Groapa de gunoi din centrul Miroslavei FOTO

default

Dimensiune font:

| 30-03-2015 06:00

Sătenii din comuna de lângă Iaşi se plâng de faptul că sănătatea lor este pusă în pericol de un focar de infecţie apărut chiar în mijlocul localităţii, la doi paşi de primărie. Deşi ruinele unei foste ferme zootehnice arată ca după cataclism, autorităţile locale ridică din umeri, precizând că terenurile sunt în domeniul privat şi nu pot interveni * mai mult, localnicii reclamă că le-ar fi fost vândut şi drumul de acces către gospodării

Nemulţumirile sătenilor din comuna Miroslava ies la iveală. În urma articolului Mocirla primarului din Miroslava, oamenii au reacţionat spunându-şi ofurile. O mare durere a localnicilor este focarul de infecţie care s-a creat în mijlocul comunei, pe ruinele fostei ferme zootehnice, unde a luat naştere un centru de reciclare a gunoaielor.

Potrivit cititoarei Anda Popa, gunoaiele prezintă un adevărat risc de incendiu, iar vara, odată cu venirea căldurii, mizeria pune în pericol sănătatea cetăţenilor. Cititoarea susţine că a făcut mai multe sesizări, însă gunoaiele nu au fost ridicate. „Firma care funcţionează acolo, din răspunsul primit de la Garda de Mediu, de la Primăria Miroslava şi de la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Iaşi (ISU) este SC Filantropia Recycle SRL. Fără autorizaţie de mediu, cum funcţionează acolo dacă cei de la Garda de Mediu au interzis acest lucru?”, se întreabă retoric cititoarea.


Primarul comunei, Dan Niţă, a refuzat să dea o explicaţie privind modul în care, în zona centrală a localităţii, a apărut o adevărată groapă de gunoi. În schimb, viceprimarul Vasile Bulbaşa susţine că acolo sunt terenuri private, asupra cărora autorităţile nu au nicio putere. „Din câte ştiu, acel teren aparţine unei bănci care l-a dat în chirie firmei Filantropia. Noi nu ne putem băga peste ei”, a explicat viceprimarul, pasând responsabilitatea Gărzii de Mediu şi a celor de la ISU. Pentru detalii, redactorii cotidianului „Evenimentul Regional al Moldovei” au făcut solicitări verbale la cele două instituţii, dar până la închiderea ediţiei nu am primit niciun răspuns.

Citeşte şi Mocirla primarului din Miroslava


Bătaie pe vechile ruine ale fermei
Dacă autorităţile locale din Miroslava se declară neputincioase în ceea ce priveşte focarul de pe ruinele fostei ferme zootehnice, aceştia îl iau pe nu pot în braţe când vine vorba şi de gestionarea terenurilor pe care odată era o profitabilă intreprindere agricolă de stat. Deoarece în perioada lui 2005 parcelele de pământ din respectiva zonă au fost vândute, majoritatea terenurilor figurează ca domenii private.

Problema apare însă în cazul unor săteni care locuiesc pe o porţiune de drum de câteva sute de metri, aceasta fiind o bifurcaţie a străzii principale Constantin Langa. „Ştiu că în anul 2005 când s-au vândut terenurile, domnul Radu Nicorici a cumpărat pământul cu tot cu drum. Eu, când m-am mutat aici, în 2006, am ştiut că această porţiune figurează ca fiind drum sătesc, pentru că aşa prevedeau studiile cadastrale. Când am fost însă la primar să-l întreb de ce nu ne trage şi nouă canalizare sau să ne toarne o roabă de asfalt, acesta mi-a zis că-i domeniu privat”, a povestit un locuitor al străzii Constantin Langa, ce a dorit să rămână sub protecţia anonimatului, de teamă că „va avea probleme” cu autorităţile. În aceste condiţii, omul stă cu frica în sân că într-o zi proprietarul terenului ar putea pune o barieră, prin care să-i interzică practic să mai ajungă în gospodăria sa. „Nu ştiu cine, dar a făcut golănia golăniilor. Mai mult, nu înţeleg cum de mi-au dat autorizaţie de construcţie dacă nu există cale de acces”, povesteşte revoltat omul.

Pentru a vedea cum bietul om poate fi ajutat de autorităţi, redactorii cotidianului „Evenimentul Regional al Moldovei” l-au contactat din nou pe primarul Dan Niţă, acesta refuzând să dea vreo explicaţie. În schimb, răspunsul a venit tot de la viceprimarul comunei, care aruncă vina tot în cârca celui bătut de soartă. „Eu ştiu că acel teren este privat. Omul asta trebuie să se gândească când a cumpărat terenul, pe unde circulă. Mai mult, nu ştiu cum s-au făcut actele de vânzare- cumpărare dacă nu exista acces la teren sau o înţelegere cu proprietarul drumului”, declară Vasile Bulbaşa.

Mai mult, singura soluţie dată de acesta este „o mică înţelegere” între proprietarul terenului şi locuitorii din zonă. „Noi nu putem convinge omul, putem să-i facem doar acte de expropriere care durează mult”, a conchis acesta, lăsând să se înţeleagă că autorităţile se spală şi de această dată pe mâini.

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua
ULTIMA ORA
BANCUL ZILEI

04:53

PUBLICAȚIE DE VÂNZARE. Subscrisa, Management Reorganizare Lichidare Iaşi S.P.R.L., în calitate de lichidator judiciar al debitoarei IDIS CONSTRUCT S.R.L., cu sediul în Sat Chilișeni, Comuna Udești, nr. 5, Jud. Suceava, C.U.I. 24430897, nr. de înreg. Registrul Comerțului J33/1398/2008, potrivit Sentinței civile nr. 189/2018 din data de 02.04.2018, pronunţată de Tribunalul Suceava, în dosarul nr. 947/86/2018, anunţă scoaterea la vânzare prin licitaţie publică cu strigare, în conformitate cu prevederile Încheierii din 28.03.2023 a Tribunalului Suceava și în conformitate cu dispozițiile Noului Cod de Procedură Civilă, la data de 13.05.2024, ora 13.00, a următoarelor active aflate în proprietatea S.C. Idis Construct S.R.L., respectiv: Nr. activ: Activ 1, Denumire și descriere active: Proprietate Imobiliara - TEREN ARABIL – intravilan cu suprafata de 2.500 mp, identificat cu nr. cad. 30009, inscris in Cartea Funciara nr. 30009 UAT Udesti, situat in sat Chiliseni, comuna Udesti, judet Suceava. Valoare de piață stabilită de evaluator (lei, fără T.V.A.*): 37.400,00 lei. Valoarea de pornire la licitație (lei, fără T.V.A.): 18.700,00 lei. Persoanele care pretind vreun drept asupra bunurilor ce urmează a fi scoase la vânzare au obligaţia, sub sancţiunea decăderii, să facă dovada acestui fapt până la data de 10.05.2024, ora 13.00, la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași. Ofertanții sunt obligați să depună până la data de 10.05.2024, ora 13.00, toate documentele menționate în publicația de vânzare/caietul de sarcini, precum și o garanție reprezentând 10% din prețul de pornire la licitație, în contul de lichidare al societății debitoare. Componenţa şi descrierea activelor scoase la vânzare sunt cuprinse în caietele de sarcini, care se pot procura de la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași, în fiecare zi de luni până vineri, până la data de 22.06.2023, ora 13.00. Relaţii suplimentare se pot obţine la tel: 0232/243.864, 0751/084.083.
1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Tasca, cu sediul in sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt, telefon/fax 0233/255.023, e-mail: primaria_tasca@yahoo.com, cod fiscal 2614457. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: Trup de pasune Neagra I, in suprafata totala de 2,25 ha, compus din numarul cadastral 50644, in suprafata de 1,18 ha, situat in extravilanul comunei Tasca si numarul cadastral 50650, in suprafata de 1,07 ha, situat in intravilanul comunei Tasca, apartine domeniului public al Comunei Tasca, conform caietului de sarcini, H.C.L. Tasca nr. 39/18.04.2024 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul Comunei Tasca. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Secretariat, din cadrul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei, se achita cu numerar la Casieria Comunei Tasca. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 17.05.2024, ora 16.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 27.05.2024, ora 09.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Oferta se depune intr-un singur exemplar, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 27.05/2024, ora 10.00, la sediul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios -Administrativ a Tribunalului Neamt, Piatra-Neamt, B-dul Decebal nr. 5, judetul Neamt, telefon 0233/212.717, fax 0233/232.363, e-mail: tr-neamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 23.04.2024.
Unde sunt banii Securitatii si cum scapa marii vinovati. Nu exista mare privatizare in Romania fara un securist in poveste
29/12/2019 05:53

 Dupa un scurt moment de recul in 1990, Securitatea s-a repliat si s-a salvat pe toate caile posibile: nu exista mare privatizare in Romania care sa nu aiba undeva in povestea ei o figura importanta din Se ...

VIDEO Au apărut imaginile cu momentul în care Klaus Iohannis e apostrofat, când depune o coroană, la Arcul de Triumf, de Ziua Națională: Nu vă mai bateți joc
03/12/2019 12:10

 Klaus Iohannis a fost tinta unor atacuri verbale, de Ziua Natională, la parada militară de la Arcul de Triumf din Bucuresti! În timp ce depunea o coroană in memoria eroilor, un bărbat a pro ...

Rezultate finale la alegerile prezidentiale: Iohannis - 66,09 %, Dancila - 33,91%
28/11/2019 14:32

 Purtatorul de cuvant al Biroului Electoral Central (BEC), Mircea Preotescu, a anuntat, joi la amiaza, rezultatul final al alegerilor prezidentiale. Astfel, Klaus Iohannis a obtinut 66,09 % din numarul ...

Peste 770.000 de ieşeni, aşteptaţi la vot
23/11/2019 00:00

  * peste 18 milioane de romani cu drept de vot sunt aşteptaţi, maine, la vot, la turul al doilea al alegerilor prezidenţiale * romanii au de ales intre Klaus Iohanis, actualul preşedinte al Romaniei, ...

Dan Lungu: „Voi vota împotriva reciclării analfabetei de tristă amintire”
09/11/2019 00:00

  Alianţa 2020 USR-PLUS locală a semnalat, printr-un eveniment electoral desfăşurat la Iaşi, importanţa participării comunităţii la vot, duminică. Membrii celor două filiale ieşene menţioneaz ...

Hai la vot!
09/11/2019 00:00

  * romanii merg duminică la vot, la alegeri prezidenţiale * in cazul in care niciunul dintre candidaţi nu adună jumătate plus 1 din voturi, raportat la totalul listelor, pe 24 noiembrie 2019 se va o ...

Şi deţinuţii se înghesuie să voteze
09/11/2019 00:00

  * 621 de deţinuţi din Penitenciarul Iaşi şi-au exprimat intenţia de a participa la vot, maine Astfel, duminică, in ziua votării, incepand cu ora 8, cate o echipă formată din cel puţin 2 membr ...

Păcatele candidaţilor la Preşedinţie
08/11/2019 00:00

  * după ce a fost analizată integritatea candidaţilor propuşi de principalele partide pentru alegerile prezidenţiale, s-a constatat că 7 dintre aceştia sunt in zona roşie * sunt prezentate inform ...

  Campania „candidaţilor laşi” /  Iohannis – Dăncilă, finala aşteptată de toată lumea!
07/11/2019 00:00

  * şeful statului se bucură de 38,9% din intenţiile de vot, fiind urmat de Viorica Dăncilă (PSD) - 22,6%, şi de candidatul USR-PLUS, Dan Barna, cu 19,1% Peste 18 milioane de romani sunt aşteptaţ ...

Maricel Popa: „Parlamentarii au trădat voinţa poporului”
06/11/2019 00:00

  * liderul social-democraţilor ieşeni consideră că, „pentru liberali, depesedizarea Romaniei inseamnă concedieri masive in intreg sistemul bugetar, in urma cărora sute de mii de romani şi-ar ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei