Lista lui Adomniţei pentru Ponta
Dimensiune font:
* preşedintele CJ se duce la primul-ministru cu o notă de plată de aproape 115 milioane euro * este vorba de fonduri solicitate deja în ianuarie, dar care nu s-au regăsit în legea bugetului de stat * întâlnirea va avea loc pe 12 martie
Preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Iaşi, Cristian Adomniţei, merge la premierul Victor Ponta cu o lista întreagă de nemulţumiri. Întâlnirea cu şeful Guvernului va avea loc la începutul săptămânii viitoare, iar principala problemă ţine de alocările financiare făcute de Executiv. Potrivit informaţiilor furnizate de acesta, bugetul propriu al CJ pe anul în curs este comparabil cu cel din 2009, fiind mai mic decât cele din ultimii trei ani. Adomniţei i-a transmis lui Ponta încă de la sfârşitul lunii ianuarie un necesar de aproape 115 milioane euro, bani care nu s-au regăsit în legea bugetului de stat publicată recent în Monitorul Oficial. „Timp de patru ani de zile, consiliile judeţene au pierdut din buget, după ce guvernul PDL a luat forţat fonduri de la autorităţi. Nemulţumirile exprimate de Nicuşor Constantinescu nu sunt doar ale lui, el a atins fondul de probleme, mai puţin cea politică”, a comentat ieri Adomniţei, cu referire la declaraţiile omologului său de la Constanţa privind circulara emisă în teritoriu de ministrul delegat pentru Buget, Liviu Voinea, în care acesta solicita autorităţilor să plătească cu prioritate arieratele cu fondurile repartizate de Guvern pentru programele de dezvoltare locală şi a proiectelor care necesită finanţare locală. La acest capitol, Iaşul a avut o alocare de 37 milioane lei, fiind înregistrată o uşoară creştere faţă de anul 2012. Banii au fost repartizaţi deja către comune, în ultima şedinţă a CJ.
Pentru ce sunt necesare fondurile
În ceea ce priveşte necesarul de fonduri punctat de Adomniţei, de 113,6 milioane euro, şeful CJ afirmă că o parte ar putea veni în a doua jumătate a anului, când Guvernul va face rectificări bugetare. Fondurile sunt necesare pentru reabilitarea şi modernizarea a şase obiective de interes public (Aeroport, trei spitale, două drumuri intrajudeţene) şi pentru cofinanţarea proiectului management integrat al deşeurilor. În acelaşi timp, în suma totală mai sunt cuprinşi bani pentru drumuri judeţene şi comunale, precum şi cote defalcate din TVA pentru finanţarea cheltuielilor descentralizate. (Alex Andrei)
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau