Iasi

In memoriam Mihai Ursachi

Casa de Cultură „Mihai Ursachi” a Municipiului Iaşi organizează vineri, 17 februarie, evenimentul omagial „Mihai Ursachi `82”. Cu acest prilej, cei prezenţi se vor bucura de un spectacol de muzică şi poezie dedicat poetului ieşean, care anul acesta ar fi implinit 82 de ani de la naştere. La manifestarea cultural artistică vor participa nume importante ale literaturii romaneşti contemporane, in special scriitori care l-au cunoscut pe poet, dar şi artisti ai teatrului şi muzicii ieşene. Evenimentul va avea loc in Sala de Spectacole „Diotima” a in ...

 167 de ani de la dezrobirea romilor
16/02/2023 13:30

Casa de Cultură „Mihai Ursachi” a Municipiului Iaşi marchează una dintre zilele cu semnificaţie istorică pentru comunităţile minorităţii rrome. În acest sens, vineri, 17 februarie, incepand cu ora 15:00, in Sala de Spectacole „Diotima” a instituţiei ieşene de cultură, va avea loc dezbaterea „Dezrobirea. 167 de ani de la dezrobirea rromilor”. Publicul ieşean va fi provocat  la dialog de către Doiniţa Cărăuşu, profesor de istorie la Colegiul Naţional „Garabet Ibrăileanu” din Iaşi, dar şi de către Elena Motaş, Cons ...

Prins în flagrant când oferea mită unui poliţist
16/02/2023 13:21

Lucrători de poliţie judiciară din cadrul Direcţiei Generale Anticorupţie - Serviciul Judeţean Anticorupţie Iaşi şi Direcţia Anchete, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe langă Tribunalul Iaşi, au prins in flagrant o persoană, in timp ce oferea cu titlu de mită suma de 2.800 de lei unui agent de poliţie. Cu ajutorul banilor persoana respectivă dorea să-l determine pe poliţist să distrugă actelor procedurale pe care acesta i le intocmise intr-un dsar penal intocmit după ce a refuzat prelevarea de mostre biologice. “În fapt, in dimine ...

Maraton cinematografic: Ziua Teodor Corban, la Cinema Ateneu
16/02/2023 13:02

Ateneul National din Iasi si Cinematograful Ateneu anuntă un maraton cinematografic dedicat actorului iesean Teodor Corban, in semn de recunostintă si apreciere a activitătii sale din teatru si cinematografie. Pe 19 februarie 2023, incepand cu ora 13.00, spectatorii sunt invitati la un maraton de filme in care actorul a interpretat unele dintre cele mai reusite roluri: comedia-dramă „A fost sau n-a fost?”, drama „După dealuri”, drama istorică „Aferim!” si drama „Un etaj mai jos”. Evenimentele vor avea loc in prezenta unor invitati special ...

Omagiu lui Moliere, la 350 de ani de la moarte
16/02/2023 12:09

Cea mai nouă productie a Teatrului National Iasi,  Molière. Improvizatia de la Versailles, un spectacol de Ovidiu Lazăr, marchează 350 de ani de la moartea marelui dramaturg fragrance, remarcabil om al scenei, actor si fondator al trupei de teatru „L’Illustre Théatre”.  Premiera spectacolului va avea loc pe 18 februarie, de la 19:00, la Sala Mare. Pe scenă vor urca actorii Horia Verives (Molière), Ionut Cornilă (Brécourt), Mălina Lazăr (Domnisoara Molière, Dorimène), Tatiana Ionesi (Béjart, ...

Ziua Națională a Lecturii, sărbătorită la Școala Gimnazială „Otilia Cazimir”
15/02/2023 18:50

În cadrul Zilei Nationale a Lecturii, elevi ai Scolii Gimnaziale „Otilia Cazimir” din Iasi, din clasele CP F, coordonati de prof. inv. primar Ala Stan, alături de elevii clasei I-a A, prof. inv. primar Mihaela Sandu si cei din clasa a II-a E, prof. inv. primar Florina Paraială, au organizat alături de Teatru Veselica activităti de promovare a lecturii in scoală. În urma vizitei la bibliotecă, elevii si-au ales una dintre cărtile adaptate varstei, pe care au citit-o cu entuziasm. Si-au propus apoi să realizeze o minibibliotecă a clasei, cu sprijinul Editurii ...

ULTIMA ORA
BANCUL ZILEI

04:53

PUBLICAȚIE DE VÂNZARE. Subscrisa, Management Reorganizare Lichidare Iaşi S.P.R.L., în calitate de lichidator judiciar al debitoarei IDIS CONSTRUCT S.R.L., cu sediul în Sat Chilișeni, Comuna Udești, nr. 5, Jud. Suceava, C.U.I. 24430897, nr. de înreg. Registrul Comerțului J33/1398/2008, potrivit Sentinței civile nr. 189/2018 din data de 02.04.2018, pronunţată de Tribunalul Suceava, în dosarul nr. 947/86/2018, anunţă scoaterea la vânzare prin licitaţie publică cu strigare, în conformitate cu prevederile Încheierii din 28.03.2023 a Tribunalului Suceava și în conformitate cu dispozițiile Noului Cod de Procedură Civilă, la data de 13.05.2024, ora 13.00, a următoarelor active aflate în proprietatea S.C. Idis Construct S.R.L., respectiv: Nr. activ: Activ 1, Denumire și descriere active: Proprietate Imobiliara - TEREN ARABIL – intravilan cu suprafata de 2.500 mp, identificat cu nr. cad. 30009, inscris in Cartea Funciara nr. 30009 UAT Udesti, situat in sat Chiliseni, comuna Udesti, judet Suceava. Valoare de piață stabilită de evaluator (lei, fără T.V.A.*): 37.400,00 lei. Valoarea de pornire la licitație (lei, fără T.V.A.): 18.700,00 lei. Persoanele care pretind vreun drept asupra bunurilor ce urmează a fi scoase la vânzare au obligaţia, sub sancţiunea decăderii, să facă dovada acestui fapt până la data de 10.05.2024, ora 13.00, la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași. Ofertanții sunt obligați să depună până la data de 10.05.2024, ora 13.00, toate documentele menționate în publicația de vânzare/caietul de sarcini, precum și o garanție reprezentând 10% din prețul de pornire la licitație, în contul de lichidare al societății debitoare. Componenţa şi descrierea activelor scoase la vânzare sunt cuprinse în caietele de sarcini, care se pot procura de la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași, în fiecare zi de luni până vineri, până la data de 22.06.2023, ora 13.00. Relaţii suplimentare se pot obţine la tel: 0232/243.864, 0751/084.083.
1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Tasca, cu sediul in sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt, telefon/fax 0233/255.023, e-mail: primaria_tasca@yahoo.com, cod fiscal 2614457. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: Trup de pasune Neagra I, in suprafata totala de 2,25 ha, compus din numarul cadastral 50644, in suprafata de 1,18 ha, situat in extravilanul comunei Tasca si numarul cadastral 50650, in suprafata de 1,07 ha, situat in intravilanul comunei Tasca, apartine domeniului public al Comunei Tasca, conform caietului de sarcini, H.C.L. Tasca nr. 39/18.04.2024 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul Comunei Tasca. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Secretariat, din cadrul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei, se achita cu numerar la Casieria Comunei Tasca. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 17.05.2024, ora 16.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 27.05.2024, ora 09.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Oferta se depune intr-un singur exemplar, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 27.05/2024, ora 10.00, la sediul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios -Administrativ a Tribunalului Neamt, Piatra-Neamt, B-dul Decebal nr. 5, judetul Neamt, telefon 0233/212.717, fax 0233/232.363, e-mail: tr-neamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 23.04.2024.
Victima unui infarct petrecut într-un colegiu din Iași, salvată de SMURD
15/02/2023 13:13

Un bărbat in varstă de 50 ani care a făcut stop cardiac intr- un colegiu din municipiul Iaşi a fost salvat pentru că a fost resuscitat de cadrele didactice pană la sosirea echipajului SMURD, au informat, miercuri, reprezentanţii UPU-SMURD Iaşi. "Luni, in timpul unor ore de curs făcute in Iaşi, un domn din Bucureşti a devenit inconştient. În urma apelului 112 a plecat către liceul respectiv un echipaj de terapie intensivă SMURD. Au găsit pacientul in stop cardiac şi cadrele didactice făcandu-i compresiuni toracice, acea resuscitare de bază. Echipa de urgenţă a co ...

Transplant în premieră la Spitalul „Parhon”: o refugiată din Ucraina a donat un rinichi fiicei
15/02/2023 10:21

Echipa medicală de la Spitalul „Dr. C. I. Parhon” din Iasi a realizat un transplant in premieră: o mamă din Ucraina, de 45 de ani, a salvat viata fiicei sale de 21 de ani, donandu-i un rinichi. Tanăra făcea dializă in tara vecină din 2019 si a fost nevoită să vină in Romania la scurt timp după inceperea războiului. A continuat procedurile de dializă in Iasi, pană cand testele realizate la unitatea medicală au arătat compatibilitatea cu mama. Familia provine din regiunea Cernăuti, unde tanăra a făcut si dializă inainte de a veni in Romania. Transplantul de ri ...

Ziua Națională a Lecturii la MNLR Iași
14/02/2023 10:00

 Muzeul National al Literaturii Romane Iasi marchează Ziua Natională a Lecturii printr-o serie de evenimente si programe culturale ce incurajează obiceiuri de lectură si subliniază beneficiile cititului. Miercuri, 15 februarie 2023, vor avea loc două intalniri intre scriitori ieseni si elevi. Scriitorii invitati vor citi din opera lor si vor purta apoi un dialog despre importanta lecturii, căutand să răspundă la intrebările venite din partea tinerilor. Colegiul Naţional „Garabet Ibrăileanu” Iaşi va găzdui unul dintre evenimente incepand cu ora 09:00, scriitoare ...

 Ziua Națională a Lecturii la MNLR Iași
13/02/2023 13:57

Muzeul National al Literaturii Romane Iasi marchează Ziua Natională a Lecturii printr-o serie de evenimente si programe culturale ce incurajează obiceiuri de lectură si subliniază beneficiile cititului. Miercuri, 15 februarie 2023, vor avea loc două intalniri intre scriitori ieseni si elevi. Scriitorii invitati vor citi din opera lor si vor purta apoi un dialog despre importanta lecturii, căutand să răspundă la intrebările venite din partea tinerilor. Colegiul Naţional „Garabet Ibrăileanu” Iaşi va găzdui unul dintre evenimente incepand cu ora 09:00, scriitoarea Elen ...

Concertele Filarmonicii Iași pentru iubitorii muzicii
13/02/2023 11:45

VINERI, 24 februarie 2023 - CONCERT SIMFONIC Vineri, 24 februarie 2023, orchestra simfonică a Filarmonicii "Moldova" vă invită să acultati un concert simfonic minunat! Programul va cuprinde trei lucrări din creatia marelui compozitor Johannes Brahms: - Dans ungar nr.5 in sol minor - Concertul in re major pentru vioară si orchestră, op.77 - Simfonia nr.1 in do minor, op.68 Dirijor: VLAD VIZIREANU Solist: MIRCEA CĂLIN – vioară Biletele se găsesc la Casa de bilete a institutiei din str.”Cuza Vodă” nr.29, iar in ziua concertului, ele pot fi procurate ...

Călătorie în lumea familiei
13/02/2023 07:14

  „Visez o şcoală in care să nu se predea, la drept vorbind, nimic. Să trăieşti liniştit şi cuviincios, intr-o margine de cetate, iar oamenii tineri, caţiva oameni tineri ai lumii, să vină acolo spre a se elibera de tirania profesoratului. Căci totul şi toţi dau lecţii. Totul trebuie invăţat din afară şi pe dinafară, iar singurul lucru care le e ingăduit din cand in cand e să pună intrebări. Dar nu vedeţi că au şi ei de spus ceva, de mărturisit ceva? Şi nu vedeţi că noi nu avem intotdeauna ce să le spunem? Suntem doar mijlocitori intre ei şi ei inş ...

De Valentine's Day, Muzică de film şi musical în recital
12/02/2023 09:15

Opera Naţională Romană din Iaşi a programat pe 14 februarie, de la ora 18:30, in Aula Bibliotecii Centrale Universitare „Mihai Eminescu” din Iaşi, un eveniment dedicat indrăgostiţilor de toate varstele. Intitulat „Muzică de film şi musical in recital”, spectacolul va oferi ieşenilor posibilitatea de a asculta lucrări celebre de dragoste din filme şi musicaluri renumite. Vor interpreta solişti şi artişti instrumentişti ai teatrului liric ieşean, precum şi Corul de Copii al Operei Iaşi, condus de Raluca Zaharia.   Biletele de intrare la reprezen ...

 Trenul metropolitan, blocat la Ministerul Transporturilor
11/02/2023 09:04

  Proiectul vizand apariţia la Iaşi a trenului metropolitan a constituit un subiect de discuţii in ultima şedinţă a consilierilor locali. Răzvan Timofciuc susţine că timpul trece iar lucrurile nu se mişcă in vreun fel sau altul, in timp ce in alte oraşe, autorităţiule fac paşi concreţi. „În septembrie 2021 am aprobat in Consiliul Local protocolul de asociere in vederea realizării obiectivului de investitii tren metropolitan. Primăria trebuia să initieze demersurile pentru realizarea studiilor de prefezabilitate si fezabilitate. Nu s-a intamplat nimic! Mi s- ...

Adolescent din Iași, electrocutat pe o locomotivă
11/02/2023 09:01

Un adolescent in varstă de 16 ani, din Iasi, a fost la un pas de tragedie după ce a căzut de pe o pasarelă pe firele electrice, apoi pe o locomotivă si s-a electrocutat. Incidentul a avut loc in zona pasarelei pietonale din Manta Roşie. La acel moment, băiatul a căzut de pe o pasarelă pietonală pe firele electrice şi pe o locomotivă. În urma incidentului, băiatul a suferit arsuri de gradul IV pe 80% din suprafaţa corporală, el fiind transportat la Spitalul pentru Copii ”Sfanta Maria” Iaşi. ”Copilul in varstă de 16 ani era conştient, a suferit arsur ...

Poeta Otilia Cazimir, omagiată de copii
10/02/2023 16:12

Una dintre cele mai iubite poete din Romania a fost omagiată astăzi la Scoala „Otilia Cazimir" din Iasi. Micutii din clasa I A, coordonati de prof. inv. Mihaela Sandu, au citit poezii si au realizat desene, pe care Micii „otilieni" au recitat poezii din volumul Otiliei Cazimir, apoi au reprezentat in desenele lor elementele-cheie surprinse de poeta copiilor, intr-o atmosferă primitoare la Biblioteca Judeteană "Gh. Asachi" din Iasi, filiala "I. Creangă".  Asta după ce au răsfoit volume semnate de indrăgita "poetă a sufletelor simple&q ...

GALERIE FOTO -  Bode şi Arafat au inaugurat primul poligonul de pregătire în situaţii de urgenţă pentru pompieri şi personalul SMURD
09/02/2023 12:19

Ministrul Afacerilor Interne, Lucian Bode, şi şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, Raed Arafat, s-au aflat in cursul dimineţii la Iaşi. Cei doi oficiali au participat la inaugurarea poligonului de pregătire in situaţii de urgenţă pentru pompieri şi personalul SMURD. La eveniment au participat şi şefi din administraţia ieşeană. Ministrului i-a plăcut ceea ce a văzut, aşa că vrea să vadă astfel de locuri de antrenament şi in alte judeţe. Situat la marginea oraşului, poligonul de pregătire in situaţii de urgenţă pentru pompieri şi personalul SMURD est ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei