1.000 de puieţi, plantaţi la Taşca
Dimensiune font:
* acţiunea a fost decisă de Sfatul Bătrânilor
Angajații holdingului Carpatcement Holding din Tașca, alături de locuitorii comunei, vor participa mâine la o acţiune ecologică. Ei vor planta copaci de-a lungul drumului naţional ce străbate localitatea. Acţiunea, înscrisă în Săptămâna Naţională a Voluntariatului, face parte dintr-un proiect social pe care compania vrea să îl implementeze în toate localităţile unde are fabrici.
Sfatul Bătrânilor caută soluţii
În anul 2011, compania a iniţiat un proiect de responsabilitate socială, în cadrul căruia a fost înfiinţat „Sfatul Bătrânilor”, din care fac parte cei mai importanţi reprezentanţi ai comunităţii locale. Ei şi-au propus să identifice problemele din localităţile limitrofe fabricilor Carpatcement şi să contribuie la rezolvarea lor prin stimularea colaborării între companie, cel mai important actor economic al comunităţii, reprezentanţii instituţiilor publice şi alţi lideri formali sau informali de pe plan local, după cum a precizat Bogdan Arnăutu, şeful Departamentului de comunicare al Carpatcement Holding Ecologie la Taşca.
Acţiunea de plantare a arborilor este una dintre deciziile Sfatului Bătrânilor şi a fost luată la iniţiativa primarului din Taşca, Alexandru Drăgan. El a sesizat necesitatea realizării unor perdele forestiere de-a lungul drumului naţional care trece prin localitate. Mâine vor fi plantaţi 1.000 de puieţi de arţar, frasin, tei, mesteacăn şi salcâm, oferiţi de Carpatcement. La acţiunea vor participa şi elevii şcolii cu clasele I-VIII din Taşca, unde Carpatcement a iniţiat un alt proiect, intitulat „Acces la educaţie”.
Alina Ferenț
Acum ne poți urmări și pe FACEBOOK
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau