Suceava

Apeluri disperate după ajutor adresate salvamontiștilor suceveni

90 de apeluri prin care se solicita intervenţia de urgenţă a salvamontiştilor au fost primite in ultimele 24 de ore, cele mai multe in judeţele Bihor şi Braşov. Au fost salvate 105 persoane, peste 40 fiind predate echipajelor medicale pentru a fi transportate la spital. 6 dintre apelurile care solicitau ajutor au fost adresate Salvamont Vatra Dornei si trei către Salvamont Suceava.  „O nouă zi de foc pentru salvamontiştii din intreagă ţară, solicitaţi să intervină la un număr ingrijorător de mare de evenimente montane. În ultimele 24 de ore, la Dispeceratul ...

Scandal religios: Preot cercetat penal după ce s-a întins în faţa unui cimitir ca să blocheze o înmormântare
22/01/2024 00:47

Scandal religios: Preot cercetat penal după ce s-a intins in faţa unui cimitir ca să blocheze o inmormantare Un preot ortodox din judeţul Suceava este cercetat penal, după ce, in cursul zilei de duminică, s-a intins la sol in faţa porţii unui cimitir pentru a impiedica o ceremonie de inhumare, potrivit Agerpres. Potrivit purtătorului de cuvant al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Suceava, Ionuţ Epureanu, incidentul s-a inregistrat in localitatea Gura Solcii, acolo unde preotul ortodox s-a opus oficierii slujbei de inmormantare după rit penticostal a unui bărbat care era ...

Protestatarii au cedat. Vama Siret a fost deblocată. Poliția și jandarmii asigură defluirea miilor de TIR-uri blocate pe ambele sensuri
20/01/2024 08:51

Traficul in Vama Siret a fost reluat, in noaptea de vineri spre sambătă, fiind permisă intrarea camioanelor dinspre Ucraina. Numărul TIR-urilor care aşteaptă să intre in ţară este foarte mare. ”In data de 19.01.2024, jandarmii din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Suceava şi Grupării de Jandarmi Mobile Bacău au asigurat măsurile de ordine şi siguranţă publică la manifestarea de protest a fermierilor şi transportatorilor din judeţul Suceava. Aceştia au acţionat pentru siguranţa participanţilor, prevenirea şi combaterea faptelor de natură antisocială, care ...

Aglomerare de gheaţă pe râul Dorna, pe o lungime de 600 de metri - Apa curgea printre gheţuri, iar pe o lungime de aproximativ 200 de metri a ieşit din matcă
19/01/2024 17:04

Administraţia Naţională Apele Romane anunţă, vineri, că o aglomerare de gheaţă s-a produs pe raul Dorna, pe o lungime de 600 de metri, iar apa curgea printre gheţuri. Pe o lungime de aproximativ 200 de metri, apa a ieşit din matcă, in Vatra Dornei, fiind necesară intervenţia specialiştilor, potrivit news.ro. ”In această dimineaţă, colegii noştri de la Biroul Hidrologie Vatra Dornei din cadrul Sistemului de Gospodărire a Apelor Suceava - Apele Romane Siret au anunţat că, pe raul Dorna (afluent al raului Bistriţa), in localitatea Vatra Dornei, in zona podul Alunului, s-a ...

Peste 3.200 de lilieci salvați din podul unei case din Suceava. „Volumul este incredibil, este o muncă titanică!“
19/01/2024 14:13

Aproximativ 3.200 de lilieci au fost salvati din podul unei case din Suceava. Animalele erau ascunse inclusiv in peretii subtiri ai locuintei, spun reprezentantii Fundatiei Visul Luanei, lucru care a făcut extrem de dificilă extragerea lor. Cei peste 3.200 de lilieci isi făcuseră culcus in podul unei case din Suceava. Au fost descoperiti odată cu dorinta proprietarilor de a renova mansarda. In ajutorul lor au venit reprezentantii Asociatiei „Visul Luanei”, care s-au oferit să ii preia si să le ofere ingrijirea necesară. „Echipa noastră de teren a intervenit, in aceste zile, pe ...

 Camioanele blocate în Vama Siret au început să iasă din țară
18/01/2024 10:55

Peste 150 de camioane au ieşit, miercuri, din Romania prin Punctul de Trecere a Frontierei Siret, după ce timp de două zile traficul maşinilor de mare tonaj a fost inchis din cauza protestelor fermierilor şi transportatorilor, potrivit datelor centralizate de Serviciul Teritorial al Poliţiei de Frontieră (STPF) Suceava. Potrivit autorităţilor din Suceava, tranzitul camioanelor pe sensul de ieşire din Romania spre Ucraina se desfăşoară, incepand de miercuri dimineaţă, in coloane de cate zece camioane pe oră, in timp ce pe sensul de intrare in Romania este complet blocat. &bdqu ...

 IPS Calinic al Sucevei a trecut cu bine de operația la inimă
17/01/2024 15:10

Starea de sănătate a Arhiepiscopului Sucevei şi Rădăuţilor, Înalt Preasfinţitului Calinic, este una bună, după interventia chirugicală suferită la Institutul de Boli Cardiovasculare Iaşi. Potrivit medicului Cristian Stătescu, interventia de implantare a unui  stimulator  cardiac a  fost una reusită. „Preasfintitul Calinic este foarte bine in momentul de fată, a depăsit momentele critice prin care a trecut in cursul zilei de ieri, ca urmar ...

ULTIMA ORA
PUBLICAȚIE DE VÂNZARE. Subscrisa, Management Reorganizare Lichidare Iaşi S.P.R.L., în calitate de lichidator judiciar al debitoarei IDIS CONSTRUCT S.R.L., cu sediul în Sat Chilișeni, Comuna Udești, nr. 5, Jud. Suceava, C.U.I. 24430897, nr. de înreg. Registrul Comerțului J33/1398/2008, potrivit Sentinței civile nr. 189/2018 din data de 02.04.2018, pronunţată de Tribunalul Suceava, în dosarul nr. 947/86/2018, anunţă scoaterea la vânzare prin licitaţie publică cu strigare, în conformitate cu prevederile Încheierii din 28.03.2023 a Tribunalului Suceava și în conformitate cu dispozițiile Noului Cod de Procedură Civilă, la data de 13.05.2024, ora 13.00, a următoarelor active aflate în proprietatea S.C. Idis Construct S.R.L., respectiv: Nr. activ: Activ 1, Denumire și descriere active: Proprietate Imobiliara - TEREN ARABIL – intravilan cu suprafata de 2.500 mp, identificat cu nr. cad. 30009, inscris in Cartea Funciara nr. 30009 UAT Udesti, situat in sat Chiliseni, comuna Udesti, judet Suceava. Valoare de piață stabilită de evaluator (lei, fără T.V.A.*): 37.400,00 lei. Valoarea de pornire la licitație (lei, fără T.V.A.): 18.700,00 lei. Persoanele care pretind vreun drept asupra bunurilor ce urmează a fi scoase la vânzare au obligaţia, sub sancţiunea decăderii, să facă dovada acestui fapt până la data de 10.05.2024, ora 13.00, la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași. Ofertanții sunt obligați să depună până la data de 10.05.2024, ora 13.00, toate documentele menționate în publicația de vânzare/caietul de sarcini, precum și o garanție reprezentând 10% din prețul de pornire la licitație, în contul de lichidare al societății debitoare. Componenţa şi descrierea activelor scoase la vânzare sunt cuprinse în caietele de sarcini, care se pot procura de la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași, în fiecare zi de luni până vineri, până la data de 22.06.2023, ora 13.00. Relaţii suplimentare se pot obţine la tel: 0232/243.864, 0751/084.083.
1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Tasca, cu sediul in sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt, telefon/fax 0233/255.023, e-mail: primaria_tasca@yahoo.com, cod fiscal 2614457. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: Trup de pasune Neagra I, in suprafata totala de 2,25 ha, compus din numarul cadastral 50644, in suprafata de 1,18 ha, situat in extravilanul comunei Tasca si numarul cadastral 50650, in suprafata de 1,07 ha, situat in intravilanul comunei Tasca, apartine domeniului public al Comunei Tasca, conform caietului de sarcini, H.C.L. Tasca nr. 39/18.04.2024 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul Comunei Tasca. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Secretariat, din cadrul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei, se achita cu numerar la Casieria Comunei Tasca. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 17.05.2024, ora 16.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 27.05.2024, ora 09.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Oferta se depune intr-un singur exemplar, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 27.05/2024, ora 10.00, la sediul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios -Administrativ a Tribunalului Neamt, Piatra-Neamt, B-dul Decebal nr. 5, judetul Neamt, telefon 0233/212.717, fax 0233/232.363, e-mail: tr-neamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 23.04.2024.
Vama Siret este blocată
17/01/2024 14:11

Nici un camion nu a tranzitat Punctul de Trecere a Frontierei (PTF) Siret, intre Ucraina şi Romania, incepand de luni după-amiază, ca urmare a protestului agricultorilor şi transportatorilor, potrivit datelor transmise, ieri, de purtătorul de cuvant al Serviciului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Suceava (STPF), Alina Petraru. Potrivit sursei citate, traficul pentru automarfare este intrerupt complet pe sensul de intrare in Romania. „Începand din data de 15 ianuarie 2024, ora 16.15, traficul prin PTF Siret pentru automarfare, pe sensul de intrare in ţară, este intreru ...

Călugăr de la un schit, reținut pentru crimă. A cinstit un enoriaș, apoi l-a omorât în bătaie
16/01/2024 19:49

Oamenii legii au stabilit că doi frati au mers la schitul din satul sucevean Manolea, unde au consumat alcool impreună cu un călugăr. Într-un conflict spontan, călugărul l-a snopit in bătaie pe unul dintre cei doi frati, care a murit la spital. O crimă s-a petrecut la schitul din satul sucevean Manolea, comuna Forăsti. Duminică, 14 ianuarie 2024, politistii din Suceava au fost sesizati că la Spitalul municipal Fălticeni a fost adus in comă de gradul IV un bărbat de 58 de ani, Florentin Rusu, din comuna Forăsti, care ulterior a fost transferat la Spitalul Judetean Suceava, ...

Vești despre Arhiepiscopul Sucevei, dus cu elicopterul SMURD la spital - A fost operat pe inimă și i s-a montat un stimultor
16/01/2024 17:10

Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor, ÎPS Calinic, a fost operat la Institutul de Boli Cardiovasculare din Iaşi, surse medicale precizand că i-a fost implantat un stimulator cardiac. Starea inaltului prelat este una stabilă, el fiind operat de urgenţă la Institutul de Boli Cardiovasculare din Iaşi, notează news.ro. Aceleaşi surse au precizat că ÎPS Calinic a trecut prin momente dificile, dar după ce i-a fost implantat un stimulator cardiac se află in afara oricărui pericol. Înaltul prelat va mai rămane internat cateva zile in spitalul din Iaşi, după care ...

 Scandal la Siret. 150 de șoferi străini au protestat împotriva fermierilor care au blocat drumul către vamă
16/01/2024 16:46

Aproximativ 150 de şoferi ucraineni şi turci ale căror camioane au fost blocate la intrarea in oraşul Siret, din cauza protestelor fermierilor, au organizat, la randul lor, o acţiune de protest in centrul localităţii Siret, a declarat şeful Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Suceava, Ionel Postelnicu. Soferii străini sunt nemulţumiţi de faptul că perioada lungă de aşteptare i-a determinat să rămană fără motorină, alimente sau apă. „Sunt in centrul oraşului Siret, alături de forţele noastre. Sunt cuminţi. Vor să işi spună păsul, că nu mai au motorin ...

ÎPS Calinic a fost dus de urgență la spital. Probleme cardiace pentru arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor
15/01/2024 17:18

Arhiepiscopul Sucevei si Rădăutilor, Inalt Prea Sfintitul Calinic, in varstă de 66 de ani, a fost transportat de urgentă cu elicopterul SMURD de la Suceava la Institutul de Boli Cardiovasculare din Iasi, luni, din cauza unor probleme cardiace. Initial, IPS Calinic a fost adus la Spitalul Judetean Suceava, iar ulterior a fost transferat cu elicopterul SMURD la Iasi pentru investigatii si tratament specializat. Potrivit unor surse medicale, inaltul prelat ar fi suferit un blocaj atrioventricular, o afectiune serioasă a inimii. Arhiepiscopul a fost internat la Institutul de Boli Cardiovasc ...

O treime din apele minerale ale României se află în Moldova
14/01/2024 14:45

Apele minerale au fost de secole un dar al naturii pentru umanitate. Cu un sol bogat si un peisaj care imbină frumusetea naturală cu bogătiile subterane, Romania se profilează ca un centru important in lumea apelor minerale. Lista apelor  minerale naturale recunoscute, publicată de către Agentia Natională pentru Resurse Minerale, include 78 de izvoare, 19 fiind din judetul Suceava, patri din Neamt si unul din Iasi. Apele minerale sunt mai mult decat o simplă sursă de hidratare. Ele reprezintă un amestec unic de minerale si oligoelemente, filtrate natural prin straturile de roc ...

După cereale și supermarketuri, ucrainenii au venit în România și cu noi secte. Stanislav şi Yulia Saltanenko au înființat o așa-zisă biserică în Suceava, cu teatre muzicale, lumini de club și care vindecă depresia
14/01/2024 01:16

Doi ucraineni, Stanislav şi Yulia Saltanenko, au infiintat o asa-zisă biserică in Suceava, denumită „Cuvantul lui Dumnezeu“. „Biserica“ functionează in comuna Scheia de langă Suceava. Aceasta nu figurează in registrul cultelor religioase din Romania, unde sunt recunoscute doar 18 culte, potrivit Legii nr. 489/2006 privind libertatea religioasă. Pe siteul asa-zisei biserici, reprezentantii acesteia spun că sute de mii de oameni sunt abonati la canalele lor. De asemenea, se laudă cu crearea de piese si teatre muzicale, clipuri video crestine si evanghelistice. Tot din descr ...

Accident teribil pe centura Sucevei: sunt două victime, după ce o maşină a lovit puternic un cap tractor
12/01/2024 22:15

Accident teribil pe centura Sucevei: sunt două victime, după ce o maşină a lovit puternic un cap tractor Un bărbat a murit şi altul este rănit, după ce o maşină şi un cap tractor s-au ciocnit, vineri seară, pe centura Sucevei, traficul in zonă fiind blocat. ”Accident rutier pe centura ocolitoare a municipiul Suceava (sectorul Zidul Morţii - Pătrăuţi). Se deplasează pompierii militari ai Detaşamentului Suceava cu o autospecială pentru descarcerare, o autospecială de stingere cu apă şi spumă dotată cu modul pentru descarcerare şi o ambulanţă SMURD B2, cu sprijinul ...

Polițiștii din București au anihilat un cuib de pedofili. Prădătorii sexuali, denunțați de un membru LGBT
12/01/2024 18:25

Politistii bucuresteni au reusit să prindă doi pedofili care isi racolau victimele cu ajutorul unei aplicatii considerate distractive si folosite in special de către copii. Prieteni buni, cei doi prădători sexuali se lăudau reciproc cu victimele pe care le făceau in mediul online. In septembrie anul trecut, un bărbat a venit la Sectia 5 Politie, din Capitală, unde a spus că, din intamplare, a descoperit un pedofil care profită de un băietel in varstă de 10 ani. Surse judiciare au dezvăluit, pentru Gandul, că denuntătorul a recunoscut că l-a cunoscut pe prădătorul sexual ...

  Zece sucveni au ajuns în arest, după ce s-au bătut cu parii și furcile
12/01/2024 10:30

Miercuri a fost o zi cu ghinion pentru un grup de suceveni din comuna Scheia. Acestia au fost incătusati si depusi in Arestul IPJ, după ce, in a doua zi din an, au fost protagonistii unui scandal monstru in curtea unei gospodării. O bătălie generală in care, pe langă pumni si picioare, agresorii s-au folosit de pari si chiar de furci. În respectiva zi, Sectia de Politie Rurală 9 Scheia a fost sesizată prin apel la „112” de către o femeie cu privire la faptul că mai multe persoane avand asupra lor obiecte contondente si intepătoare se manifestă agresiv si fac sca ...

Bugetul municipiului Suceava, mai mic cu 10%
11/01/2024 10:46

Municipiul Suceava va avea, in acest an, un buget de 889,7 milioane de lei, ceea ce reprezintă 89,99% din bugetul anului 2023. Cel putin asta demonstrează simulările făcute de specialistii Primăriei, făcute publice miercuri, in cadrul conferintei săptămanale de presă a primarului Ion Lungu. Modificări importante vor avea loc la capitolul proiecte europene, unde municipalitatea se vede obligată să pună 30% mai mult, in concept de rezervă bugetară. „Asa prevede o ordonantă apărută in luna noiembrie, in ideea că apar cresteri de preturi si alte cheltuieli neprevăzute. ...

Zece lebede cu gripă aviară, moarte într-un sat din Suceava
11/01/2024 10:39

Gripa aviară, confirmată la zece lebede care fuseseră găsite moarte intr-un iaz din satul Pocoleni, comuna Rădăseni a judetului Suceava, provoacă ingrijorare in randul autoritătilor, dar si a sătenilor. Autoritătile au confirmat că testele de laborator au indicat infectia cu virusul H5N1 si au emis o serie de recomandări pentru populatie, avertizată că gripa aviară este transmisibilă la contactul direct cu păsările bolnave sau cu cadavrele lor. „Avand in vedere adresa DSVSA nr. 328/08.01.2024, Serviciul Control Oficial Sănătate si Bunăstare Animală, privind prezen ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei