Efectele educaţiei prin frică

Eu te-am făcut, eu te omor, spune o vorbă românească, despre care mulţi cred că este chiar şi o metodă de disciplinare. Total greşit, atrag atenţia specialiştii, fiindcă spaima nu face deloc casă bună cu valorizarea şi motivaţia.
Scopul declarant al unei educaţii bazate pe frică este, în general, acela de a-l proteja pe copil, de a-l face să înţeleagă, de a-l preveni asupra pericolelor care îl pândesc. În realitate, chiar dacă intenţia unui părinte sau bunic este aceasta, efectele sunt altele. Cu iubire şi cele mai bune intenţii, părinţii şi bunicii induc starea de frică în viaţa copilului, îi învaţă să se teamă, îi controlează, îi manipulează (de cele mai multe ori inconştient sau pentru că nu ştiu cum să facă altfel) pentru a-i determina, în esenţă, să facă ce ei îşi doresc şi ce cred că este bun şi bine pentru copil.
Unul dintre cei mai apreciaţi specialişti români, profesorul Florin Colceag, infirmă această ipoteză. De mai bine de 25 de ani, expertul lucrează cu tineri şi copiii cu abilităţi mult peste medie şi spune că prin frică „nu educi nimic de fapt, doar dresezi. Dresezi să le fie frică. Un copilul talentat nu doreşte să îi fie frică. El vrea ceea ce e normal şi uman să dorească -- să crească, să-şi maximizeze potenţialul, să fie util şi să poată face bine altora, fără să se teamă de pedepse”, este convins Florin Colceag.
Fiecare copil are o abilitate maximă într-un anumit domeniu, un har înnăscut care îl diferenţiază de ceilalţi. Odată încurajat să se dezvolte în acea direcţie, el va face performanţă fiindcă va avea curaj. „Şi dacă el capătă curaj şi stimă de sine, el se dezvoltă plenar, începe să fie performant în toate direcţiile”, este convins Florin Colceag. Cu alte cuvinte, metoda “Morcovul sau băţul”, aplicată în România până în 1990 şi mulţi ani, este una perimată şi poate afecta grav personalitatea unui viitor adult.
Eu, atent la mine şi la emoţiile mele
Între timp au apărut multe metode care elimină constrângerea, una dintre ele fiind aplicată în sistemul Montessori, care promovează educaţia relaţională. Acest concept de la câteva principii, primul fiind „Vorbesc despre mine celuilalt şi nu despre celălalt”. Un alt principiu este setarea regulilor şi a consecinţelor încălcării regulilor de către copii. Stabilesc o regulă şi o sancţiune pentru încălcare ei, iar dacă regula a fost încălcată, aplic sancţiunea. Spre deosebire de pedeapsă, sancţiunea este ceva cunoscut de către copil dinainte şi îi oferă cadrul în care el alege un comportament sau altul. Este o atitudine de respect, recunoaştere şi setare a cadrului benefică pentru copil. O altă abordare ce decurge din comunicarea relaţională este respectarea emoţiilor copilului, a le face loc în viaţa noastră, a le conţine, a le lăsa să se exprime, dar a seta modalitatea potrivită de exprimare. Este vorba, mai clar, despre o igienă emoţională foarte utilă şi adulţilor pentru care uneori schimbarea noastră comportamentală poate fi dificil de gestionat pentru că presupune asumarea riscului de a nu primi aprobarea şi susţinerea celorlalţi. Dacă păstrăm constant această atitudine corectă faţă de noi înşine, lucrurile vor decurge mult mai bine, iar relaţionarea va fi la cote superioare.

Citeşte şi: Sfaturi pentru o atitudine şi o imagine corecte

Maura ANGHEL

Un copil educat în politica fricii poate:
* dezvolta anxietate maximă la vârsta adultă
* se va integra foarte greu în comunitate
* va avea mereu nevoie de aprecierile celor din jur
* va avea o stimă de sine scăzută
* îşi va exprima şi gestiona foarte greu emoţiile
* îşi va asuma cu greu deciziile sale
* ar putea avea mari greutăţi la avansarea în carieră, nefiind obişnuit să-şi susţină opiniile

„Păsărilor care s-au născut în colivie le e frică mai ales de cer” – Rabindranath Tagore