Învaţă cum poţi deveni propriul lider

default

Dimensiune font:

| 02-07-2015 06:00

Dacă doriţi să fiţi mereu o persoană de succes este foarte important să lucraţi la propria imagine, lucru care se face prin exerciţiu zilnic * e uşor, dar nu e simplu fiindcă necesită mereu atenţie din partea noastră către propria persoană * o dată deprins procesul, totul vine de la sine fiindcă analiza este deja o obişnuinţă

Procesul presupune disciplină, sinceritate, eficacitate, respect faţă de sine şi ceilalţi, după ce au fost parcurse trei etape esenţiale – focus pe viziunea proprie, constituirea unei echipe fiindcă planurile mari pot fi puse cu greu în aplicare, comunicarea cu cei din jur şi execuţia eficientă. „Leadershipul personal se bazează pe o idee simplă: nu poţi să îi conduci pe alţii dacă nu te poţi conduce pe tine însuţi mai întâi. Este abilitatea de a te conduce pe tine însuţi şi de a fi liderul propriei tale vieţi”, a explicat Andy Szekely, unul dintre cei mai cunoscuţi consilieri de dezvoltare personală din România.
Persoanele care au foarte mult succes şi-au educat foarte bine disciplinei şi respectul faţă de sine şi ceilalţi, şi-au demonstrat abilităţile, şi-au asumat rolul de lider atât pentru cei, cât şi pentru cei din jur, apoi şi-au răspândit ideile. „Oamenii pe care îi admirăm atât de mult sunt leaderi ai domeniului lor pentru că au învăţat mai întâi să fie leaderi ai propriilor vieţi. Angajarea pe drumul leadership-ului personal presupune o atitudine mult mai activă. Să te învecinezi cu performanţa este o cale de învăţare cel puţin la fel de eficientă ca şi învăţarea directă de la un mentor”, a continuat seria sfaturilor Andy Szekely.
Nu te teme de succes!
Ca să aibă rezultate, procesul trebui să fie liber, nu unul coercitiv, cu etape măsurabile. Nimeni nu va putea să-şi impună părerile în faţa altora dacă nu este el însuşi convins de valabilitatea lor. În plus, este foarte important să îşi asume rolul de lider şi să nu se teamă de succes. „Oamenii nu au doar frică de eşec, ci şi de succes. Frica de a reuşi implică o renunţare la eventualul obicei de a-şi plânge de milă, de a se considera în secret nedreptăţiţi, să renunţe la obiceiul de a se lăsa compătimiţi de ceilalţi şi salvaţi de eroul lor preferat. Blocajul constant în situaţii neplăcute de viaţă se datorează în primul rând, minţii care se autosabotează prin programul fricii de eşec, gen «De ce ţi-e frică, de acel lucru nu scapi», sau de succes -- «Dacă am succes va trebui să mă schimb»”, a explicat psihoterapeutul Diana Ciubotaru.
Indiferent de domeniul în care performează, un lider are viziune, este creativ, original, cunoştinţe foarte bune, este sociabil şi disponibil la schimbări, îşi asumă riscuri, are încredere în sine şi îşi stăpâneşte foarte bine emoţiile, este responsabil în orice face, îi inspiră şi stimulează pe cei din jur, valorizează partenerii care, la rândul lor, îi urmează şi-l stimează.
Teoria potrivit căreia „liderii se nasc, nu devin”este oarecum incorectă, date fiind multiplele programe de dezvoltare personală prin care fiecare dintre nou poate fi stăpânul destinului. Capacitatea de a (te) conduce nu este un talent rar. Toţi oamenii au potenţial, iar ceea ce face diferenţa dintre ei este ambiţia, determinarea, flexibilitatea, capacitatea de a vedea oportunităţi acolo unde alţii văd doar obstacole. Cu alte cuvinte, depinde de fiecare dacă vrea sau nu să-şi ia viaţa în mâine.

Citeşte şi: Valorizarea şi motivaţia, „vitaminele“ stimei de sine

Maura ANGHEL

Cum poţi deveni lider în cinci paşi
1. Stabileşte-ţi car obiectivele.
2. Elimină tot ceea ce eventual te poate împiedica în realizarea planurilor.
3. Măsoară-ţi cunoştinţele şi îmbunătăţeşte-le permanent.
4. Află care sunt căile care te duc mereu la succes.
5. Fă-ţi timp zilnic numai pentru tine.

„Nu accepta viaţa aşa cum şi-o propun oamenii. Nu înceta de a te convinge că viaţa ar putea fi mai frumoasă; a ta şi a celorlalţi; nu altă viaţă, viitoare, care ne-ar consola de aceasta şi ne-ar ajuta să-i acceptam mizeria. Nu accepta. Din ziua în care vei începe să înţelegi că nu Dumnezeu, ci oamenii sunt răspunzători de aproape toate nenorocirile vieţii nu te vei mai resemna” -- Andre Gide

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua
ULTIMA ORA
BANCUL ZILEI

10:43

PUBLICAȚIE DE VÂNZARE. Subscrisa, Management Reorganizare Lichidare Iaşi S.P.R.L., în calitate de lichidator judiciar al debitoarei IDIS CONSTRUCT S.R.L., cu sediul în Sat Chilișeni, Comuna Udești, nr. 5, Jud. Suceava, C.U.I. 24430897, nr. de înreg. Registrul Comerțului J33/1398/2008, potrivit Sentinței civile nr. 189/2018 din data de 02.04.2018, pronunţată de Tribunalul Suceava, în dosarul nr. 947/86/2018, anunţă scoaterea la vânzare prin licitaţie publică cu strigare, în conformitate cu prevederile Încheierii din 28.03.2023 a Tribunalului Suceava și în conformitate cu dispozițiile Noului Cod de Procedură Civilă, la data de 13.05.2024, ora 13.00, a următoarelor active aflate în proprietatea S.C. Idis Construct S.R.L., respectiv: Nr. activ: Activ 1, Denumire și descriere active: Proprietate Imobiliara - TEREN ARABIL – intravilan cu suprafata de 2.500 mp, identificat cu nr. cad. 30009, inscris in Cartea Funciara nr. 30009 UAT Udesti, situat in sat Chiliseni, comuna Udesti, judet Suceava. Valoare de piață stabilită de evaluator (lei, fără T.V.A.*): 37.400,00 lei. Valoarea de pornire la licitație (lei, fără T.V.A.): 18.700,00 lei. Persoanele care pretind vreun drept asupra bunurilor ce urmează a fi scoase la vânzare au obligaţia, sub sancţiunea decăderii, să facă dovada acestui fapt până la data de 10.05.2024, ora 13.00, la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași. Ofertanții sunt obligați să depună până la data de 10.05.2024, ora 13.00, toate documentele menționate în publicația de vânzare/caietul de sarcini, precum și o garanție reprezentând 10% din prețul de pornire la licitație, în contul de lichidare al societății debitoare. Componenţa şi descrierea activelor scoase la vânzare sunt cuprinse în caietele de sarcini, care se pot procura de la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași, în fiecare zi de luni până vineri, până la data de 22.06.2023, ora 13.00. Relaţii suplimentare se pot obţine la tel: 0232/243.864, 0751/084.083.
Forţa care îţi conduce viaţa, în funcţie de tipul de personalitate
26/12/2022 17:12

Dacă ai fost vreodată curioasă să afli ce fel de personalitate ai şi ţi-ai făcut testul Myers - Briggs, ştii deja ce tipologie (MBTI) te caracterizează şi iţi va fi foarte uşor să afli in cele ce u ...

Studiu: munca în exces îți afectează frumusețea! Cum îți distrug fizicul orele suplimentare
26/12/2022 12:51

Stii deja că statul prea mult pe scaun, implicit lucrul la birou cauzează probleme la nivelul coloanei vertebrale, coloanei cervicale, dureri de cap, de oase, afectiuni la nivelul picioarelor si circulatiei v ...

Cum să ai sărbători fără stres. Patru recomandări ale psihologului
26/12/2022 12:44

Pentru cei pentru care goana după cumpărături si cadouri, curătenia si pregătirea bucatelor de sărbători este un stres urias, psihologii oferă cateva recomandări. Sărbători, stres. Neda Gould, psiho ...

Pomul minune. Produce 40 de tipuri de fructe
26/12/2022 12:14

Pomul poate să producă 40 de soiuri de fructe. Este o minunătie de privit mai ales primăvară, atunci cand infloreste! În intreagă lume mai există doar alte cateva exemplare ale acestui copac uimit ...

Hidratarea, la fel de importantă și iarna, ca și vara
26/12/2022 11:35

Hidratarea este la fel de importantă si iarna, ca si vara. Diferenta este că vara e mai usor să ne dăm seama că trebuie să bem lichide, din cauza temperaturilor ridicate. În timpul verii, cand temp ...

Fructul care te poate ucide! Toți românii îl au în case
26/12/2022 11:00

Este fabulos de bun, uneori, o dietă pe bază de grapefruit te poate ajuta, fără mare efort, să pierzi cateva kilograme bune. Însă, pe cat de multe beneficii are acest fruct magic, poate fi si extre ...

Top 7 cele mai placute pozitii sexuale
04/08/2022 12:48

 Expertii spun ca anumite pozitii sexuale va ajuta sa aveti parte de momente intense si excitante, in timp ce alte pozitii sunt grozave pentru a va manifesta romantismul si dragostea. Incearca 7 dintre ma ...

Retete cu legume si carne pentru masa de Craciun
24/12/2021 12:21

Retete cu legume si carne pentru masa de Craciun Masa de Craciun trebuie pregatita ca la carte, cu retete traditionale si preparate culinare specifice acestei sarbatori. Sarmalele, carnatii de porc sau calt ...

Masa de Craciun : mancaruri traditionale, retete culinare de Craciun
23/12/2021 18:12

Masa de Craciun : mancaruri traditionale, retete culinare de Craciun Craciunul, marea zi a nasterii lui Iisus Hristos, este sarbatorita de toti romanii cu traditiile specifice ei. Brazi sclipitori, colinde, ...

 Niciuna dintre aceste imagini nu e ceea ce pare la prima vedere! Vezi cele mai bizare iluzii optice - Galerie FOTO
25/06/2021 16:50

Ce au in comun toate cele 10 imagini din GALERIA FOTO de mai jos - niciuna dintre ele nu este ceea ce pare la prima vedere! :) vezi AICI mai multe FOTO

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei