Centura Sucevei este de două ori mai scumpă decât cea a Bacăului

default

Dimensiune font:

| 21-09-2015 12:30

Preşedintele Consiliului Judeţean este deranjat de valoarea mare a lucrărilor de la ruta ocolitoare de la Şcheia *centura are o singură bandă de mers, iar lucrările se fac cu 6 milioane de euro pe kilometru * cea de la Bacău are două benzi şi costă numai 3 milioane de euro pe kilometru * în 2012, şeful CJ Suceava a constatat că la un grad fizic de execuţie de circa 76%, valoarea lucrărilor a fost încărcată cu aproximativ 62%, ajungând de la 220 de milioane de lei la 370 de milioane de lei * Cătălin Nechifor transmite că inelul ocolitor Cumpărătura-Ipoteşti-Salcea nu mai este de actualitate, exprimându-şi speranţa că afacerea cu terenurile expropriate pentru centura de la Şcheia va ieşi la lumină

Preşedintele Consiliului Judeţean, Ioan Cătălin Nechifor, reclamă valoarea mare la care au fost licitate şi atribuite lucrările de amenajare a centurii de ocolire a municipiului Suceava. El a reliefat că la amenajarea similară din municipiul Bacău, cu un număr dublu de benzi de circulaţie, lucrările s-au adjudecat la o valoare de 3 milioane de euro pe kilometru, în timp în Suceava procedura s-a închis la o valoare de execuţie de 6 milioane de euro pe kilometru. „Actuala centură - care a fost proiectată în 2007 şi intrată în execuţie în 2008, cu o firmă al cărei acţionariat este acum puţin cu probleme legate exproprierile care au fost în mandatul PDL -, are un cost extraordinar de mare, de 6 milioane de euro pe kilometru, fiind vorba doar despre un drum naţional cu o singură bandă de mers pe sens. La Bacău se fac două benzi pe sens, cu numai 3 milioane de euro pe kilometru”, susţine Nechifor.
Şeful CJ a ţinut să evidenţieze că intervenţiile de la actuala rută de ocolire a reşedinţei de judeţ nu sunt în aria de responsabilitate a Consiliul Judeţean sau a Primăriei municipiului Suceava, ci a Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR) şi că după rezilierea contractului cu fost executant, lucrările vor continua.
Sigur, ne-am dori cu toţii ca să meargă mai repede, însă cred că lucrurile s-au rezolvat, mai ales după ce contractul iniţial s-a reziliat. Am sentimentul că firma respectivă - cu aceşti oameni care erau mai degrabă ocupaţi cu exproprieri - nu prea avea chef să lucreze la Suceava”, subliniază şeful administraţiei judeţene.
Povestea centurii de la Şcheia
Execuţia la prima rută ocolitoare a municipiului Suceava a demarat efectiv în 2009, constructorul fiind firma SCCF Group Colas Iaşi, iar beneficiarul, Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR). Valoarea iniţială a proiectului era de 67 de milioane de euro, sumă suportată în întregime de Ministerul Transporturilor. În urmă cu 3 ani, Ioan Cătălin Nechifor, preciza că dacă în anul 2007, prin Hotărâre de Guvern, atunci când s-au aprobat indicatorii tehnico-economici, valoarea investiţiei era de 220 de milioane de lei, ulterior, începând cu 2008, când a demarat lucrarea, la un grad fizic de execuţie de circa 76% creşterea valorică a acesteia a fost de aproximativ 62%, ajungând la de 370 de milioane de lei.
Ioan Cătălin Nechifor a făcut referire şi la cel de al doilea inel ocolitor al municipiului Suceava, pe relaţia Cumpărătura-Ipoteşti-Salcea, a cărei execuţie conducerea noului PNL, prin vocea fostului lider PDL, Ioan Bălan, se angajează că o va materializa în momentul când va ajunge la putere.
Şeful administrativului judeţean sucevean a punctat că varianta în cauză nu mai este de actualitate deoarece în masterplanul de transport aprobat de Comisia Europeană, judeţul Suceava este prins cu drumul expres Paşcani-Dolhasca-Vereşti-Suceava-Siret, „care asigură ocolirea Sucevei exact în zona în care făcea vorbire PDL şi nu mai este nevoie de altceva, acest document programatic fiind bătut în cuie”. „Chestiunea cu centura ocolitoare pe partea de sud-est a Sucevei este rezolvată deja de către Guvernul actual, sigur, în fază de proiect, urmând a vedea cine va executa această lucrare importantă. Cei care au terenuri acolo e bine să cultive porumb, sfeclă şi altceva, pentru că nu va mai fi această formulă a centurii. Mă refer la cei care au terenuri similare celor de pe centura actuală, în zona Şcheia, inclusiv la acea denumită afacere Şcheia, care sper că, într-o bună zi, va ieşi la lumină”, a conchis preşedintele Consiliului Judeţean Suceava.

Citeşte şi: Grajd pe post de şcoală la Țâmpoceni

Lidia DIACONU

Varianta de ocolire are, potrivit proiectului iniţial, o lungime de 13,2 km. Scopul ei este să preia traficul de pe DE 85 pe traseul Moara-Şcheia-Mihoveni-Pătrăuţi-Siret, precum şi cel de pe DN 576, dinspre Vatra Dornei înspre frontiera cu Ucraina. 

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua
ULTIMA ORA
BANCUL ZILEI

05:36

PUBLICAȚIE DE VÂNZARE. Subscrisa, Management Reorganizare Lichidare Iaşi S.P.R.L., în calitate de lichidator judiciar al debitoarei IDIS CONSTRUCT S.R.L., cu sediul în Sat Chilișeni, Comuna Udești, nr. 5, Jud. Suceava, C.U.I. 24430897, nr. de înreg. Registrul Comerțului J33/1398/2008, potrivit Sentinței civile nr. 189/2018 din data de 02.04.2018, pronunţată de Tribunalul Suceava, în dosarul nr. 947/86/2018, anunţă scoaterea la vânzare prin licitaţie publică cu strigare, în conformitate cu prevederile Încheierii din 28.03.2023 a Tribunalului Suceava și în conformitate cu dispozițiile Noului Cod de Procedură Civilă, la data de 13.05.2024, ora 13.00, a următoarelor active aflate în proprietatea S.C. Idis Construct S.R.L., respectiv: Nr. activ: Activ 1, Denumire și descriere active: Proprietate Imobiliara - TEREN ARABIL – intravilan cu suprafata de 2.500 mp, identificat cu nr. cad. 30009, inscris in Cartea Funciara nr. 30009 UAT Udesti, situat in sat Chiliseni, comuna Udesti, judet Suceava. Valoare de piață stabilită de evaluator (lei, fără T.V.A.*): 37.400,00 lei. Valoarea de pornire la licitație (lei, fără T.V.A.): 18.700,00 lei. Persoanele care pretind vreun drept asupra bunurilor ce urmează a fi scoase la vânzare au obligaţia, sub sancţiunea decăderii, să facă dovada acestui fapt până la data de 10.05.2024, ora 13.00, la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași. Ofertanții sunt obligați să depună până la data de 10.05.2024, ora 13.00, toate documentele menționate în publicația de vânzare/caietul de sarcini, precum și o garanție reprezentând 10% din prețul de pornire la licitație, în contul de lichidare al societății debitoare. Componenţa şi descrierea activelor scoase la vânzare sunt cuprinse în caietele de sarcini, care se pot procura de la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași, în fiecare zi de luni până vineri, până la data de 22.06.2023, ora 13.00. Relaţii suplimentare se pot obţine la tel: 0232/243.864, 0751/084.083.
1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Tasca, cu sediul in sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt, telefon/fax 0233/255.023, e-mail: primaria_tasca@yahoo.com, cod fiscal 2614457. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: Trup de pasune Neagra I, in suprafata totala de 2,25 ha, compus din numarul cadastral 50644, in suprafata de 1,18 ha, situat in extravilanul comunei Tasca si numarul cadastral 50650, in suprafata de 1,07 ha, situat in intravilanul comunei Tasca, apartine domeniului public al Comunei Tasca, conform caietului de sarcini, H.C.L. Tasca nr. 39/18.04.2024 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul Comunei Tasca. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Secretariat, din cadrul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei, se achita cu numerar la Casieria Comunei Tasca. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 17.05.2024, ora 16.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 27.05.2024, ora 09.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Oferta se depune intr-un singur exemplar, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 27.05/2024, ora 10.00, la sediul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios -Administrativ a Tribunalului Neamt, Piatra-Neamt, B-dul Decebal nr. 5, judetul Neamt, telefon 0233/212.717, fax 0233/232.363, e-mail: tr-neamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 23.04.2024.
FOTO-VIDEO: Reportaj la
02/08/2022 14:54

Într-un colţ de rai, pe ţinuturile Bucovinei, este situat varful Dadu. Pentru a ajunge la el, am ajuns pană in Iacobeni, iar de acolo am virat la dreapta pană la Carlibaba. Într-o zi de iulie, ...

Liberalii, ținta atacurilor unui deputat PSD
18/12/2019 10:54

    Deputatul social-democrat Răzvan Rotaru are o sumă de reprosuri pentru liberalii din Botosani care in urmă cu un an au votat impotriva bugetului de stat, iar acum se laudă cu alocările fina ...

Marea grijă a şoferului beat: să nu-i agite poliţistul petul cu bere
25/11/2019 18:53

 O nouă culme a impertinenţei manifestată de un conducător auto depistat la volan sub influenţă bahică a fost atinsă cu ocazia turului doi al alegerilor prezidenţiale. I.C., in varstă de 28 de an ...

„ZooMonetar - Fauna lumii pe bancnote şi monede”, la BNR Iaşi
22/11/2019 00:00

  * Sucursala Regională Iaşi şi Muzeul Băncii Naţionale a Romaniei au inaugurat, ieri, expoziţia „ZooMonetar - Fauna lumii pe bancnote şi monede” * proiectul este iniţiat in parteneria ...

Mecanica, marele pariu al învăţământului profesional ieşean
21/11/2019 00:00

  * domeniile cu cele mai mari solicitări din partea operatorilor economici pentru includerea in planul de şcolarizare 2019-2020 au fost cele de mecanică - 910 locuri * totodată, s-au format 5 noi cla ...

Puterea şi opoziţia din CJ se pun la aceeaşi masă, pentru a soluţiona soarta a 46 de proiecte
19/11/2019 00:00

  Consilierii judeţeni se vor intruni din nou maine, avand in dezbatere 46 de proiecte de hotărare. Printre acestea se află şi proiectul privind solicitarea de trecere din administrarea Consiliului Lo ...

Începe Postul Crăciunului
15/11/2019 11:11

      După Lăsatul Secului, petrecut ieri, in seara de Sfantul Filip, astăzi incepe Postul Crăciunului, una dintre cele patru mari perioade de ajunare randuite de Biserica Ortodoxă. Post ...

Un tânăr din Iași, beat și fără permis, nu a oprit la semnalul politistilor. Oamenii legii l-au urmarit 1km
10/11/2019 12:51

În jurul orei 01.00, in timp ce patrulau in zona Horlesti, politistii din Letcani au observat o masină cu un comportament destul de suspect in trafic. Oamenii legii au facut semn de oprire autoturismulu ...

Poliţiştii din Popricani, cei mai iscusiţi vânători de şoferi băuţi
09/11/2019 20:04

Datele statistice arată fără dubiu faptul că poliţiştii din Popricani sunt foarte dibaci in depistarea şi prinderea şoferilor ce conduc sub influenţa alcoolului. Numai in primele 10 luni din 2019, pe r ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei