FRICA şi IUBIREA din sânul Europei

Trăiri contradictorii încearcă orice OM care, în această perioadă, urmăreşte situaţia refugiaţilor şi imigranţilor din Orientul Mijlociu ce iau calea Europei...

M-am întors recent dintr-o scurtă vacanţă la familia mutată de ceva vreme în sudul Germaniei. Călătoria a început printre rândurile unui interviu cu istoricul Lucian Boia, găsit în revista celor de la Tarom. Materialul mi-a adus aminte de teza din cartea aceluiaşi autor- „Sfârşitul Occidentului? Spre lumea de mâine“ şi mi-a reformulat o întrebare mai veche- „Ce fel de Europă vom avea în câteva decenii?“.

Dilema mea s-a accentuat mai apoi când, aproape în fiecare mare localitate din Bavaria prin care am trecut, am descoperit feţele şi miasmele disperării. Instinctual, acest tablou necunoscut a declanşat sentimente amestecate. La Nürnberg am asistat la un miting pentru sprijinirea şi integrarea refugiaţilor şi, mai puternic ca niciodată, am simţit că ceva fundamental se schimbă.

Prima reacţie la contactul cu o lume disperată este cea de frică, de teamă că cineva total necunoscut îţi invadează spaţiul aflat până atunci în echilibru. Mai apoi, prin exerciţiul empatiei, încerci să te pui în pielea celui hăituit şi te întrebi oare tu cum ai reacţiona dacă viaţa ta şi a celor importanţi de lângă tine ar fi ameninţată de moarte, de foame şi de abrutizare.

Sunt oameni total diferiţi, unii îi numesc barbari, dar în primul rând sunt oameni, asemeni mie şi celor dragi mie. Indiferent de culoarea pielii şi a credinţei lor, aceşti oameni au nevoie de sprijin acordat în limitele regulilor impuse de spaţiul european. Timpul va arăta dacă a deschide casa pentru cel aflat în nevoie a fost cea mai înţeleaptă decizie, dar în acest moment este singurul mod prin care putem arăta că am învăţat lecţia umanităţii.

Scrisoare către cuibul meu

Este posibil ca aceste valuri de refugiaţi să schimbe total faţa Europei, dar asta ţine de forţe pe care fiecare dintre noi nu le putem stăpâni. Ceea ce ne putem stăpâni este frica şi putem împiedica astfel încât alţi oameni să fie înghiţiţi de Marea Mediterană. În acelaşi timp, putem să învăţăm activ lecţia toleranţei şi înţelegerii necunoscuţilor care ajung în spaţiul locuit până acum de noi, dar care, în viitor, pe fondul problemelor demografice pe care le are Europa, să devină, în aceeaşi măsură, şi casa lor.

Cred că doar prin cunoaştere şi iubire pot diminua frica. Dacă Dumnezeul meu este IUBIRE, iar în arabă Dumnezeu este Allah, atunci avem acelaşi Dumnezeu- IUBIRE. Restul nuanţelor sper că vor fi înţelese de fiecare în parte pentru a putea trăi în aceeaşi casă, în numele aceluiaşi Dumnezeu.

Sistemul copy-paste

P.S. Îmi doresc ca Europa, în ansamblul ei, să reacţioneze înţelept şi unitar pentru ca temerea formulată de istoricul Neagu Djuvara să nu devină realitatea lumii de mâine: „Da, mă îngrijorează foarte mult fiindcă am impresia că e un val care nu se poate opri şi avem de-a face cu o populaţie care nu mai are nicio legătură istorică, sufletească sau intelectuală cu noi, deci trăim o invazie a barbarilor. Eu n-o să mai văd vreo mare catastrofă, că la 99 de ani nu mai am multă vreme, dar voi, tinerii, să ştiţi că o să vedeţi o schimbare absolut dramatică în Europa, valuri de naţii străine care vin aici… Se schimbă profilul Europei şi sunt foarte pesimist din punctul ăsta de vedere pentru viitorii cincizeci de ani“. Proiectul european este unul în care eu cred foarte mult!

P.S. În ziua în care scriu aceste rânduri, în redacţie este o zi dedicată păcii. Mi-am adus cele mai colorate haine şi o carte...

Despre VIOLenţa haitei