Noaptea iubitorilor de ştiinţă
Cercetători din diverse domenii, ingineri, exploratori şi inventatori vor fi alături de ieşeni pe 25 septembrie, la Complexul Palas, dezvăluindu-le tainele celor mai interesante experimente în cadrul unei noi ediţii a Nopţii Cercetătorilor. „De la mic la mare, copii, părinţi, bunici, elevi sau studenţi şi adulţi sunt aşteptaţi împreună cu familia, cu prietenii, cu şcoala sau chiar şi pe cont propriu, pentru a descoperi diverse discipline ştiinţifice, pentru a cunoaşte oamenii de ştiinţă şi nu în ultimul rând pentru a lua parte la activităţi menite să scoată în evidenţă atractivitatea unei cariere în cercetare şi impactul deosebit de important pe care îl poate avea aceasta”, anunţă reprezentanţii Universităţii „Al.I. Cuza” (UAIC), una dintre instituţiile organizatoare.
Citește și Promisiuni pentru majorarea salariilor din Educaţie
Pasionaţii de ştiinţă vor avea ocazia de a asista la experimente „trăsnite”, conferinţe fascinante sau la prezentarea celor mai recente inovaţii tehnice, precum şi de a participa la concursuri de testare a inspiraţiei şi a creativităţii în universul ştiinţific. Dintre experimente amintim trenul de viteză ce pluteşte deasupra şinelor datorită levitaţiei magnetice, motoare puse în funcţiune de simple lumânări, cristale care cresc în timp real, camera în care se formează ceaţa spontan, furtuna simulată într-un borcan cu murături, vulcani chimici sau demonstraţii de robotică ori „cât de acidulate sunt sucurile pe care le consumăm”.
De asemenea, în timp ce pentru copii au fost pregătite jocuri distractive şi educative, care stimulează creativitatea şi gândirea critică, adulţii pot opta pentru dezbateri şi conferinţe pe teme de cercetare contemporană. Alături de participanţi vor şi Inspectoratul Teritorial al Poliţiei de Frontieră Iaşi, Europe Direct Iaşi, Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizică Tehnică Iaşi, HackerSpace, Institutul de Chimie Macromoleculară „Petru Poni” şi Fondul „Ştiinţescu”.
Citește și Cât costă un loc în căminele studenţeşti
Noaptea Cercetătorilor de la Iaşi este organizată de UAIC, alături de Universităţile de Vest din Timişoara, din Bucureşti, din Craiova. „B. Bolyai” Cluj, „L. Blaga” Sibiu, precum şi Institutul de Fizică Atomică, Institutul Naţional de Fizica Laserilor Plasmei şi Radiaţiei, Institutul de Ştiinţe Spaţiale, respectiv Institutul Naţional pentru Fizică şi Inginerie Nucleară „Horia Hulubei”. Andreea IGNEA
Ajuns la a zecea ediţie, proiectul „Noaptea Cercetătorilor” se desfăşoară concomitent în Iaşi şi în alte 300 de oraşe din Europa, din România fiind implicate şi Alba-Iulia, Arad, Bacău, Bârlad, Braşov. Bucureşti, Constanţa, Craiova, Cluj-Napoca, Deva, Galaţi, Oradea, Piatra Neamţ, Sibiu, Suceava, Târgu Jiu, Timişoara.
Citește și Bâlbâieli ministeriale în prima zi de şcoală
Evenimentul pe WhatsApp – cele mai tari stiri, direct pe telefon!
Esti mereu pe fuga? Noi îti trimitem zilnic cele mai importante 3 stiri din Iasi, Moldova si tara – scurt, clar, fara spam.
Plus: alerte locale de urgenta, noutati exclusive si acces rapid la anunturi importante.
Intra pe canalul nostru oficial: WhatsApp Ziarul Evenimentul
⇒ Încearca 3 zile. Daca nu-ti place, poti iesi oricând.
Esti martorul unui eveniment care poate fi o stire de interes pentru comunitate?
Trimite-ne detalii si imagini la numarul de WhatsApp
0752 266 264 si noi le facem cunoscute!
Subiecte asemanatoare
A început amenajarea rutei ocolitoare de la Pasajul Socola – VIDEO
Cât costă liceele private cu programă românească? Ce variante ai în București și care sunt taxele în 2026
Maraton de matematică la Iași: aproape 1.000 de elevi au participat la patru competiții în două zile