PSD Iaşi se zguduie din temelii. Lupu nu candidează, cărţile se fac pentru Cîtea
Dimensiune font:
După ce conducerea centrală a PSD a hotărât că „nu este momentul potrivit ca Gheorghe Nichita să candideze” la şefia filialei judeţene, cărţile se fac pentru Vasile Cîtea, care şi-a asumat public că va intra în bătălia internă a partidului pentru a pune mâna pe funcţia de şef al social-democraţilor din judeţ. Lista persoanelor dornice să intre în competiţie este însă deschisă, fiind vehiculate şi alte posibilităţi
Social-democraţii ieşeni trec prin focul schimbării, un proces impus radical de la centru. Deşi la Iaşi, ultima lună a fost presărată cu declaraţii şi fapte contradictorii, între pesediştii din organizaţia judeţeană şi cei de la municipiu, pe tema reîntoarcerii lui Gheorghe Nichita la şefia partidului, ştabii de la Bucureşti au fost cei care au avut ultimul cuvânt, social-democraţilor rămânându-le doar posibilitatea de a se supune deciziilor centrale.
Astfel, în ultima întrunire a pesediştilor ieşeni cu Liviu Dragnea, s-a luat hotărârea ca în fruntea organizaţiei judeţene să rămână, în regim interimar, tot Victorel Lupu, conducerea centrală fiind de părere că „imaginea partidului la nivelul întregii ţări a avut de suferit din cauza unor membri care au dosare penale, motiv pentru care aceştia trebuie să-şi rezolve mai întâi problemele cu justiţia, înainte de a ocupa o funcţie de conducere”.
În aceste condiţii, deşi Biroul Politic Judeţean (BPJ) validase întoarcerea lui Nichita la şefia partidului, pesediştii de la centru au tranşat problema, recomandându-i acestuia să aştepte ca problemele cu iz penal să fie rezolvate. Astfel, Lupu este cel care trebuie să se ocupe de organizarea alegerilor la judeţ, ce vor avea loc pe data de 3 octombrie.
Citeşte şi Tren direct Chişinău-Socola
Cine intră în cărţi pentru filiala judeţeană
Deşi la acest moment Victorel Lupu trebuie să se ocupe de alegerile interne de la judeţ, acesta susţine că nu a luat în calcul posibilitatea de a intra şi el în cursa pentru şefia partidului. „Până de curând ne gândeam la domnul Gheorghe Nichita ca la un posibil candidat pentru Organizaţia Judeţeană. Acum, după decizia luată la Bucureşti, este prematur să vorbim despre cei care-şi vor manifesta interesul de a intra în cursă, dar eu nu m-am gândit să candidez... nu am luat până acum în calcul acestă variantă!”, explică Victorel Lupu, şeful interimar al PSD Iaşi.
Cu toate acestea, la sfârşitul săptămânii trecute, consilierul judeţean Vasile Cîtea a spart gheaţa, declarând că-şi va depune candidatura pentru această organizaţie. Un alt potenţial candidat ar putea veni tot din rândul consilierilor judeţeni, fiind vorba despre liderul de grup PSD, Cristian Stanciu, care nu exclude această variantă.
Chiar dacă fiecare membru are posibilitatea de a candida, conform statutului, singurul care şi-a asumat acest demers este Vasile Cîtea. În ceea ce priveşte atitudinea de la nivelul PSD Iaşi, toţi membri de partid au înţeles că trebuie să ajungă la un consens, mai ales că au primit temă, de la Bucureşti, să câştige şi în 2016 Primăria municipiului.
* * *
„Până la acest moment nu pot spune că susţin o persoană sau alta la conducerea partidului. Este prea devreme, cu atât mai mult cu cât ambele persoane care iau în calcul înscrierea în acestă cursă (Cîtea şi Stanciu-n.r.) sunt tinere, au foarte multă experienţă şi au fost alături de partid”- Victorel Lupu, preşedintele interimar al Organizaţiei Judeţene PSD
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau