Primele imagini cu viitorul centru al Iaşului

default

Dimensiune font:

| 14-02-2013 05:06

* pasajul subteran din Piaţa Unirii va fi prevăzut cu lifturi pentru persoanele cu handicap * întreaga porţiune supusă modernizării va fi pavată cu piatră cubică

Proiectele ce se derulează pe zona centrală a Iaşului sau pentru care se aşteaptă finanţare pentru a putea fi implementate au fost prezentate ieri, pentru prima oară, într-un concept integrat. Astfel, pavimentul de piatră naturală va îmbrăca nu numai bulevardul Ştefan cel Mare, ci şi străzile I.C. Brătianu, Lăpuşneanu şi Piaţa Unirii. Primele lucrări vor începe în această primăvară. După ce s-au vehiculat mai multe variante, spuse cu convingere chiar de către viceprimarul Mihai Chirca, printre care continuarea într-o a doua etapă de lucrări a prelungirii bulevardului pietonal Ştefan cel Mare până în Piaţa Unirii, acesta a declarat ieri că acest tronson va fi lăsat în continuare în regim de trafic rutier, chiar dacă se va circula pe un paviment de granit. „Acest paviment este gândit pentru orice categorie de trafic, inclusiv trafic foarte greu. Vom continua pavimentul de granit până facem legătura cu Piaţa Unirii şi cu strada Cuza Vodă, inclusiv în jurul statuii lui Miron Costin. Mai departe, avem în evaluare proiectul de modernizare a pasajului subteran din Piaţa Unirii, refacerea străzii Lăpuşneanu, care va deveni sută la sută pietonală şi legătura cu bulevardul Independenţei, prin refacerea Pieţei Unirii, acolo unde vor fi construite fântâni arteziene, iar spaţiile verzi vor deveni mai generoase”, a declarat viceprimarul Mihai Chirica.


Mai puţine parcări în faţa Teatrului Naţional


Un proiect foarte important pentru care municipalitatea mai caută încă surse de finanţare este cel legat de refacerea parcului de la Teatrul Naţional, includerea statuii lui Miron Costin din piaţeta de la Casa Balş (actuala Filarmonică) în interiorul parcului şi construirea unui parcaj subteran pe esplanada din faţa teatrului. „Reamenajarea parcului de la Teatrul Naţional va avea ponderea cea mai mare. Totodată, dorim să refacem în totalitate spaţiile verzi din parc, care vor fi mai mari, mai generoase şi mult mai bine sistematizate, pentru a pune în valoare imaginea acestui clădirii. De asemenea, avem în vedere relocarea cubului de lângă clădirea Teatrului Naţional pe o altă locaţie din municipiul Iaşi. Avem deja discuţii cu rectorul Universităţii Tehnice Gh. Asachi, care pune la dispoziţie un spaţiu pentru înfiinţarea unui teatru al tineretului şi construirea unui amfiteatru pentru piese în aer liber, imediat ce vremea va permite acest lucru”, a mai declarat Mihai Chirica. Prin retragerea a 6 metri de pe aliniamentul platanilor care delimitează strada I.C.Brătianu de parcul de la Naţional se va diminua şi numărul locurilor de parcare. Astfel, dacă iniţial parcarea din faţa Teatrului Naţional a fost prevăzută cu un număr de 300 de locuri, conform noilor planuri, care au vizat protejarea rădăcinilor platanilor de pe aliniamentul menţionat, viitoarea parcare va mai avea doar 230 de locuri. Totodată, parcările actuale din lateralele Teatrului Naţional care dau spre esplanadă vor fi desfiinţate, iar în locul lor vor fi amenajate spaţii verzi. Vor rămâne în curtea teatrului un număr de 36 de locuri de parcare şi 60 de parcări pe strada Agatha Bârsescu, în spatele Primăriei. „Proiectul mai vizează construirea unui foişor şi a unei fântâni arteziene pe axul cu Filarmonica şi construirea unui pasaj pietonal din dreptul Casei Balş. De la statuia lui Miron Costin va porni o alee în diagonală cu Biserica Sf. Gheorghe, ce va străpunge parcul de la Naţional, iar vegetaţia din curtea Mitropoliei va fi reorganizată. Din parcul de la Teatru vor dispărea cele două fântâni circulare şi se va construi o fântână pe axul parcului”, a detaliat Mihai Chirica.


Lifturi pentru persoanele cu handicap în Pasajul Unirii


Proiectul de modernizare a străzii Lăpuşneanu prevede ca asfaltul să fie înlocuit cu pavaj din piatră naturală, aşa cum se intenţionează şi pe proiectul de reabilitare a Pieţei Unirii, pe latura spre statuia Independenţei. Totodată, pe strada Lăpuşneanu vor fi introduse elemente de mobilier urban, cu un design specific secolului XVII. Anticarii care activează acum după Boltă, în dreptul parcării Romtelecom, vor fi mutaţi în construcţii speciale destinate vânzării de carte în regim de anticariat, în spaţiul delimitat de parc, Muzeul Unirii şi cinematograful Republica. Chioşcurile vor fi realizate din elemente metalice, sticlă şi lemn, iar imaginea arhitecturală va fi o stilizare a vechilor construcţii de acest tip, cu elemente de arhitectură preluate din începutul de secol XX. Pasajul din Piaţa Unirii nu va mai avea nici un spaţiu comercial. În lucrările de reabilitare se intenţionează refacerea accesului în pasaj, a finisajelor şi a iluminatului interior, precum şi reabilitarea funcţiunilor WC-ului public. Parcul de la Mitocul Maicilor, din spatele Muzeului Unirii, va fi reorganizat prin extinderea parcului de la muzeu şi plantarea de vegetaţie arboricolă pitică. Totodată, fântânile existente pe aleea de promenadă de lângă Hotelul Unirea se vor remodela ca volum, prin mărirea bazinului de colectare a apei şi adăugarea unor jardiniere, pentru a da un efect de cascadă. Tot în zona treptelor de la Hotel Unirea se vor instala şi platforme elevatoare de tip servoscară pentru persoanele cu handicap. Pentru a veni în sprijinul acestei categorii de persoane, în proiectul pasajului subteran din Piaţa Unirii sunt prevăzute şi două lifturi închise, unul dispus spre Librăria Junimea şi celălalt spre Piaţa Unirii.


Proiecte în derulare, în evaluare şi fără finanţare


Totodată, pe zona centrală s-a mai identificat o sursă de finanţare, de 1 milion de euro, dar şi constructor, pentru începerea în această primăvară a lucrărilor de reabilitare şi modernizare a tuturor străzilor care fac legătura cu Mănăstirea Golia şi strada Bărboi, fiind vorba despre Agatha Bârsescu, Stroiescu, Vovideniei, Armeană, Sf. Sava, şi C. Negri. Ele sunt deja licitate, contractate şi urmează a fi băgate în lucrări imediat ce va trece iarna. Unele dintre proiectele ce vizează centrul Iaşului au finanţare, altele sunt în proces de evaluare la Ministerul Dezvoltării, iar pentru altele se aşteaptă noua linie de finanţare 2014-2020. Astfel, la acest moment sunt prinse în finanţare lucrările de pe bulevardul Ştefan cel Mare şi străzile din spatele Primăriei Iaşi spre Cuza Vodă, în evaluare sunt proiectele ce privesc strada Lăpuşneanu, pasajul Unirii şi legătura dintre Piaţa Unirii şi Independenţei, iar în căutarea unei linii de finanţare se află parcul de la Teatrul Naţional cu parcarea, care va deveni proiect prioritar pe 2014-2020. Valoarea lucrărilor ce se vor desfăşura pe bulevardul Ştefan cel Mare şi I.C. Brătianu ajung la 600 mii euro, 3 milioane de euro pentru strada Lăpuşneanu, pasajul subteran şi legătura dintre Piaţa Unirii şi Independenţei, proiect în care este prinsă şi achiziţia unei staţii audio pentru difuzarea de opere celebre, în timp ce lucrările din jurul Teatrului Naţional sunt estimate la 18 milioane de euro, sumă care, potrivit viceprimarului Mihai Chirica, s-ar putea diminua la 14. (Nelu Păunescu)

 

 

 

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Comentarii

andrey

Feb 14, 2013

cand o sa arate iasul ca in acele poze niciodata. toata tara se dezvolta, doar iasul bate pasul pe loc. plin de gropi, trotuare distruse, nepasare, etc. oare cand vom trai intr-un oras european?

p. lucian

Feb 14, 2013

sper ca se vor materializa toate aceste proiecte pentru a forma o noua imagine in centrul iasului. din punctul meu de vedere un impediment ar fi granitul ce se foloseste la pavat, datorita denivelarilor ce incomodeaza deplasarea pietonilor, in special al doamnelor (tocuri, etc). in plus nu toata lumea merge sa se plimbe pe aceste strazi, din centru, sunt si oameni grabiti. cat despre faptul ca circulatia autoturismelor intre p. unirii- mitropolie -teatru -spatele primariei se va desfasura pe acest pavaj de granit, dumnezeu sa binecuvanteze autoturismele sa reziste si buzunarele noastre sa nu se goleasca la service-uri.

yo

Feb 14, 2013

mai bine ati reface naibii trotuarele si strazile, ca arata ca dupa bombardament !!

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua
ULTIMA ORA
bancul zilei

05:46

PUBLICAȚIE DE VÂNZARE. Subscrisa, Management Reorganizare Lichidare Iaşi S.P.R.L., în calitate de lichidator judiciar al debitoarei IDIS CONSTRUCT S.R.L., cu sediul în Sat Chilișeni, Comuna Udești, nr. 5, Jud. Suceava, C.U.I. 24430897, nr. de înreg. Registrul Comerțului J33/1398/2008, potrivit Sentinței civile nr. 189/2018 din data de 02.04.2018, pronunţată de Tribunalul Suceava, în dosarul nr. 947/86/2018, anunţă scoaterea la vânzare prin licitaţie publică cu strigare, în conformitate cu prevederile Încheierii din 28.03.2023 a Tribunalului Suceava și în conformitate cu dispozițiile Noului Cod de Procedură Civilă, la data de 13.05.2024, ora 13.00, a următoarelor active aflate în proprietatea S.C. Idis Construct S.R.L., respectiv: Nr. activ: Activ 1, Denumire și descriere active: Proprietate Imobiliara - TEREN ARABIL – intravilan cu suprafata de 2.500 mp, identificat cu nr. cad. 30009, inscris in Cartea Funciara nr. 30009 UAT Udesti, situat in sat Chiliseni, comuna Udesti, judet Suceava. Valoare de piață stabilită de evaluator (lei, fără T.V.A.*): 37.400,00 lei. Valoarea de pornire la licitație (lei, fără T.V.A.): 18.700,00 lei. Persoanele care pretind vreun drept asupra bunurilor ce urmează a fi scoase la vânzare au obligaţia, sub sancţiunea decăderii, să facă dovada acestui fapt până la data de 10.05.2024, ora 13.00, la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași. Ofertanții sunt obligați să depună până la data de 10.05.2024, ora 13.00, toate documentele menționate în publicația de vânzare/caietul de sarcini, precum și o garanție reprezentând 10% din prețul de pornire la licitație, în contul de lichidare al societății debitoare. Componenţa şi descrierea activelor scoase la vânzare sunt cuprinse în caietele de sarcini, care se pot procura de la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași, în fiecare zi de luni până vineri, până la data de 22.06.2023, ora 13.00. Relaţii suplimentare se pot obţine la tel: 0232/243.864, 0751/084.083.
1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Tasca, cu sediul in sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt, telefon/fax 0233/255.023, e-mail: primaria_tasca@yahoo.com, cod fiscal 2614457. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: Trup de pasune Neagra I, in suprafata totala de 2,25 ha, compus din numarul cadastral 50644, in suprafata de 1,18 ha, situat in extravilanul comunei Tasca si numarul cadastral 50650, in suprafata de 1,07 ha, situat in intravilanul comunei Tasca, apartine domeniului public al Comunei Tasca, conform caietului de sarcini, H.C.L. Tasca nr. 39/18.04.2024 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul Comunei Tasca. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Secretariat, din cadrul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei, se achita cu numerar la Casieria Comunei Tasca. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 17.05.2024, ora 16.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 27.05.2024, ora 09.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Oferta se depune intr-un singur exemplar, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 27.05/2024, ora 10.00, la sediul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios -Administrativ a Tribunalului Neamt, Piatra-Neamt, B-dul Decebal nr. 5, judetul Neamt, telefon 0233/212.717, fax 0233/232.363, e-mail: tr-neamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 23.04.2024.
FOTO-VIDEO: Reportaj la
02/08/2022 14:54

Într-un colţ de rai, pe ţinuturile Bucovinei, este situat varful Dadu. Pentru a ajunge la el, am ajuns pană in Iacobeni, iar de acolo am virat la dreapta pană la Carlibaba. Într-o zi de iulie, ...

Liberalii, ținta atacurilor unui deputat PSD
18/12/2019 10:54

    Deputatul social-democrat Răzvan Rotaru are o sumă de reprosuri pentru liberalii din Botosani care in urmă cu un an au votat impotriva bugetului de stat, iar acum se laudă cu alocările fina ...

Marea grijă a şoferului beat: să nu-i agite poliţistul petul cu bere
25/11/2019 18:53

 O nouă culme a impertinenţei manifestată de un conducător auto depistat la volan sub influenţă bahică a fost atinsă cu ocazia turului doi al alegerilor prezidenţiale. I.C., in varstă de 28 de an ...

„ZooMonetar - Fauna lumii pe bancnote şi monede”, la BNR Iaşi
22/11/2019 00:00

  * Sucursala Regională Iaşi şi Muzeul Băncii Naţionale a Romaniei au inaugurat, ieri, expoziţia „ZooMonetar - Fauna lumii pe bancnote şi monede” * proiectul este iniţiat in parteneria ...

Mecanica, marele pariu al învăţământului profesional ieşean
21/11/2019 00:00

  * domeniile cu cele mai mari solicitări din partea operatorilor economici pentru includerea in planul de şcolarizare 2019-2020 au fost cele de mecanică - 910 locuri * totodată, s-au format 5 noi cla ...

Puterea şi opoziţia din CJ se pun la aceeaşi masă, pentru a soluţiona soarta a 46 de proiecte
19/11/2019 00:00

  Consilierii judeţeni se vor intruni din nou maine, avand in dezbatere 46 de proiecte de hotărare. Printre acestea se află şi proiectul privind solicitarea de trecere din administrarea Consiliului Lo ...

Începe Postul Crăciunului
15/11/2019 11:11

      După Lăsatul Secului, petrecut ieri, in seara de Sfantul Filip, astăzi incepe Postul Crăciunului, una dintre cele patru mari perioade de ajunare randuite de Biserica Ortodoxă. Post ...

Un tânăr din Iași, beat și fără permis, nu a oprit la semnalul politistilor. Oamenii legii l-au urmarit 1km
10/11/2019 12:51

În jurul orei 01.00, in timp ce patrulau in zona Horlesti, politistii din Letcani au observat o masină cu un comportament destul de suspect in trafic. Oamenii legii au facut semn de oprire autoturismulu ...

Poliţiştii din Popricani, cei mai iscusiţi vânători de şoferi băuţi
09/11/2019 20:04

Datele statistice arată fără dubiu faptul că poliţiştii din Popricani sunt foarte dibaci in depistarea şi prinderea şoferilor ce conduc sub influenţa alcoolului. Numai in primele 10 luni din 2019, pe r ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei