INCHIDE

Cum să mimezi că munceşti! Astăzi, Sorin Iacoban!

Politicienii vor fi ţinuţi la distanţă de campusurile universitare dacă proiectul legislativ iniţiat de social-democratul Sorin Iacoban primeşte girul Parlamentului. Proiectul legislativ, pe care şi-au mai pus semnătura alţi 12 deputaţi PSD şi un demnitar venit din partea minorităţilor, prevede ca „în unităţile, în instituţiile de învăţământ, în campusurile aparţinând unităţilor şi instituţiilor de de învăţământ precum şi în toate spaţiile destinate educaţiei şi formării profesionale sunt interzise activităţile care încalcă normele de moralitate şi orice activităţi care pot pune în pericol sănătatea şi integritatea fizică sau psihică a copiilor şi a tinerilor, respectiv a personalului didactic, didactic auxiliar şi nedidactic, precum şi activităţile de natură politică şi prozelitismul religios”.
Deşi militează pentru interzicerea activităţilor politice în mediile educaţionale, deputatul Iacoban uită că popularitatea printre ieşeni şi-a dobândi-o în perioada în care era reprezentantul studenţilor de la Universitatea Tehnică, perioadă în care, nu întâmplător, a resimţit şi o ascensiune a carierei politice.

Citeşte şi  Amnezia loveşte PSD


Noutatea legii este... zero!
Deşi există un cadru legislativ prin care sunt interzise campaniile electorale în instituţiile de învăţământ şi spaţiile adiacente acestora, iniţiatorii proiectului legislativ sunt de părere că în situaţia în care „dispoziţia legală ar rămâne cea care este în acest moment în vigoare, cu siguranţă la următoarele scrutine electorale, mai exact chiar anul viitor, campusurile unităţilor sau instituţiilor de învăţământ (în special cele universitare-n.r.) vor fi din nou populate cu evenimente şi acţiuni de tip promovare electorală, acţiuni care vor afecta procesul de pregătire al studenţilor şi îi vor depărta pe aceştia de la procesul de învăţământ”. Astfel, noutatea adusă de Sorin Iacoban şi camarazii politicieni se rezumă la adăugarea, în art. 7.al.1 din Legea Educaţiei Naţionale a sintagmei „campusuri universitare”, astfel încât activităţile politice să fie interzise, expres, şi în aceste spaţii. În aceste condiţii, putem aprecia că activitatea politică a demnitarilor de Iaşi va fi de-a dreptul fructoasă, mai ales dacă aceştia din urmă se vor rezuma doar la completarea, pe ici, pe colo cu un cuvânt sau două a unor legi deja existente.


„În campanii electorale se calcă pe cadavre”
Chiar dacă social-democraţii nu au reinventat roata prin proiectul depus spre avizarea la Parlament, trebuie spus că perioada campaniilor electorale este una de-a dreptul deranjantă pentru studenţi. „Au fost situaţii când pe la ora 3-4 noaptea mergeau prin campus maşini care aveau dat la maxim sloganul politic, dar pe cel al adversarului, pentru a-i înfuria pe studenţi. Să nu mai vorbim de afişe lipite pe maşini, pliante aruncate peste tot şi tulburarea liniştii studenţilor care voiau să înveţe”, declară Bogdan Budeanu, şeful Direcţiei de Servicii Studenţeşti a Universităţii Tehnice „Gh. Asachi”. Potrivit acestuia, miza mare este la alegerile locale, atunci când tinerii cu viză de flotant dobândită cu şase luni înainte de vot au dreptul de a alege primarul oraşului în care stau. „În campania electorală se calcă pe cadavre, dar un bun coordonator de campus poate stopa practicile politice care tulbură liniştea studenţilor!”, a conchis Budeanu.

Citeşte şi Grămezi de bani trimise la Iaşi


PNL şi PSD se arată cu degetul
În timp ce tinerii liberali îi acuză pe iniţiatorii acestui proiect de lege că „distrug democraţia şi libertăţile”, „parlamentarii PSD fiind speriaţi că vor pierde alegerilor locale şi parlamentare din 2016, în faţa tinerilor care s-au săturat de promisiuni electorale şi care conştientizează eficienţa unor conduceri liberale”, deputatul Sorin Iacoban susţine că noua modificare legislativă a fost gândită pentru a inhiba pornirile dreptei. „Chiar liberalii au fost cei care băteau la uşile studenţilor împărţind tricouri şi pixuri şi îndrumându-i pe aceştia să voteze cu cineva anume. Aţi văzut că Dragnea a fost condamnat că i-a îndrumat pe oameni să iasă la vot, noi evităm astfel de pericole”, a declarat social-democratul Iacoban, sarcastic.

Evenimentul pe WhatsApp – cele mai tari stiri, direct pe telefon!

Esti mereu pe fuga? Noi îti trimitem zilnic cele mai importante 3 stiri din Iasi, Moldova si tara – scurt, clar, fara spam.

Plus: alerte locale de urgenta, noutati exclusive si acces rapid la anunturi importante.

Intra pe canalul nostru oficial: WhatsApp Ziarul Evenimentul

⇒ Încearca 3 zile. Daca nu-ti place, poti iesi oricând.

Esti martorul unui eveniment care poate fi o stire de interes pentru comunitate?

Trimite-ne detalii si imagini la numarul de WhatsApp    0752 266 264  si noi le facem cunoscute!