Cum ne ajută comunicarea asertivă în relaţii

Asertivitatea este o împletire a fermităţii cu bunul-simţ, capacitatea de a comunica tot ceea ce ne dorim, ceea ce suntem şi ce cerem într-o anumită situaţie fără a-i răni pe cei din jur. În esenţă, este vorba despre respect, despre acceptarea spaţiului personal al fiecăruia. Este capacitatea de a spune „nu“ atunci când ne deranjează ceva fără a avea regrete, fără a stârni discuţii sau scandaluri.
Comunicarea asertivă este cheia oricărui succes fie că se desfăşoară într-o organizaţie, în sala de clasă, în afaceri sau în oricare alt spaţiu. Este important să ne asumăm comportamentul şi emoţiile, să ştim că există un preţ pentru fiecare. „A fi asertivi presupune a alege şi a decide dacă intră în responsabilitatea noastră să preluăm o problemă a altcuiva. Nu face referire la ajutorul binevenit pe care este firesc să ni-l acordăm reciproc dacă priorităţile noastre ne permit”, spune Smaranda Grosu, trainer şi psihoterapeut.
Asertivitatea este opusul comunicării violente
Procesul comunicării include întreaga existenţă umană şi determină toate relaţiile, de la cele din familie la cele de afaceri, politice ori sociale. Traiul în comunitate presupune o abilitate a discursului, un transfer permanent între a dărui şi a primi. Cuvintele au şi ele un preţ, iar dacă nu le folosim corect putem plăti scump.
Cele mai frecvente greşeli în comunicare apar din negarea celor din jur, lucru care, potrivit psihologului Cristinei Trepcea, vine dintr-o traumă interioară legată de violenţă. Puţini dintre noi ştiu că violenţa nu este foarte fizică, ci şi verbală şi emoţională şi că forma cea mai gravă este indiferenţa. „Atunci când abandonez pe cineva, când îl ignori pe cel de lângă tine, când îi negi practic existenţa comiţi cea mai gravă violenţă”, este de părere Cristina Trepcea. Din păcate, pentru astfel de atitudini nu este pedeapsă, iar majoritatea românilor au suficiente traume interioare şi nu fac faţă presiunilor celor din jur.
Asertivitatea ne dă dreptul de a ne comporta independent de bunăvoinţa pe care o arată cineva fără să-i fi solicitat acest lucru. „De exemplu, dacă îţi face cineva o favoare pentru că aşa doreşte, acest lucru nu te obligă să-ţi modifici reacţia ta, în cazul în care nu vrei aceasta. Altfel, acea favoare ar deveni un mijloc prin care celălalt ne determină să răspundem cum doreşte el, nu cum vrem noi. Cu alte cuvinte, devine un mod de manipulare. Desigur, putem să ne exprimăm aprecierea pentru acea favoare, putem să facem o remarcă în acest sens, dacă dorim”, a punctat Smaranda Grosu.
Dincolo de sancţiunile externe date de cei alături de care trăim există şi o instanţă internă care atenţionează asupra propriilor greşeli, căreia îi este cel mai greu de răspuns. Introspecţia practicată frecvent duce la eliminarea erorilor de gândire, dezvoltă spiritul reflexiv şi deschide canalele de comunicare între noi. Este foarte important să avem grijă la ceea ce spunem, cum spunem şi la opiniile celor din jur fiindcă nimeni nu-i mai presus de nimeni. Fiecare dintre noi are nevoie de a fi înţeles de cei din jur şi acest lucru se poate realiza doar printr-un transfer corect de informaţii şi sentimente.

Citeşte şi: Echilibrul dintre muncă şi viaţa personală

Maura ANGHEL

„Comunicarea înseamnă talentul de a înţelege că nu suntem la fel” – Octavian Paler