Câinii sensibili la culori
Dimensiune font:
* în comparaţie cu oamenii, câinii au auzul şi mirosul extrem de dezvoltate * ei pot simţi un miros cu o precizie uimitoare şi auzi sunete la distanţe de patru ori mai mari decât oamenii * nu acelaşi lucru se poate spune însă despre văzul lor, scrie huffingtonpost.fr
Un recent studiu aduce lămuriri în privinţa ideilor false care circulă despre simţul văzului la câini. Este o greşeală să credem că cel mai bun prieten al omului vede lumea doar în alb şi negru, cu nuanţe de gri. O altă idee preconcepută este că ei disting obiectele mai degrabă datorită luminozităţii lor decât prin culori. O echipă de cercetători a constatat însă că patrupedele pot distinge anumite culori, acestea jucând un rol important în recunoaşterea mediului.
Câinii, ca şi multe alte mamifere, printre care omul, au receptori aflaţi în spatele ochiului numiţi conuri. Omul are trei tipuri de astfel de receptori, iar câinele doar două, lucru care explică de ce au greutăţi în a distinge culorile. Patrupedele văd doar galben şi albastru şi amestecul acestor două culori. Cercetătorii au făcut un experiment cu aceste două culori ca să afle dacă sunt mai sensibili la culoare sau la luminozitate.
Cum în experimente au fost incluşi doar opt câini, alte cercetări trebuie făcute pentru a verifica descoperirea. Dacă ideea se verifică, nimeni nu se îndoieşte că se vor putea îmbunătăţi tehnicile de dresare a câinilor.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau