Iasi

 Primul examen naţional de dietetician autorizat va fi organizat la Iaşi

 Primul examen naţional de dietetician autorizat va fi organizat in luna mai la Iaşi, fiind organizat de cinci instituţii de invăţămant superior care au un program de licenţă acreditat in specializarea nutriţie şi dietetică, in colaborare cu Colegiul Dieteticienilor din Romania (CDR). Adina Rusu, preşedinte Colegiul Teritorial Iaşi al CDR şi secretar naţional CDR declară, prin intermediul unui comunicat de presă, că primul examen de dietetician autorizat va fi susţinut la Universitatea de Medicină şi Farmacie ‘Grigore T. Popa’ Iaşi, in data de 7 mai, fii ...

(VIDEO) Interviul ZILEI: Adrian Mironescu, designer şi consultant de brand
04/04/2022 13:17

 Ieşeanul Adrian Mironescu, designer şi consultant de brand al companiei Wiron din Iaşi, a mai caştigat un premiu in cadrul competiţiei internaţionale „Transform Awards Europe”, celebrată la Londra, după ce anul trecut a obţinut trofeul de aur pentru crearea celui mai bun brand de oraş din Europa (al Buzăului). Zilele trecute, proiectul de branding pentru inundatii.Ro a fost recompensat cu bronz la prestigioasa competiţie care premiază excelenţa in branding, la categoria „Best visual identity from the public sector". „Strategia de brand este cla ...

 În maternităţile ieșene au fost internate 21 de ucrainence
02/04/2022 08:00

* acestea se aflau fie in diverse stadii de sarcină, fie aveau probleme de sănătate * ele au beneficiat de toate serviciile oferite, la fel ca orice alt pacient din Romania, deşi la inceputul războiului din Ucraina noi nu existau prevederi legale privind acordarea de asistenţă medicală refugiaţilor Medicii spun că stresul cauzat de fuga de războiul din Ucraina, oboseala acumulată după lungul drum parcurs pană la Iasi, neputinta si mai ales necunoscutul către care s-au indreptat si-au pus amprenta pe multe dintre femeile gravide fugite din calea războiului. În ...

„Marșul pentru viață” a reunit la Iași peste 2.000 de participanți
29/03/2022 10:45

După doi ani in care s-a desfăsurat in format online, Marsul pentru viată a revenit la Iasi cu o editie organizată fizic, fără restrictii si fără limitări, sambătă, 26 martie, in Piata Unirii, cu participarea a peste 2.000 de oameni. „Viata este un drept si de la aceasta trebuie să pornim, să fie primul drept garantat de Constitutia tării. Asupra acestui drept n-ar trebui să poată interveni nicio altă lege. Viata nu poate să rămană la indemana unui bărbat sau a unei femei, sau a unui medic, sau a unei autorităti. Viata trebuie să rămană la indemana celui care a ...

(VIDEO) Dr Laura Mareș, alpinistul anului 2021. A plecat într-o nouă expediție
29/03/2022 09:01

 Medic oftalmolog consacrat, dr Laura Mares si Justin Ionescu au primit anul trecut premiile Alpinistii Anului 2021, la ceremonia Sportivul Anului, pentru contributia adusă alpinismului romanesc in anul 2021. Distinctia a fost conferită de către Federatia Romană de Alpinism si Escaladă. Am vorbit cu dr Laura Mares despre sport, alpinism si provocările muntelui, despre pasiunile ei si despre ceea ce contează cu adevărat in viată.

ULTIMA ORA
BANCUL ZILEI

04:53

PUBLICAȚIE DE VÂNZARE. Subscrisa, Management Reorganizare Lichidare Iaşi S.P.R.L., în calitate de lichidator judiciar al debitoarei IDIS CONSTRUCT S.R.L., cu sediul în Sat Chilișeni, Comuna Udești, nr. 5, Jud. Suceava, C.U.I. 24430897, nr. de înreg. Registrul Comerțului J33/1398/2008, potrivit Sentinței civile nr. 189/2018 din data de 02.04.2018, pronunţată de Tribunalul Suceava, în dosarul nr. 947/86/2018, anunţă scoaterea la vânzare prin licitaţie publică cu strigare, în conformitate cu prevederile Încheierii din 28.03.2023 a Tribunalului Suceava și în conformitate cu dispozițiile Noului Cod de Procedură Civilă, la data de 13.05.2024, ora 13.00, a următoarelor active aflate în proprietatea S.C. Idis Construct S.R.L., respectiv: Nr. activ: Activ 1, Denumire și descriere active: Proprietate Imobiliara - TEREN ARABIL – intravilan cu suprafata de 2.500 mp, identificat cu nr. cad. 30009, inscris in Cartea Funciara nr. 30009 UAT Udesti, situat in sat Chiliseni, comuna Udesti, judet Suceava. Valoare de piață stabilită de evaluator (lei, fără T.V.A.*): 37.400,00 lei. Valoarea de pornire la licitație (lei, fără T.V.A.): 18.700,00 lei. Persoanele care pretind vreun drept asupra bunurilor ce urmează a fi scoase la vânzare au obligaţia, sub sancţiunea decăderii, să facă dovada acestui fapt până la data de 10.05.2024, ora 13.00, la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași. Ofertanții sunt obligați să depună până la data de 10.05.2024, ora 13.00, toate documentele menționate în publicația de vânzare/caietul de sarcini, precum și o garanție reprezentând 10% din prețul de pornire la licitație, în contul de lichidare al societății debitoare. Componenţa şi descrierea activelor scoase la vânzare sunt cuprinse în caietele de sarcini, care se pot procura de la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași, în fiecare zi de luni până vineri, până la data de 22.06.2023, ora 13.00. Relaţii suplimentare se pot obţine la tel: 0232/243.864, 0751/084.083.
1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Tasca, cu sediul in sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt, telefon/fax 0233/255.023, e-mail: primaria_tasca@yahoo.com, cod fiscal 2614457. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: Trup de pasune Neagra I, in suprafata totala de 2,25 ha, compus din numarul cadastral 50644, in suprafata de 1,18 ha, situat in extravilanul comunei Tasca si numarul cadastral 50650, in suprafata de 1,07 ha, situat in intravilanul comunei Tasca, apartine domeniului public al Comunei Tasca, conform caietului de sarcini, H.C.L. Tasca nr. 39/18.04.2024 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul Comunei Tasca. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Secretariat, din cadrul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei, se achita cu numerar la Casieria Comunei Tasca. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 17.05.2024, ora 16.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 27.05.2024, ora 09.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Oferta se depune intr-un singur exemplar, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 27.05/2024, ora 10.00, la sediul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios -Administrativ a Tribunalului Neamt, Piatra-Neamt, B-dul Decebal nr. 5, judetul Neamt, telefon 0233/212.717, fax 0233/232.363, e-mail: tr-neamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 23.04.2024.
Două noi transplanturi de rinichi
28/03/2022 12:23

Două transplanturi de rinichi au fost realizate zilele trecute in Compartimentul de Transplant Renal de la Spitalul Clinic „Dr. C. I. Parhon” din Iasi. Interventiile chirurgicale au fost posibile in urma prelevării de organe care a avut loc la Spitalul Clinic de Urgentă „Prof. Dr. Nicolae Oblu” Iasi. Primitorii sunt un bărbat si o femeie care se aflau de mai mult timp pe lista de asteptare pentru un organ sănătos. Bărbatul are 65 de ani, este din Roman, si de cinci ani făcea sedinte de dializă, fiind cunoscut cu afectiune cronică de rinichi. Femeia are 51 ...

Astăzi are loc simularea bacalaureatului la Limba română
28/03/2022 07:32

Elevii de clasa a XII-a din Iaşi dau săptămana această piept cu simularea probelor pe care le vor susţine la examenul de bacalaureat, care le va decide viitorul. Astfel, prima probă este programată astăzi, la limba şi literatură romană. Marţi va avea loc proba obligatorie a profilului, proba la alegere a profilului şi specializării a fost programată pentru miercuri, iar joi, 31 martie, vor da proba doar candidaţii care trebuie să fie examinaţi la limba şi literatura maternă. După două săptămani, pe 14 aprilie, vor fi afişate şi rezultatele, care insă nu vor fi f ...

Spitalul de la Grajduri va fi renovat
27/03/2022 14:30

Spitalul de la Grajduri, unde sunt internate persoanele condamnate dar care au fost diagnoticate ca avand tulburări mintale, a intrat in atenţia ministrului Sănătăţii. Alexandru Rafila a promis solemn in faţa autorităţilor locale şi medicale că va rezolva situaţia din această unitate medicală unde 400 de pacienţi impart 200 de paturi şi tot atatea porţii de mancare. “La Spitalul Grajduri sunt condiţii absolut inacceptabile pentru perioada in care ne găsim. Acolo sunt internaţi. pe 200 de paturi, 400 de pacienţi, intr-un spital cu măsuri speciale. Trebuie să rezolv ...

Un chirurg din Iași, judecat pentru 11 mite, a scăpat de pușcărie. I s-a confiscat şpaga
27/03/2022 08:51

Un chirurg din Iasi, judecat după ce a fost prin cu 11 mite, a scăpat de puscărie. Pentru 11 cazuri demonstrate de luare de mită, chirurgul din Iasi a fost condamnat la 3 ani de inchisoare cu suspendare, aproape minimul stabilit de lege in cazul acestei infracţiuni. El nu are voie să practice, timp de un an, intr-un spital de stat. Din toată suma pusă sub sechestru de procurori, judecătorii i-au oprit doar aproximativ 6.000 de euro, cat reprezintă cele 11 spăgi primite de la pacienti  Chirurgul, medic in cadrul Institutului de Boli Cardiovasculare, a fost trimis in judecat ...

Iașul are Centru de Screening şi Diagnostic Oncologic
27/03/2022 08:19

Ministrul Sănătăţii Alexandru Rafila a fost prezent la inaugurarea Centrului de Screening şi Diagnostic Oncologic. Centrul este un satelit al Institutului Regional de Urgenţă. În curand, sub umbrela IRO vor mai fi deschise alte două centre medicale. Astfel, strada Codrescu şi Sărărie vor găzdui un campus medical destinat persoanelor cu cancer sau care vor să prevină imbolnăvirea cu astfel de maladii grave. Noul centru va asigura servicii de screening pentru depistarea cancerului de col uterin, de san, de prostată, de piele şi a cancerului colorectal. "Acest centru ...

(VIDEO) Interviul ZILEI: General (r) Vasile ROMAN
27/03/2022 08:15

Războiul din Ucraina va avea o notă de plată uriasă, pierderile fiind imense atat in plan socio-uman, cat si economic. Deja peste 3,5 milioane de persoane au luat calea pribegiei, in Romania fiind in jur de 600.000 de refugiati. „Rusia are o atitudine foarte agresivă”, sustine generalul  Vasile Roman, fostul comandat al Brigăzii 15 Mecanizate „Podu Înalt”. „Pe unde trec trupele, rad totul in cale. Nu se uită că sunt cartiere locuite, spitale, scoli ori alte institutii. După ei, parjolul”, a spus Vasile Roman intr-un dialog reali ...

Centru de Screening și Diagnostic în Boli Oncologice inaugurat la Iași
25/03/2022 14:31

Astăzi, a fost inaugurat la Iasi Centru de Screening si Diagnostic in Boli Oncologice din regiunea Moldovei in prezenta ministrului Sănătătii, Alexandru Rafila. "Acest centru, dincolo de un pachet de servicii preventive in domeniul oncologic oferă şi alte servicii de sănătate in regim ambulatoriu, ceea ce este foarte bine deoarece creşte adresabilitatea in zona de screening, pe de o parte, iar pe de alta, poate să completeze veniturile acestei unităţi care este funcţională. S-a reuşit pentru că s-au realizat mai multe proiecte iar această finalizare a proiectelor car ...

Etnograful Angela Paveliuc Olariu, celebrată în Salonul cu amintiri
21/03/2022 07:35

Complexul Muzeal Naţional "Moldova" Iaşi propune ieşenilor săptămana aceasta o intalnire cu Angela Paveliuc, doctor in etnografie, cu o activitate muzeală de cateva decenii. Evenimentul, intitulat "O viaţă... cu Angela Paveliuc Olariu", se desfăşoară in cadrul proiectului "Salonul cu amintiri", ieşenii avand ocazia să se intalnească cu Angela Paveliuc joia aceasta, pe 24 martie, de la ora 15.00, la Muzeul Memorial "Mihail Kogălniceanu" Iaşi. Evenimentul "O viaţă... cu Angela Paveliuc Olariu" este parte integrantă a proie ...

Ajutor financiar din partea CJ Iași către Vinița și Cernăuți
20/03/2022 09:43

  Consiliul Judetean Iasi a decis alocarea sumei de 200.000 lei din fondul de rezervă bugetară pentru anul 2022 pentru Administratia Regională de Stat Vinita si Raionul Cernăuti, din Ucraina. Ajutorul va fi acordat in urma unor adrese primite de la autoritătile de acolo către Consiliul Judetean Iasi pentru ajutorarea persoanelor care au fost nevoite să-si părăsească domiciliul ca urmare a conflictului militar existent in Ucraina. „Suma va fi utilizată in vederea acordării de sprijin material concretizat in următoarele categorii: materiale sanitare, alimente greu peri ...

  Aeroportul Iași se pregătește pentru 3,5 milioane de pasageri
20/03/2022 08:41

  Pentru noul proiect de ridicare a terminalului T4 a fost realizată intreaga documentatie si s-au făcut toate demersurile si analizele necesare, fiind aprobată deja cererea de finantare europeană. „Este un pas absolut necesar, insă mai urmează si alti pasi, si trebuie să fim pregătiti pentru a depăsi situatiile neprevăzute in perioada următoare. Zilele viitoare vom semna contractul ce ne asigură creditul bancar pentru investitii si acoperirea TVA-ului necesar, si care reprezintă o sumă importantă in cadrul acestui proiect, urmează finalizarea procedurii de achiziti ...

Muzeul „Vasile Pogor” se redeschide publicului
20/03/2022 07:43

Începand de marti, 22 martie 2022, Muzeul „Vasile Pogor” se redeschide publicului, după o pauză de trei ani, cat au durat lucrările de restaurare. Muzeul „Vasile Pogor” a fost reamenajat muzeografic in jurul societătii culturale „Junimea”, rezultand un spatiu prietenos si atractiv, in care vizitatorii se raportează la informatie si idei prin intermediul propriilor actiuni. Au fost folosite metode clasice de aranjare, instrumente digitale, noi forme de proiectare a informatiilor, intr-o abordare interactivă şi participativă, care ii apropie pe ...

 Primarul Iașului, o primă victorie în dosarul Skoda! Mihai Chirica a obținut ridicarea sechestrului asiguratoriu
20/03/2022 07:16

 Primarul municipiului Iasi a scapat astazi de sechestru asigurator impus pe un apartament in valoare de aproximativ 400.000 de lei in Dosarul „Skoda”.     „Desfiinţează hotărarea În baza disp. art.4251 alin.7 pct.2 lit.a) rap. la art.250 ind.2 şi art.249 Cod procedură penală, admite contestatia formulată de inculpatul Chirica Mihai, impotriva incheierii penale din data de 21.12.2021 pronunţată de judecătorul de cameră preliminară din cadrul Judecătoriei Iaşi in dosarul nr.1803/245/2021/a1.3, incheiere pe care o desfiintează integral. Re ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei