Facilităţi financiare consistente pentru studenţi
„Această măsură a condus la o creştere a bugetului, la capitolul asistenţă socială, cu 300 milioane de lei faţă de sumele alocate anul trecut în acest scop. Bursele se acordă pe perioada derulării tuturor activităţilor didactice, iar numărul beneficiarilor depăşeşte 150.000 de studenţi”, au transmis reprezentanţii Ministerului Educaţiei. Condiţiile de eligibilitate pentru a intra în posesia burselor, precum şi sumele repartizate în funcţie de fiecare tip de bursă (performanţă, merit, studiu, socială) sunt stabilite de senatul fiecărei instituţii de învăţământ, în conformitate cu prevederile Legii Educaţiei şi cu regulamentele proprii.
Citește și Brambureala temelor din vacanţă
În acelaşi context, reamintim că începând cu 1 februarie, potrivit unei hotărâri de Guvern, studenţii români şi străini din învăţământul universitar cu frecvenţă - licenţă, master, doctorat - au gratuitate la transportul feroviar intern la toate categoriile de trenuri, clasa a II-a, pe toată durata anului calendaristic, indiferent de distanţă sau de rutele călătoriilor. Suma alocată bugetului Ministerului Transporturilor pentru decontarea facilitaţilor la transportul pe calea ferată şi cu metroul a elevilor şi studenţilor este de 200 milioane lei.
Subiecte asemanatoare
Testul profesorului: cum folosești AI ca să gândești mai bine
Criza profesorilor de matematică, fizică și chimie explodează
Mai mult decât săli de curs: cum dezvoltă UAIC campusul în care studenții învață, colaborează și creează
Educația atenției, cea mai importantă lecție pentru copii
Fostul ministru al Educației Mircea Miclea cere o resetare a programei la Limba Română: „Profesorii trebuie să predea pentru elevii de azi, nu ca acum 20 de ani”
A început amenajarea rutei ocolitoare de la Pasajul Socola – VIDEO
Cât costă liceele private cu programă românească? Ce variante ai în București și care sunt taxele în 2026
Maraton de matematică la Iași: aproape 1.000 de elevi au participat la patru competiții în două zile
Schimbare majoră în școli. Elevii ar putea începe cursurile mai târziu
Polemică între rectorii ieşeni şi premier
Educația iese în stradă! Studenții și profesorii pornesc spre Cotroceni
Miticilor, luați exemplu de la politicienii basarabeni!
Plan Roșu de intervenție în județul Iași! Microbuz cu 20 de persoane, răsturnat într-o curbă, la Țigănași
USR și-a ales echipa: Miruță, Buzoianu și Barna, în prima linie
Știința Miroslava, recital de goluri și fotoliu de lider!
Dronele continuă survoleze Iașul!
Trafic de heroină la Iași! Doi tineri, prinși cu 62 de doze ascunse în lenjerie
Autostrada Unirii, tot mai aproape de dezastru! Întârzieri, datorii și licitații blocate
Ioan Nani pleacă de la Antibiotice!
RUN IAȘI 2026 - sute de alergători au transformat Iașul într-o mare sărbătoare a sportului
USV-CSM 2020 iese din zona play-off, după egalul de la Pașcani!
Meteo București schimbare neașteptată la început de noiembrie
Masă de la angajator și un avantaj la care puțini se așteaptă
Război total între Costel Alexe și PSD Iași după alerta cu drone!
Pensii mai mari în 2027 și calcule care pot schimba totul
Pacienții din Iași pot afla online unde se tratează pe banii CNAS
Iașul de acum 300 de ani, descoperit sub pământul Mitropoliei
„Martiri”, spectacolul care pune fanatismul sub lupă
Elita studenților de la FEAA învață afaceri direct de la antreprenori
Sfinții Cosma și Damian și povestea vindecărilor care au rămas vii în amintirea credincioșilor
Horoscopul zilei de duminică, 1 noiembrie 2026
A apărut primul candidat respins la interviurile pentru funcțiile de director de școli!
Note uriașe la concursul pentru directorii școlilor din Iași!
Halloween cu mistere și legende în Iași! Tramvaiul Cafenea se transformă într-o atracție înfricoșătoare
Un liceu din Iași își schimbă programa după cerințele angajatorilor
43 de școli din Iași, mobilizate pentru integrarea elevilor ucraineni
Rezultate finale la evaluarea planului managerial – concurs director școli. Vezi cele 227 de note!
PSD aruncă bomba cifrelor și acuză austeritatea lui Bolojan
ISU Iași caută un service unde să-și repare cele 162 de vehicule și este dispus se ofere peste 1 milion de euro!
Bolojan, avertisment dur pentru noul guvern: „Dacă se ratează și 2027, tabloul nu va fi bun!”
Scoruri de coșmar în județeană!
Ora de iarnă, o schimbare care ar putea dispărea în toată Europa
Două echipe, zero milă! Valea Lupului și Siretul Hălăucești domină Liga a V-a ieșeană
Cortizolul, hormonul pe care toată lumea vrea să-l scadă. Ce trebuie să știm
Împrumut de aproape 149 milioane de lei, la CJ! Centura ușoară înghite grosul banilor
SC DOMIGHIAN’S PARK SRL anunta demararea implementarii proiectului cu titlul: “ HALĂ RECICLARE ȘI PRODUCȚIE PRODUSE DIN PLASTIC”
Pelerinajul Sfintei Parascheva 2026: cum se descurcă Iașul cu peste 168.000 de oameni într-o singură săptămână