Lecţii de blândeţe pentru părinţi

Părinţii dominatori se rezumă, de cele mai multe ori, la primul punct. Aceştia nu pot răspunde nevoile afective ale copiilor pentru că ei înşişi trebuie să găsească în interiorul lor o bază de securitate, siguranţă şi dragoste. De cele mai multe ori, ei contează pe copiii lor să aibă grijă de împlinirea acestor nevoi. Când un copil este forţat să preia responsabilităţi care revin părinţilor lui, rolurile familiale devin neclare şi inversate. Un copil nevoit să devină părinte pentru el însuşi sau pentru propriul lui părinte nu mai are un model de adult necesar dezvoltării sale emoţionale sănătoase. Părinţii care îşi cresc într-un mod sănătos copiii răspund cu bucurie progresului copilului lor, fiind alături de ei şi oferindu-le sprijin şi încredere pentru a face faţă provocărilor inerente parcursului lor în viaţă. Cei care stimulează rivalitatea, din contra, se simt adesea anxioşi şi speriaţi de progresele copiilor lor. Ei încearcă să acopere frustrarea cu privire la propria incapabilitate, străduindu-se să păstreze copilul într-o profundă relaţie de dependenţă.
Dacă sunt întrebaţi, ca adulţi, „Eşti capabil să ai propriile gânduri, să întreprinzi propriile acţiuni, să simţi propriile sentimente fără a lua în considerare speranţele şi ambiţiile părinţilor tăi?”, puţini sunt cei care ar putea să răspunde printr-un „da” categoric.

Citeşte şi: Efectele educaţiei prin frică

Maura ANGHEL

Copiii care provin din familii ce au la bază relaţii de dominare dezvoltă un grad ridicat de fuziune cu proprii părinţi, fapt ce îi împiedică să se dezvolte în adulţi capabili să-şi cunoască nevoile individuale şi să lupte pentru îndeplinirea acestora.