Noi pericole pe drumurile publice!

default

Dimensiune font:

| 01-06-2015 12:30

Permis de conducere de la 16 ani. Aceasta este propunerea deputatului ieşean Petru Movilă, care militează pentru aplicarea şi în ţara noastră a modelului american, astfel încât tinerii să poată şofa pe drumurile publice de la 16 ani, dacă sunt însoţiţi de un şofer cu experienţă. Proiectul legislativ aflat încă în lucru stârneşte controverse, psihologii şi instructorii auto fiind de părere că tinerii sunt prea fragezi pentru o astfel de responsabilitate, la 16 ani fiind mânaţi încă de teribilism

Tinerii ar putea şofa de la vârsta de 16 ani. Deputatul ieşean Petru Movilă este de părere că adolescenţii ar trebui să poată conduce de la vârste mai fragede, în condiţiile în care sunt respectate câteva reguli. „Proiectul legislativ care este în lucru presupune ca tinerii care au împlinită vârsta de 16 ani să poată conduce. La acest moment tinerii pot să iasă pe drumurile publice cu mopede, tricicluri şi motociclete cu o anumită capacitate cilindrică, aşa că paleta s-ar putea extinde şi la o anumite autovehicule”, a declarat deputatul PMP, Petru Movilă. Potrivit acestuia, noua lege ar trebui să-i oblige pe tinerii de 16 ani, care şi-au dobândit carnetul auto printr-un text psihologic, unul de cunoaştere a legislaţiei în vigoare şi unul practic, să fie însoţiţi în timp ce şofează pe drumurile publice. „Una din condiţiile elementare, pentru ca adolescentul să conducă, ar putea fi necesitatea unui însoţitor, fie el instructor sau părinte, care să-i fie alături un an de zile. De asemenea, s-ar putea impune un interval orar în care tinerii să poată ieşi pe stradă, fiind interzis categoric şofatul noaptea”, a punctat Movilă. Nu în ultimul rând, proiectul legislativ ar trebui să limiteze viteza de deplasare la cel mult 70 de kilometri la oră, iar în cazul în care tânărul este implicat într-un accident rutier, acestuia să-i fie suspendat carnetul auto, fără posibilitate de recuperare, până la vârsta de 18 ani.

Citeşte şi Încercări timide de luptă împotriva ANI


„Obrazul e prea gros la români pentru un astfel de proiect de lege”
Deşi se doreşte ca în România să se aplice „modelul american”, astfel încât tinerii să poată conduce de la vârsta de 16 ani, instructorii auto nu văd cu ochi buni această propunere legislativă. „Deşi în alte ţări proiectul funcţionează, la noi nu este momentul să se introducă aşa ceva pentru că nu avem acel grad de civilizaţie necesar unor astfel de măsuri”, explică Cătălin Costin, instructor auto ieşean. Potrivit acestuia, tinerii nu dau dovadă de seriozitate nici la vârsta de 18 ani, mulţi dintre aceştia fiind mânaţi spre şcolile auto doar din dorinţa de a obţine carnetul, fără însă a fi conştienţi şi de responsabilitatea pe care o presupune acţiunea de a conduce pe drumurile publice. „Se remarcă o scădere a interesului tinerilor pentru partea de legislaţie, primul gând al acestora fiind îndreptat doar spre condusul propriu-zis. Ca instructori, pierdem timp valoros explicându-le acestora nişte lucruri elementare de legislaţie, pe care ar trebui să o cunoască, în loc să-i scoatem pe traseu”, a explicat instructorul Cătălin Costin, precizând că există şi cazuri în care tinerii care vin la şcoala de şoferi ştiu să conducă, ceea ce înseamnă că au fost lăsaţi de alte persoane la volan fără a avea carnet, lucru care denotă o foarte mare inconştienţă.

Citeşte şi Parlamentul intră la apă!


„16 ani- vârsta adolescenţei şi a teribilismului”
Potrivit psihologilor, înainte de a fi luat în discuţie un astfel de proiect, trebuie să se înţeleagă din capul locului că se lucrează cu adolescenţi, care sunt într-o perioadă de formare. „La 16 ani vorbim despre o vârstă a teribilismului şi a bravadei, ceea ce mă determină să cred că este prea devreme pentru ca tinerii să conducă. Dacă sunt însoţiţi de un adult responsabil, atunci lucrurile s-ar schimba puţin, însă este foarte greu să controlăm dacă cel din dreapta tânărului este responsabil” a declarat psihologul ieşean Lavinia Pruteanu.
Nici ieşenii nu sunt foarte încântaţi de ideea de a acorda tinerilor posibilitatea de a conduce de 16 ani. „Cred că numărul accidentelor ar creşte considerabil, pentru că tinerii de 16 ani nu au încă maturitatea psiho-emoţională şi pot să dea dovadă de multă iresponsabilitate”, este de părere Mihaela Enache, profesor.
Există şi oameni care ar opta pentru creşterea vârstei la care tinerii pot să-şi obţină carnetul auto. „Ar fi mai bine ca permisul să poată fi luat la 21 de ani, după ce tânărul termină o facultate şi face cunoştinţă într-adevăr cu lumea reală, devenind responsabil şi conştient de toţi factorii de risc pe care îi implică şofatul”, este de părere Tudor Ifrim, student.
Singurii care nu au putut formula o părere cu privire la posibilele modificări au fost chiar reprezentanţii de la Rutieră. „Cu siguranţă se va analiza această propunere, însă nu doresc să fac comentarii”, a replicat scurt comisarul şef Liviu Zamfirescu, şeful Poliţiei Rutiere Iaşi.
Proiectul legislativ nu a fost depus încă în Parlament, el este încă în lucru, iar deputatul Petru Movilă îi încurajează pe toţi cei care au o părere pertinentă cu privire la acestă iniţiativă, să participe la creionarea lui.
* * *
În momentul de faţă, tinerii care au împlinit 16 ani au voie să conducă după ce obţin un permis mopede, motociclete cu o capacitate cilindrică mică şi maşini care merg cu cel mult 45 km/h.
 

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua
ULTIMA ORA
BANCUL ZILEI

05:30

PUBLICAȚIE DE VÂNZARE. Subscrisa, Management Reorganizare Lichidare Iaşi S.P.R.L., în calitate de lichidator judiciar al debitoarei IDIS CONSTRUCT S.R.L., cu sediul în Sat Chilișeni, Comuna Udești, nr. 5, Jud. Suceava, C.U.I. 24430897, nr. de înreg. Registrul Comerțului J33/1398/2008, potrivit Sentinței civile nr. 189/2018 din data de 02.04.2018, pronunţată de Tribunalul Suceava, în dosarul nr. 947/86/2018, anunţă scoaterea la vânzare prin licitaţie publică cu strigare, în conformitate cu prevederile Încheierii din 28.03.2023 a Tribunalului Suceava și în conformitate cu dispozițiile Noului Cod de Procedură Civilă, la data de 13.05.2024, ora 13.00, a următoarelor active aflate în proprietatea S.C. Idis Construct S.R.L., respectiv: Nr. activ: Activ 1, Denumire și descriere active: Proprietate Imobiliara - TEREN ARABIL – intravilan cu suprafata de 2.500 mp, identificat cu nr. cad. 30009, inscris in Cartea Funciara nr. 30009 UAT Udesti, situat in sat Chiliseni, comuna Udesti, judet Suceava. Valoare de piață stabilită de evaluator (lei, fără T.V.A.*): 37.400,00 lei. Valoarea de pornire la licitație (lei, fără T.V.A.): 18.700,00 lei. Persoanele care pretind vreun drept asupra bunurilor ce urmează a fi scoase la vânzare au obligaţia, sub sancţiunea decăderii, să facă dovada acestui fapt până la data de 10.05.2024, ora 13.00, la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași. Ofertanții sunt obligați să depună până la data de 10.05.2024, ora 13.00, toate documentele menționate în publicația de vânzare/caietul de sarcini, precum și o garanție reprezentând 10% din prețul de pornire la licitație, în contul de lichidare al societății debitoare. Componenţa şi descrierea activelor scoase la vânzare sunt cuprinse în caietele de sarcini, care se pot procura de la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași, în fiecare zi de luni până vineri, până la data de 22.06.2023, ora 13.00. Relaţii suplimentare se pot obţine la tel: 0232/243.864, 0751/084.083.
1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Tasca, cu sediul in sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt, telefon/fax 0233/255.023, e-mail: primaria_tasca@yahoo.com, cod fiscal 2614457. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: Trup de pasune Neagra I, in suprafata totala de 2,25 ha, compus din numarul cadastral 50644, in suprafata de 1,18 ha, situat in extravilanul comunei Tasca si numarul cadastral 50650, in suprafata de 1,07 ha, situat in intravilanul comunei Tasca, apartine domeniului public al Comunei Tasca, conform caietului de sarcini, H.C.L. Tasca nr. 39/18.04.2024 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul Comunei Tasca. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Secretariat, din cadrul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei, se achita cu numerar la Casieria Comunei Tasca. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 17.05.2024, ora 16.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 27.05.2024, ora 09.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Oferta se depune intr-un singur exemplar, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 27.05/2024, ora 10.00, la sediul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios -Administrativ a Tribunalului Neamt, Piatra-Neamt, B-dul Decebal nr. 5, judetul Neamt, telefon 0233/212.717, fax 0233/232.363, e-mail: tr-neamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 23.04.2024.
Unde sunt banii Securitatii si cum scapa marii vinovati. Nu exista mare privatizare in Romania fara un securist in poveste
29/12/2019 05:53

 Dupa un scurt moment de recul in 1990, Securitatea s-a repliat si s-a salvat pe toate caile posibile: nu exista mare privatizare in Romania care sa nu aiba undeva in povestea ei o figura importanta din Se ...

VIDEO Au apărut imaginile cu momentul în care Klaus Iohannis e apostrofat, când depune o coroană, la Arcul de Triumf, de Ziua Națională: Nu vă mai bateți joc
03/12/2019 12:10

 Klaus Iohannis a fost tinta unor atacuri verbale, de Ziua Natională, la parada militară de la Arcul de Triumf din Bucuresti! În timp ce depunea o coroană in memoria eroilor, un bărbat a pro ...

Rezultate finale la alegerile prezidentiale: Iohannis - 66,09 %, Dancila - 33,91%
28/11/2019 14:32

 Purtatorul de cuvant al Biroului Electoral Central (BEC), Mircea Preotescu, a anuntat, joi la amiaza, rezultatul final al alegerilor prezidentiale. Astfel, Klaus Iohannis a obtinut 66,09 % din numarul ...

Peste 770.000 de ieşeni, aşteptaţi la vot
23/11/2019 00:00

  * peste 18 milioane de romani cu drept de vot sunt aşteptaţi, maine, la vot, la turul al doilea al alegerilor prezidenţiale * romanii au de ales intre Klaus Iohanis, actualul preşedinte al Romaniei, ...

Dan Lungu: „Voi vota împotriva reciclării analfabetei de tristă amintire”
09/11/2019 00:00

  Alianţa 2020 USR-PLUS locală a semnalat, printr-un eveniment electoral desfăşurat la Iaşi, importanţa participării comunităţii la vot, duminică. Membrii celor două filiale ieşene menţioneaz ...

Hai la vot!
09/11/2019 00:00

  * romanii merg duminică la vot, la alegeri prezidenţiale * in cazul in care niciunul dintre candidaţi nu adună jumătate plus 1 din voturi, raportat la totalul listelor, pe 24 noiembrie 2019 se va o ...

Şi deţinuţii se înghesuie să voteze
09/11/2019 00:00

  * 621 de deţinuţi din Penitenciarul Iaşi şi-au exprimat intenţia de a participa la vot, maine Astfel, duminică, in ziua votării, incepand cu ora 8, cate o echipă formată din cel puţin 2 membr ...

Păcatele candidaţilor la Preşedinţie
08/11/2019 00:00

  * după ce a fost analizată integritatea candidaţilor propuşi de principalele partide pentru alegerile prezidenţiale, s-a constatat că 7 dintre aceştia sunt in zona roşie * sunt prezentate inform ...

  Campania „candidaţilor laşi” /  Iohannis – Dăncilă, finala aşteptată de toată lumea!
07/11/2019 00:00

  * şeful statului se bucură de 38,9% din intenţiile de vot, fiind urmat de Viorica Dăncilă (PSD) - 22,6%, şi de candidatul USR-PLUS, Dan Barna, cu 19,1% Peste 18 milioane de romani sunt aşteptaţ ...

Maricel Popa: „Parlamentarii au trădat voinţa poporului”
06/11/2019 00:00

  * liderul social-democraţilor ieşeni consideră că, „pentru liberali, depesedizarea Romaniei inseamnă concedieri masive in intreg sistemul bugetar, in urma cărora sute de mii de romani şi-ar ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei