Sfaturi pentru o atitudine şi o imagine corecte
Se întâmplă uneori să simţim că oricât de mult am munci nu avem rezultatele scontate şi în loc de satisfacţii avem un gust amar. Pare-se că totul se năruie în jur, că oamenii ne privesc ciudat şi că nimic nu mai merge. Cauza se află în planurile lansate la începutul acţiunii, iar efectul depinde de cât de bine le-am întocmit sau nu.
Strategia este foarte importantă nu numai în găsirea unui loc de muncă, ci chiar şi în viaţa personală. Afacerile de succes sunt cele bine gândite şi puse la punct şi în aceşti termeni ar trebui să privim şi noi cariera şi relaţiile cu angajatorii.
Stabilirea obiectivelor este foarte importantă fiindcă oferă o viziune pe termen lung, o motivaţie pentru fiecare acţiune, ne aduce cunoştinţele necesare şi resursele de care avem nevoie. Sporeşte stima de sine, ne arată adevărata valoare, punctele slabe şi cele forte, elimină timpii morţi.
Cum stabilim drumul corect
Primul pas este să identificăm exact ceea ce ne dorim şi să lăsăm deoparte ceea ce nu ne place. Cu alte cuvinte, să ne măsurăm forţele, să renunţăm la obiectivele nesănătoase fără teama de eşec sau că vom fi judecaţi de cei din jur. Este important să fim flexibili şi să acceptăm orice schimbare cu gândul că este benefică în primul rând nouă. Pentru început este bine să avem un tablou complet a ceea ce ne dorim să facem, să stabilim obiectivele mari şi intervalul de timp alocat pentru îndeplinirea lor.
„Odată trasată şi ultima tuşă pe tabloul vieţii este necesar să vedem de ce resurse dispunem – financiare, materiale, umane, sufleteşti, să vedem dacă avem forţa necesară îndeplinirii acestor planuri”, a punctat psihologul Daniela Bercu.
Orice plan are şanse mult mai mari de reuşită dacă este scris în amănunt pe hârtie şi revizuit, dacă se poate, zilnic.
Erorile cele mai întâlnite
Dacă vorbim despre comportamente ineficiente, este greşit să faci presupuneri în loc sa te bazezi pe fapte, să vorbeşti mai mult decât să asculţi, să nu cunoşti partenerul căruia i te adresezi, să foloseşti limbajul nepotrivit (ori prea sofisticat, ori prea tehnic, ori prea familiar, ori prea îndepărtat de interesele preopinentului – n.r.), să foloseşti canalul de comunicare ineficient. „O persoană pentru care atitudinea şi imaginea contează este atentă la limbajul nonverbal şi la presupunerile neexprimate care stau în spatele mesajelor explicite, se autoevaluează şi îşi îmbunătăţeşte continuu abilităţile”, a completat Daniela Bercu.
Dacă am vorbit despre greşeli ar fi bine să aflăm ce nu trebuie să facem – să nu-i judecăm pe cei din jur şi nici pe noi, să ne corectăm dicţia şi să ne îmbogăţim vocabularul, să luăm oamenii aşa cum sunt, să-i ascultăm şi să le oferim, la cerere, resurse. Se întâmplă uneori ca mesajele pe care doriţi să le transmitem să nu fie bine recepţionate şi să ne întrebăm care sunt cauzele. Lăsând deoparte proasta dispoziţie a interlocutorului, este foarte important să ne asigurăm că noi am făcut tot ce a fost posibil pentru a transmite ceea ce a aveam de spus.
Atitudinea corectă asigură succesul
Specialiştii în HR recomandă să ne facem periodic o evaluare a obiectivelor din toate perspectivele – de şef, de subordonat sau de partener. Acolo unde există nemulţumiri este clar că avem de lucrat indiferent de ipostaza în care ne aflăm. Procesul decurge firesc doar în momentul în care există echilibru la balanţa „Ce dau şi Ce primesc?”. Dacă oferim prea mult şi suntem nemulţumiţi de răspuns este cazul să ne reevaluăm locul în organizaţie şi să avem o discuţie cu superiorii, în cazul în care suntem subordonat. Dacă primim prea mult şi oferim prea puţin, e clar că avem o problemă!
Soluţia este, de fiecare dată, la noi şi primul pas este să ne concentrăm pe ceea ce fiecare dintre noi poate influenţa.
Dacă veţi fi cinstiţi cu voi înşivă, dacă veţi fi concentrat mai mult pe ceea ce dăruiţi decât pe ceea ce primiţi, pe ceea ce puteţi face să se întâmple decât pe ceea ce fac alţii pentru voi, pe ceea ce puteţi influenta decât pe ceea ce va influenţează, dacă veţi oferi aprecieri sincere, veţi avea respect pentru cei din jur şi rezultate foarte bune. Secretul este să fim corecţi mai întâi faţă de noi înşine, apoi faţă de cei din jur.
V-aţi întrebat poate de multe ori cum reuşesc unele persoane să aibă un grup mare de prieteni, să relaţioneze foarte uşor şi să stabilească legături în timp foarte scurt. Nu există reţete secrete, ci doar atitudini care ne ajută să ne construim un cerc de persoane cu care să relaţionăm nu doar câteva secunde, ci pe timp îndelungat.
Citeşte şi: Cum ne ajută comunicarea asertivă în relaţii
Maura ANGHEL
„Nimic nu îl poate opri pe omul cu o atitudine mentală corectă să îşi îndeplinească scopul. Nimic din lumea asta nu îl poate ajuta pe omul cu o atitudine greşită” -- Thomas Jefferson
Subiecte asemanatoare
Dimineți răcoroase, după-amiezi calde: cum îmbraci practic copilul la început de toamnă
Primul an de școală fără panică: mici activități care fac tranziția mai ușoară
Cum testezi orice scaun ergonomic înainte de a plasa o comandă pentru companie?
Cârciumărițele, florile de toamnă care rezistă până la îngheț
Echinocțiul de toamnă 2026. Când începe oficial toamna
Ce tip de geacă de bărbați este potrivită pentru toamnă în România în 2026 - 7 variante
Ți-a lovit cineva mașina în parcare și a plecat: ce opțiuni ai fără CASCO?
De ce sunt spălătoriile tunel alegerea ideală pentru trafic intens? Ghid practic pentru antreprenori
Tutunul uscat nu se repară cu apă turnată peste el: controlul fin al hidratării
Thailanda ori Caraibe? Ce fel de călător ești și ce destinație ți se potrivește
Fructele mici care schimbă rutina zilnică: prospețime, gust și energie în farfurie
Omul care merge pe sârmă vine la Iași, cu un spectacol inedit la FITPTI
Alertă la Chișinău: Moldova pregătește starea de urgență energetică și hidrologică. Nistrul pierde milioane de metri cubi de apă
Iașul se umple din nou de biciclete! „Masa Critică” revine în trafic
Brâncuși ajunge la Iași. Film despre Calea Eroilor, la Braunstein
Copilul, prins între părinți și instanțe. Iașul cere avocat curator
Mureșan, atac la PSD după refuzul de a susține Guvernul: „Un gest ostil”
România, guvernată cu restul de la împărțire
La Iași începe vaccinarea în masă a vulpilor! Momelile vor fi aruncate din avioane
Victorie pentru bugetari, la Curtea de Apel Iași: concediul neefectuat poate fi plătit în bani
Bancul Zilei
Curajul și taina vieții Sfântului Ierarh Teodosie de la Brazi în vremuri de încercare
Horoscopul zilei de marți, 22 septembrie 2026
Premieră pentru Iași: primul autobuz turistic supraetajat
Călin Georgescu, reținut de DIICOT pentru 24 de ore!
Scade interesul pentru titlurile de stat românești
Comoara de 6.000 de ani de lângă Iași: cuptor uriaș, temperaturi de 1.100°C și o producție de ceramică ce ridică mari semne de întrebare
Romică Țociu și Cornel Palade vin la Iași cu „Comedie la MAXIM!”
GOLD MUSIC – Turneul Național Social-Umanitar ajunge la IAȘI!
Haine parfumate după spălare: ce trebuie să știi despre esența de parfum pentru rufe HygienFresh - Dezitec
CJ pregătește 133.770 de lei pentru două proiecte verzi la Iași!
Umbrărescu și-a dus armata de 5.500 de muncitori pe A7 Bacău–Pașcani!
Răsturnare de situație în licitația pentru A8 Târgu Frumos - Lețcani
Schimbări majore în trafic: stațiile de tramvai de la Gară și Piața Nicolina vor fi mutate
Cu trenul de la Iași la București, din octombrie, în doar 5 ore și jumătate!
10 pe linie! Șefa de promoție de la „Racoviță” a ales medicina militară și a fost prima admisă la UMF Iași
Au fost stabilite primele două variante de traseu pentru monorail
Absențele de la grădiniță pot costa o familie din Iași 265 de lei
40 de firme vor hrăni pelerinii de la Sfânta Parascheva. Încep pregătirile pentru hramul Iașului
Schimbări în lanț la Inspectoratul Școlar Județean Iași
Colete pierdute, vândute la kilogram, la Iași
Feeria culorilor revine pe Lăpușneanu. Peste 200 de umbrele au fost strânse
GALERIE FOTO -- Strada Lăpușneanu s-a umplut de povești. Artiștii au deschis târgul de toamnă la Iași
Poliția confirmă haosul pistelor pentru biciclete din Iași: cinci sancțiuni și piste care trebuiau dezafectate
Microciment vs. faianță clasică: cum obții o baie modernă fără să transformi toată casa în șantier
CS USV CSM Iași 2020 învinge lanterna roșie și urcă pe 4
Handbal - CSM Iași 2020, prea mică pentru un război atât de mare!
Pacea în Ucraina – ieftină, dar neprofitabilă
Scăderea inflației nu a influențat parcursul leului
Ambulanțele riscă să rămână fără bani pentru combustibil, de la 1 octombrie!
Instituțiile financiare ocolesc titlurile de stat românești
,,PNRR: Fonduri pentru România modernă și reformată!" Comuna Victoria, județul Iași, anunță finalizarea proiectul „Centru de zi de asistență și recuperare pentru persoane vârstnice din comuna Victoria, județul Iași” finanțat prin Planul Național de Redresa
Umbrărescu și-a dus armata de 5.500 de muncitori pe A7 Bacău–Pașcani!
Răsturnare de situație în licitația pentru A8 Târgu Frumos - Lețcani
Schimbări majore în trafic: stațiile de tramvai de la Gară și Piața Nicolina vor fi mutate
Cu trenul de la Iași la București, din octombrie, în doar 5 ore și jumătate!
Handbal, Liga Florilor. Greu să câștigi cu doar nouă jucătoare de câmp
10 pe linie! Șefa de promoție de la „Racoviță” a ales medicina militară și a fost prima admisă la UMF Iași
Autostrada Târgu Frumos – Lețcani a devenit veriga slabă din SAFE!
Circ în Parlament. PNL și USR boicotează ședințele, după ce PSD-AUR-SOS le-a luat funcțiile din conducere
Au fost stabilite primele două variante de traseu pentru monorail
Actualitate
Alertă la Chișinău: Moldova pregătește starea de urgență energetică și hidrologică. Nistrul pierde milioane de metri cubi de apă
Iașul se umple din nou de biciclete! „Masa Critică” revine în trafic
Brâncuși ajunge la Iași. Film despre Calea Eroilor, la Braunstein
Copilul, prins între părinți și instanțe. Iașul cere avocat curator
Mureșan, atac la PSD după refuzul de a susține Guvernul: „Un gest ostil”
România, guvernată cu restul de la împărțire
SOCIAL
Curajul și taina vieții Sfântului Ierarh Teodosie de la Brazi în vremuri de încercare
Violeta Alexandru, din nou în discuție pentru un rol cheie într-un posibil guvern
Cum învățăm să gătim pas cu pas
Calendar Ortodox 21 septembrie o zi cu povești uimitoare despre credință și iertare
Ce se poate întâmpla când amenajezi spațiul verde din fața blocului fără să știi regulile
Drumul uimitor al Sfântului Eustațiu din mijlocul gloriei spre încercări care i-au schimbat destinul
Ultima Ora
Omul care merge pe sârmă vine la Iași, cu un spectacol inedit la FITPTI