Păcăleala analizelor medicale gratuite EXCLUSIV

default

Dimensiune font:

| 30-03-2016 17:04

Majoritatea laboratoarelor din Iaşi care au contract cu Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate pentru analizele medicale gratuite au programări făcute şi până la începutul lunii mai * în acest caz, bolnavii au două variante, fie aşteaptă două săptămâni sau o lună până să-şi facă analizele, timp în care biletul de trimitere de la medicul de familie nu mai este valabil, fie le plătesc din buzunarul propriu, deşi plătesc lunar contribuţii pentru sănătate

Analizele medicale gratuite, în funcţie de care pacienţii pot primi tratamentul necesar, sunt posibile doar teoretic, pentru asiguraţii din Iaşi. Acest lucru, în cazul cel mai fericit, se poate întâmpla doar după data de 15 a lunii următoare şi doar pe bază de programare. La unele laboratoare private, programările se întind deja pe mai multe săptămâni sau chiar luni. Astfel, chiar dacă eşti asigurat medical şi ai bilet de trimitere de la medic, acest lucru nu se poate face decât cu programare făcută cu mai mult timp înainte. În caz contrar, analizele se pot face doar contra-cost.

Două cazuri de cancer pulmonar depistate zilnic la Iaşi

Analizele de laborator în regim decontat de către Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate (CJAS) se fac doar în limita fondurilor alocate fiecărui laborator în parte. În 2015, în trimestrul al doilea, valorile de contract erau între 17.000 şi 45.000 de lei. Conform CJAS Iaşi, valoarea totală decontată lunar pentru laboratoare depăşeşte două milioane de lei. „La fiecare laborator, valoarea de contract depinde de punctajul obţinut, care se calculează în funcţie de aparatură, dotări şi personal. Astfel, sunt laboratoare care pot face mai multe analize şi altele, care pot face mai puţine, în funcţie de buget”, a precizat ec. Robert Dâncă, şeful CJAS Iaşi.

Cum poţi muri la 28 de ani din cauza birocraţiei

Programări cu o lună înainte
Pentru a verifica acest aspect, reporterii „Evenimentul Regional al Moldovei” au consultat zece laboratoare din Iaşi care au contract cu CJAS. În cazul a trei mari laboratoare, un pacient care are nevoie de analize medicale trebuie să aştepte chiar şi o lună. „Nu mai facem programări nici măcar pentru aprilie, avem deja liste de aşteptare. Eventual, dacă vreţi să reveniţi în luna mai şi să vă programaţi atunci”, a fost răspunsul primit de la unul dintre cabinete. Un alt mare laborator din Iaşi face programări doar într-o singură zi, în special după data de 25 a fiecărei luni, pentru luna viitoare, în funcţie de plafonul alocat. „Dacă reveniţi după data de 15 aprilie, o să vă spunem exact când or să se poată face programările, pentru că se fac într-o singură zi. Au fost mai puţini bani luna asta şi s-au terminat foarte repede”, au spus reprezentanţii unui alt laborator ieşean. În acest timp, cei care au nevoie de analize medicale se duc şi aşteaptă la cozi interminabile sau iau cabinetele la rând, în speranţa că mai găsesc un loc liber. „Din ianuarie mă chinui să prind trei locuri. Azi dimineaţă (ieri, n.r.), la ora 7.00, m-am dus la un laborator şi era o coadă de 200 de oameni, iar plafonul lor era pentru 120”, s-a plâns o tânără. Situaţia este una dificilă, deoarece dacă mergi la medicul de familie şi iei un bilet de trimitere pentru analize, acesta expiră în termen de 30 de zile. În plus, în unele cazuri analizele sunt urgente, iar singura şansă este plata din propriul buzunar.

Nicio speranţă pentru bătrânii abandonaţi în spitale

Un alt pacient spune că a mers la mai multe laboratoare, de unde i s-a transmis că 120 de locuri pentru analizele medicale gratuite se epuizează într-o oră. Astfel, deşi a încercat să se programeze, de pe data de 15 martie nu a mai găsit niciun loc. În cel mai fericit caz, la câteva dintre laboratoare, locuri libere pentru programare în vederea efectuării analizelor s-au găsit pentru 11, 13 sau 14 aprilie. „Până atunci este plin. Cam aşa este în fiecare lună, dacă vreţi să prindeţi, cel mai bine e să vă programaţi imediat după data de 10. S-au terminat încă de pe 17 martie”, au precizat reprezentanţii altui laborator.

Vrea să-şi vândă un rinichi pentru a merge din nou


La un singur laborator din cele consultate mai există locuri libere cel mai devreme peste două zile, însă reprezentanţii laboratorului susţin că există şanse ca într-o oră să se ocupe şi acestea. Reprezentanţii CJAS Iaşi susţin că există şi laboratoare care înregistrează economii şi care nu îşi epuizează în fiecare lună plafonul, însă acestea sunt mai puţin cunoscute de pacienţi. „În fiecare lună, uitându-ne la activitatea laboratoarelor, se înregistrează şi economii şi nu îşi epuizează valoarea de contract. Însă da, sunt şi astfel de cazuri, în care programările se întind şi peste câteva săptămâni, în cazul celor mai mari şi cunoscute laboratoare. Din punctul nostru de vedere, avem un buget mai mare faţă de anii anteriori”, a completat ec. Robert Dâncă, preşedinte al CJAS Iaşi. Mădălina OLARIU

* * *
„Nu mai facem programări nici măcar pentru aprilie. Avem deja liste de aşteptare”-
laborator din Iaşi

* * *
„În fiecare lună se înregistrează şi economii, în cazul laboratoarelor care nu îşi epuizează valoarea de contract” -
ec. Robert Dâncă, preşedinte al CJAS Iaşi

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua
ULTIMA ORA

PUBLICAȚIE DE VÂNZARE. Subscrisa, Management Reorganizare Lichidare Iaşi S.P.R.L., în calitate de lichidator judiciar al debitoarei IDIS CONSTRUCT S.R.L., cu sediul în Sat Chilișeni, Comuna Udești, nr. 5, Jud. Suceava, C.U.I. 24430897, nr. de înreg. Registrul Comerțului J33/1398/2008, potrivit Sentinței civile nr. 189/2018 din data de 02.04.2018, pronunţată de Tribunalul Suceava, în dosarul nr. 947/86/2018, anunţă scoaterea la vânzare prin licitaţie publică cu strigare, în conformitate cu prevederile Încheierii din 28.03.2023 a Tribunalului Suceava și în conformitate cu dispozițiile Noului Cod de Procedură Civilă, la data de 13.05.2024, ora 13.00, a următoarelor active aflate în proprietatea S.C. Idis Construct S.R.L., respectiv: Nr. activ: Activ 1, Denumire și descriere active: Proprietate Imobiliara - TEREN ARABIL – intravilan cu suprafata de 2.500 mp, identificat cu nr. cad. 30009, inscris in Cartea Funciara nr. 30009 UAT Udesti, situat in sat Chiliseni, comuna Udesti, judet Suceava. Valoare de piață stabilită de evaluator (lei, fără T.V.A.*): 37.400,00 lei. Valoarea de pornire la licitație (lei, fără T.V.A.): 18.700,00 lei. Persoanele care pretind vreun drept asupra bunurilor ce urmează a fi scoase la vânzare au obligaţia, sub sancţiunea decăderii, să facă dovada acestui fapt până la data de 10.05.2024, ora 13.00, la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași. Ofertanții sunt obligați să depună până la data de 10.05.2024, ora 13.00, toate documentele menționate în publicația de vânzare/caietul de sarcini, precum și o garanție reprezentând 10% din prețul de pornire la licitație, în contul de lichidare al societății debitoare. Componenţa şi descrierea activelor scoase la vânzare sunt cuprinse în caietele de sarcini, care se pot procura de la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași, în fiecare zi de luni până vineri, până la data de 22.06.2023, ora 13.00. Relaţii suplimentare se pot obţine la tel: 0232/243.864, 0751/084.083.
1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Tasca, cu sediul in sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt, telefon/fax 0233/255.023, e-mail: primaria_tasca@yahoo.com, cod fiscal 2614457. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: Trup de pasune Neagra I, in suprafata totala de 2,25 ha, compus din numarul cadastral 50644, in suprafata de 1,18 ha, situat in extravilanul comunei Tasca si numarul cadastral 50650, in suprafata de 1,07 ha, situat in intravilanul comunei Tasca, apartine domeniului public al Comunei Tasca, conform caietului de sarcini, H.C.L. Tasca nr. 39/18.04.2024 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul Comunei Tasca. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Secretariat, din cadrul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei, se achita cu numerar la Casieria Comunei Tasca. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 17.05.2024, ora 16.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 27.05.2024, ora 09.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Oferta se depune intr-un singur exemplar, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 27.05/2024, ora 10.00, la sediul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios -Administrativ a Tribunalului Neamt, Piatra-Neamt, B-dul Decebal nr. 5, judetul Neamt, telefon 0233/212.717, fax 0233/232.363, e-mail: tr-neamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 23.04.2024.
Cum să mănânci de toate de sărbatori fără să ajungi la urgență
19/12/2023 11:14

Medicii vă recomandă să consumati moderat alimente traditionale de sărbătorile de iarnă, să vă diversificati alimentatia si să nu uitati să faceti miscare. Mănanci, urgentă. Doctorii ii sfătuiesc ...

Câte chimicale conține o felie de tort de la cofetărie
24/12/2021 11:13

Asociatia Pro Consumatori a analizat oferta de dulciuri din 20 de cofetării, precum si compozitia mixurilor pentru prăjituri comercializate in structurile comerciale de tip hipermarket. Dacă tortul continu ...

Coada calului – tratamente naturiste coada calului – ceai coada calului
27/06/2021 13:12

Coada calului – tratamente naturiste coada calului – ceai coada calului       Denumire stiintifica Coada Calului: Equisetum arvense, fam. Equisetaceae Denumire populara Coad ...

 Ficatul si alcoolul
27/06/2021 12:47

 Ficatul si alcoolul       Este important de notat ca, din punctul de vedere al afectarii hepatice, tipul de bautura consumat nu prezinta importanta, berea fiind la fel de nociva pre ...

Mesteacan – tratamente naturiste mesteacan – ceai de mesteacan
25/06/2021 20:00

Mesteacan – tratamente naturiste mesteacan – ceai de mesteacan     Denumire stiintifica Mesteacan: Betula alba Denumire populara Mesteacan: mastacan, mesteacăn alb, mestecan. ...

Boala ascunsă sub degetul mare al mâinii
25/06/2021 18:55

  Tenosinovita de Quervaine este inflamatia dureroasa a doua tendoane ca­re asigura miscarile degetului mare de la mana (tendonul este o structura ce leaga muschiul de os). Aceasta se manifesta prin ...

Spanz – tratamente naturiste cu spanz
25/06/2021 18:50

Spanz – tratamente naturiste cu spanz     Denumire stiintifica spanz: Helleborus purpurascens Denumire populara spanz: barba-lupului, bojaţel, botăţel, coada-popii, cucurig, iarba ...

  La ce POATE duce abstinenţa SEXUALĂ  CONSECINŢE   FOTO
25/06/2021 16:35

 Specialiştii subliniază că sexul reprezintă o necesitate a corpului nostru, astfel incat, lipsa acestuia are unele repercursiuni, in ceea ce priveşte comportamentul. Studiile efectuate in acest se ...

Galbenelele, plantele medicinale cu proprietati minune
03/03/2021 14:11

Galbenelele, plantele medicinale cu proprietati minune           Galbenelele sunt plante recunoscute pentru frumoasa culoare galbena a florilor pe care acestea le produc. Galb ...

Cum sa scapam de tuse     Leacuri populare
01/03/2021 06:49

 O data cu vremea rece si umeda apare si tusea, ca prin simptom al unei raceli ce este pe cale sa se instaleze daca nu se iau din timp masurile necesare de prevenire. Aceasta boala este agasanta, supara ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei