesti cu multe semne de intrebare pentru milioane de angajati din Roma ...
Ieșean arestat după ce a provocat un accident cu 1,43 mg/l alcool în aerul expirat
Scene incredibile pe soselele din judetul Iasi! Doi bărbati, de 54 si ...
Un sucevean s-a plâns că a muncit la construirea bisericii, dar nu a primit medalie! Ce i-a transmis ÎPS Calinic
Un răspuns oferit de Înaltpreasfintitul Părinte Calinic, Arhie ...
Controale în spitale! Ministrul Sănătății verifică de ce pacienții nu ajung la medici
Pacientii care incearcă să obtină o consultatie in ambulatoriile sp ...