Fructe şi legume pentru elevii din Pocreaca
Dimensiune font:
Un grup de copii de la Şcoala Primară „Gheorghe Asachi” din Iaşi, însoţiţi de cadre didactice şi de părinţi, au oferit daruri colegilor lor de la Şcoala Pocreaca şi Grădiniţa din Schitu Duca, pe care i-au vizitat zilele trecute. Proiectul a fost inclus pe agenda „Săptămânii legumelor şi fructelor donate“, derulat în perioada 20-24 noiembrie în peste 100 de unităţi de învăţământ din judeţ.
Campania, aflată la a VIII-a ediţie, a constat în strângerea de legume şi fructe de către elevii voluntari implicaţi în programul Strategiei Naţionale de Acţiune Comunitară (SNAC), darurile fiind oferite familiilor aflate în dificultate sau unor instituţii sociale. În cazul elevilor de la Şcoala Primară „Gheorghe Asachi”, pachetele au ajuns la cei 70 de elevi din Pocreaca şi copiii preşcolari din Schitu Duca. „Scopul campaniei este de a sensibiliza elevii, profesorii şi comunitatea locală cu privire la unele situaţii dificile în care se pot afla anumite persoane: lipsa unor produse, singurătatea, greutăţi şi alte probleme ale vieţii. Prin acest demers se intenţionează consolidarea abilităţilor copiilor de a trăi împreună cu ceilalţi într-o societate unită şi solidară în care contează valenţele umanitare, implicarea, angajamentul, responsabilitatea”, a spus Genoveva Gaţu, directorul Şcolii Primare „Gheorghe Asachi”. Maura ANGHEL
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau