Industria lemnului şi cea alimentară, reprezentative în judeţul Suceava
Judeţul Suceava ocupă un loc distinct în economia românească datorită diversităţii şi, în unele cazuri, bogăţiei resurselor sale naturale. Aşa relevă Raportul privind starea mediului în 2014, oferită publicităţii de Agenţia pentru Protecţia Mediului Suceava, conform căruia, circa 53% din suprafaţa judeţului revine fondului forestier, ceea ce reprezentă aproximativ 7% din suprafaţa ţării. Conform informării APM, în subsolul judeţului Suceava găsesc zăcăminte de mangan, minereuri cuprifere, sulf, barită, sare, gaze naturale, ape minerale şi minereu de uraniu, iar în jur de 42% din suprafaţă este reprezentată de terenuri arabile, majoritatea fiind situate de-a lungul văilor râurilor Siret, Moldova şi Suceava. În ceea ce priveşte ramurile industriale, în judeţul Suceava reprezentative sunt industria lemnului, dezvoltată în corelaţie cu suprafaţa fondului forestier şi de asemenea, dar şi industria alimentară, care este susţinută de agricultura judeţului şi bazată, în principal, pe prelucrarea laptelui şi cărnii. Conform sursei citate, industria uşoară este reprezentată prin societăţile de confecţii şi tricotaje, pielărie şi încălţăminte, iar industria construcţiilor de maşini se remarcă prin firmele care produc scule şi rulmenţi. Nu în cele din urmă, industria minieră este caracterizată prin exploatarea şi prelucrarea minereurilor cuprifere, polimetalice, de mangan, uraniu şi sare, această industrie fiind în declin, în ultimele două decenii. „Toate aceste activităţi au condus la afectarea calităţii solului, prin depozitarea de deşeuri lemnoase, deşeuri din industria minieră, deşeuri menajere, reziduuri din industria alimentară şi uşoară, scurgeri accidentale de produse petroliere, precum şi cu substanţe chimice utilizate în fluxurile tehnologice”, se reliefează în Raportul privind starea mediului în 2014 al Agenţiei pentru Protecţia Mediului Suceava, în care se subliniază că defrişările masive au condus la apariţia sau accentuarea, după caz, a fenomenelor de alunecare, eroziune şi acidifiere.
CIteşte şi: Cetatea lui Ştefan cel Mare a fost deschisă şi pentru public
Lidia DIACONU
Subiecte asemanatoare
Alertă aeriană! O nouă dronă a intrat dinspre Republica Moldova. Au decolat avioane F-16
Iașul interzice păcănelele, dar adolescenții joacă online
Muzica lui Eugen Doga răsună din nou la Iași, într-un concert-eveniment
Război pe asfaltul Iașului. Bolt, Uber și taxi, la cuțite pentru bani
Halloween a cucerit Iașul. Sărbătoarea străină care a prins rădăcini
Luni sună din nou clopoțelul pentru 140.000 de copii din Iași
Iașul trimite cărți la sate. Un tramvai pentru bibliotecile uitate
Iașul, sub restricții de circulație. Zeci de străzi afectate duminică de „Run Iași”
La Iași, Crăciunul a luat-o razna. Moșul vine din octombrie, la ofertă
Muncitorii din Asia schimbă piața muncii din Iași. Mii de angajări
Cultura independentă din Iași pierde teren. Teatre dispărute, galerii care rezistă
Horoscopul zilei de duminică, 1 noiembrie 2026
„Anatomia unei femei”. O lecție despre curajul de a fi imperfect
Alertă aeriană! O nouă dronă a intrat dinspre Republica Moldova. Au decolat avioane F-16
Iașul interzice păcănelele, dar adolescenții joacă online
Muzica lui Eugen Doga răsună din nou la Iași, într-un concert-eveniment
Război pe asfaltul Iașului. Bolt, Uber și taxi, la cuțite pentru bani
Rețeta zilei. Platou de aperitive spectaculoase, pentru o masă de sărbătoare
Ce înseamnă osmoza inversă și ce problemă rezolvă pentru apa de la robinet
Halloween a cucerit Iașul. Sărbătoarea străină care a prins rădăcini
Schimbări neașteptate la factura de electricitate în România și ce ascund cifrele europene
RomâniaFilm ajunge într-un moment decisiv care schimbă soarta cinematografelor
Date noi despre șomaj dezvăluie o schimbare neașteptată în piața muncii
Cum ajung banii din cont la familie după un deces și ce detaliu face diferența
Reforma administrativă aduce beneficii neașteptate pentru unele localități
Luni sună din nou clopoțelul pentru 140.000 de copii din Iași
Iașul trimite cărți la sate. Un tramvai pentru bibliotecile uitate
Pensii și calculele nevăzute care pot schimba totul
Calendar Ortodox 31 octombrie și povestea unor vieți care au schimbat credința
Horoscopul zilei de sâmbătă, 31 octombrie 2026
Cum alegi mai ușor cina
A apărut primul candidat respins la interviurile pentru funcțiile de director de școli!
Note uriașe la concursul pentru directorii școlilor din Iași!
Halloween cu mistere și legende în Iași! Tramvaiul Cafenea se transformă într-o atracție înfricoșătoare
Un liceu din Iași își schimbă programa după cerințele angajatorilor
43 de școli din Iași, mobilizate pentru integrarea elevilor ucraineni
ISU Iași caută un service unde să-și repare cele 162 de vehicule și este dispus se ofere peste 1 milion de euro!
PSD aruncă bomba cifrelor și acuză austeritatea lui Bolojan
Rezultate finale la evaluarea planului managerial – concurs director școli. Vezi cele 227 de note!
Scoruri de coșmar în județeană!
Ora de iarnă, o schimbare care ar putea dispărea în toată Europa
Bolojan, avertisment dur pentru noul guvern: „Dacă se ratează și 2027, tabloul nu va fi bun!”
Împrumut de aproape 149 milioane de lei, la CJ! Centura ușoară înghite grosul banilor
Spitalul „Sf.Maria” primește trei etaje de la o școală specială
Două echipe, zero milă! Valea Lupului și Siretul Hălăucești domină Liga a V-a ieșeană
Cortizolul, hormonul pe care toată lumea vrea să-l scadă. Ce trebuie să știm
Iașul de după blocuri, la aproape 7 milioane de euro. Șase cartiere se schimbă
IKEA cotește spre Cluj. Iașul rămâne cu așteptarea!
SC DOMIGHIAN’S PARK SRL anunta demararea implementarii proiectului cu titlul: “ HALĂ RECICLARE ȘI PRODUCȚIE PRODUSE DIN PLASTIC”
Pelerinajul Sfintei Parascheva 2026: cum se descurcă Iașul cu peste 168.000 de oameni într-o singură săptămână