Comunicarea cu adolescenţii rebeli

default

Dimensiune font:

| 22-01-2015 13:00

Una dintre cele mai importante perioade din viaţa unui adult, o etapă ce face legătura între copilărie şi perioada adultă. Pentru unii tineri, perioada este destul de dificilă şi este caracterizată prin presiuni ce pot avea consecinţe nu foarte plăcute, una fiind o stimă de sine scăzută ce va împiedica dezvoltarea armonioasă. Pe seama traumelor din adolescenţă se pot pune, mai târziu, şi eşecurile din carieră sau din viaţa personală

Adolescenţa este momentul în care ne stabilim identitatea, în care apar schimbări fizice, apar primele planuri de viitor şi primele semne ale viitoare cariere. Tot acum apar şi primele sentimente de nemulţumire legate de propria persoană, ce pot genera conflicte în încercarea de acceptare a unei noi imagini.
Adolescenţii îşi rezolvă propriile lor crize
Presiunile psihologice sunt des întâlnite şi dacă nu sunt corect gestionate pot avea consecinţe foarte neplăcute pentru adultul de mai târziu. De multe ori dorinţele tinerilor sunt cu totul altele decât cele ale părinţilor şi de aici apar conflictele. Vorbim aşadar despre tineri rebeli, despre răzvrătiri, despre neînţelegeri care ar putea fi foarte bine evitate dacă ar exista o comunicare corectă. Asta înseamnă ca adultul să-l asculte pe adolescent, să-i înţeleagă frământările, să-i accepte poziţia şi împreună să găsească o cale de dialog. „Noi, ca părinţi, nu prea rezolvăm nimic, de fapt. Adolescenţii îşi rezolvă propriile lor crize iar noi, părinţii, suntem prin preajmă şi eventual mai rezolvăm câte ceva din restanţele noastre văzând cum îşi gestionează ei experienţele. Acest lucru se întâmplă în cazul fericit în care părintele are mintea suficient de deschisă. Cel mai important lucru ar fi să încurajăm adolescentul să-şi urmeze imboldul de a cerceta. Să-l ajutăm să-şi găsească propriile răspunsuri, să nu i le oferim pe ale noastre şi să facem noi efortul de a le accepta şi chiar de a le înţelege pe ale lui. Apoi să rămânem aproape, pe post de observator şi să-l ajutăm să-şi menţină cursul, eventual fără să vadă că facem asta”, a explicat Ana Gabriela Tăutu, consultant de dezvoltare personală.

Cum renunţăm la autosabotaj


Mulţi adolescenţii au mari probleme în a respecta regulile altora dacă nu le sunt corect prezentate, sunt în căutarea unei identităţi care să le ofere şi un confort psihologic, au nevoie să fie validaţi de către anturaj, au nevoie să se simtă utili şi importanţi ca şi persoană. Uneori aceste lucruri nu se întâmplă şi apar dezamăgirile, care au drept cauză fie lipsa de atenţie a adulţilor, fie o prea mare atenţie care devine control. Ambele variante nasc ideea în sufletul adolescentului că propriul adevăr şi propriile nevoi ar putea fi lipsite de valoare.
Cum rezolvăm conflictele interioare?
Conflicte interne nu au doar adolescenţii, ci fiecare dintre noi, însă se presupune că la vârsta adultă ştim deja să le gestionăm. Putem înţelege mecanismul „€œcrizelor” din viaţa noastră, de la orice vârstă, dacă privim curgerea timpului în cicluri. Natura ne arată în mod clar ciclurile după care ne derulăm viaţa - diurn-nocturn precum şi ciclul anual cu succesiunea momentelor de echinocţii şi solstiţii. Dar în afară de acestea mai sunt şi altele care, generează diferite momente de transformare pe parcursul vieţii. „Uneori se suprapun fazele de închidere-deschidere de cicluri de evoluţie şi adolescenţa este o astfel de perioadă. Se produce o deschidere a minţii şi a spiritului către lume, care se vede prin dorinţa de a cunoaşte şi prin curiozitatea de a experimenta. Simultan se realizează şi o desprindere energetică de structurile părinţilor şi facem primii paşi pe calea descifrării conştiente a propriei personalităţi. Modul în care traversăm această perioadă lasă amprente puternice asupra psihicului nostru, pentru că acum se formează primele convingeri personale, pe un fond emoţional foarte intens şi adesea instabil”, a adăugat consultantul.
Oricât de mult vom lucra ulterior cu aceste convingeri, în sensul transformării şi adaptării lor la viaţa de adult, vom reveni deseori la înţelesurile de atunci retrăind emoţiile mai mult sau mai puţin conştient. Ele reprezintă primele impresii asupra a ce ar putea însemna viaţa, s-au născut dintr-o stare afectivă puternic activată, dintr-un entuziasm nepoluat de grijile şi răspunderile zilei de mâine şi ne urmăresc ca fiind visul primordial la care, conştient sau inconştient ne raportăm mereu.
Este important să ajutăm adolescenţii să-şi preţuiască aceste resurse, înclinaţiile, abilităţile, forţa interioară. şi este important să-i învăţăm să nu le compare cu ale altor tineri, să înţeleagă că fiecare are drumul său şi deci, sarcini diferite pentru care folosesc instrumente diferite. Dar, pentru fiecare, propriile instrumente sunt importante, trebuie dezvoltate şi folosite, prin ele vor ajunge să trăiască împlinirea.

„Este important să nu ne tratăm propriul copil privindu-l ca pe €œtoţi copiii. S-a încetăţenit această viziune asupra tinerilor, cum că toţi fac anumite lucruri, toţi gândesc într-un fel sau altul. Fiecare adolescent are potenţialul său emoţional, personalizat, şi tipare personale de reacţie asupra cărora lucrează pentru a le transforma. Sigur că el nu ştie asta. Va înţelege abia când va deveni adult că, de fapt, a realizat un proces de transformare, trecând prin fiecare etapă de viaţă. Dar până atunci are nevoie de sprijin discret şi maximă înţelegere” -- Ana Gabriela Tăutu, consultant de dezvoltare personală

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua
ULTIMA ORA

PUBLICAȚIE DE VÂNZARE. Subscrisa, Management Reorganizare Lichidare Iaşi S.P.R.L., în calitate de lichidator judiciar al debitoarei IDIS CONSTRUCT S.R.L., cu sediul în Sat Chilișeni, Comuna Udești, nr. 5, Jud. Suceava, C.U.I. 24430897, nr. de înreg. Registrul Comerțului J33/1398/2008, potrivit Sentinței civile nr. 189/2018 din data de 02.04.2018, pronunţată de Tribunalul Suceava, în dosarul nr. 947/86/2018, anunţă scoaterea la vânzare prin licitaţie publică cu strigare, în conformitate cu prevederile Încheierii din 28.03.2023 a Tribunalului Suceava și în conformitate cu dispozițiile Noului Cod de Procedură Civilă, la data de 13.05.2024, ora 13.00, a următoarelor active aflate în proprietatea S.C. Idis Construct S.R.L., respectiv: Nr. activ: Activ 1, Denumire și descriere active: Proprietate Imobiliara - TEREN ARABIL – intravilan cu suprafata de 2.500 mp, identificat cu nr. cad. 30009, inscris in Cartea Funciara nr. 30009 UAT Udesti, situat in sat Chiliseni, comuna Udesti, judet Suceava. Valoare de piață stabilită de evaluator (lei, fără T.V.A.*): 37.400,00 lei. Valoarea de pornire la licitație (lei, fără T.V.A.): 18.700,00 lei. Persoanele care pretind vreun drept asupra bunurilor ce urmează a fi scoase la vânzare au obligaţia, sub sancţiunea decăderii, să facă dovada acestui fapt până la data de 10.05.2024, ora 13.00, la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași. Ofertanții sunt obligați să depună până la data de 10.05.2024, ora 13.00, toate documentele menționate în publicația de vânzare/caietul de sarcini, precum și o garanție reprezentând 10% din prețul de pornire la licitație, în contul de lichidare al societății debitoare. Componenţa şi descrierea activelor scoase la vânzare sunt cuprinse în caietele de sarcini, care se pot procura de la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași, în fiecare zi de luni până vineri, până la data de 22.06.2023, ora 13.00. Relaţii suplimentare se pot obţine la tel: 0232/243.864, 0751/084.083.
1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Tasca, cu sediul in sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt, telefon/fax 0233/255.023, e-mail: primaria_tasca@yahoo.com, cod fiscal 2614457. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: Trup de pasune Neagra I, in suprafata totala de 2,25 ha, compus din numarul cadastral 50644, in suprafata de 1,18 ha, situat in extravilanul comunei Tasca si numarul cadastral 50650, in suprafata de 1,07 ha, situat in intravilanul comunei Tasca, apartine domeniului public al Comunei Tasca, conform caietului de sarcini, H.C.L. Tasca nr. 39/18.04.2024 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul Comunei Tasca. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Secretariat, din cadrul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei, se achita cu numerar la Casieria Comunei Tasca. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 17.05.2024, ora 16.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 27.05.2024, ora 09.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Oferta se depune intr-un singur exemplar, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 27.05/2024, ora 10.00, la sediul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios -Administrativ a Tribunalului Neamt, Piatra-Neamt, B-dul Decebal nr. 5, judetul Neamt, telefon 0233/212.717, fax 0233/232.363, e-mail: tr-neamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 23.04.2024.
Forţa care îţi conduce viaţa, în funcţie de tipul de personalitate
26/12/2022 17:12

Dacă ai fost vreodată curioasă să afli ce fel de personalitate ai şi ţi-ai făcut testul Myers - Briggs, ştii deja ce tipologie (MBTI) te caracterizează şi iţi va fi foarte uşor să afli in cele ce u ...

Studiu: munca în exces îți afectează frumusețea! Cum îți distrug fizicul orele suplimentare
26/12/2022 12:51

Stii deja că statul prea mult pe scaun, implicit lucrul la birou cauzează probleme la nivelul coloanei vertebrale, coloanei cervicale, dureri de cap, de oase, afectiuni la nivelul picioarelor si circulatiei v ...

Cum să ai sărbători fără stres. Patru recomandări ale psihologului
26/12/2022 12:44

Pentru cei pentru care goana după cumpărături si cadouri, curătenia si pregătirea bucatelor de sărbători este un stres urias, psihologii oferă cateva recomandări. Sărbători, stres. Neda Gould, psiho ...

Pomul minune. Produce 40 de tipuri de fructe
26/12/2022 12:14

Pomul poate să producă 40 de soiuri de fructe. Este o minunătie de privit mai ales primăvară, atunci cand infloreste! În intreagă lume mai există doar alte cateva exemplare ale acestui copac uimit ...

Hidratarea, la fel de importantă și iarna, ca și vara
26/12/2022 11:35

Hidratarea este la fel de importantă si iarna, ca si vara. Diferenta este că vara e mai usor să ne dăm seama că trebuie să bem lichide, din cauza temperaturilor ridicate. În timpul verii, cand temp ...

Fructul care te poate ucide! Toți românii îl au în case
26/12/2022 11:00

Este fabulos de bun, uneori, o dietă pe bază de grapefruit te poate ajuta, fără mare efort, să pierzi cateva kilograme bune. Însă, pe cat de multe beneficii are acest fruct magic, poate fi si extre ...

Top 7 cele mai placute pozitii sexuale
04/08/2022 12:48

 Expertii spun ca anumite pozitii sexuale va ajuta sa aveti parte de momente intense si excitante, in timp ce alte pozitii sunt grozave pentru a va manifesta romantismul si dragostea. Incearca 7 dintre ma ...

Retete cu legume si carne pentru masa de Craciun
24/12/2021 12:21

Retete cu legume si carne pentru masa de Craciun Masa de Craciun trebuie pregatita ca la carte, cu retete traditionale si preparate culinare specifice acestei sarbatori. Sarmalele, carnatii de porc sau calt ...

Masa de Craciun : mancaruri traditionale, retete culinare de Craciun
23/12/2021 18:12

Masa de Craciun : mancaruri traditionale, retete culinare de Craciun Craciunul, marea zi a nasterii lui Iisus Hristos, este sarbatorita de toti romanii cu traditiile specifice ei. Brazi sclipitori, colinde, ...

 Niciuna dintre aceste imagini nu e ceea ce pare la prima vedere! Vezi cele mai bizare iluzii optice - Galerie FOTO
25/06/2021 16:50

Ce au in comun toate cele 10 imagini din GALERIA FOTO de mai jos - niciuna dintre ele nu este ceea ce pare la prima vedere! :) vezi AICI mai multe FOTO

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei