Răpită din tren şi silită să se prostitueze
Dimensiune font:
* trei tineri au fost condamnaţi la câte 5 ani şi 6 luni de închisoare, după ce au luat pe sus, au adăpostit şi au silit să se prostitueze o fată de 15 ani * ca să o salveze, rudele fetei s-au prefăcut că... vor o slujbă la videochat
Magistraţii Tribunalului au pus punct ieri dosarului fetei de 15 ani din Tecuci luate pe sus din tren şi silite să se prostitueze. Pe 10 octombrie 2011, Mirela F. a urcat în tren, cu gând să ajungă la Mărăşeşti, însă a dat peste Tiberiu Marian Andriescu. Acesta îşi cumpărase un pitbull şi a intrat în vorbă cu fata, care mergea fără bilet. Mai sedusă, mai ameninţată, Mirela a fost dusă până la Podu Iloaiei, fără ca poliţistul de frontieră şi conductorul care au intrat în vagon să-şi dea seama că e ceva în neregulă.
Sex cu 15 bărbaţi
Andriescu i-a promis fetei că o va duce la el acasă, însă Mirela a ajuns la Bogdan Cosma, ai cărui părinţi erau plecaţi la muncă în străinătate. Întâi Andriescu şi Cosma au făcut sex cu ea, apoi fata a fost silită să se vândă şi altor bărbaţi. Mirela a prestat servicii sexuale şi în Iaşi, fiind adăpostită acasă la Ionuţ Botezatu, care locuia cu părinţii. Ea a oferit clipe fierbinţi într-un garaj din zona Alexandru cel Bun, dar şi la Voineşti. În total, Mirela a făcut sex cu 15 bărbaţi.
La un moment dat, fata a reuşit să-şi sune mama şi să dea de înţeles că a intrat în necaz. Spunându-le traficanţilor de carne vie că va aduce o prietenă la Iaşi să se distreze, Mirela a discutat la telefon şi cu viitoarea cumnată. Familia fetei a venit la Iaşi, însă traficanţii şi-au dat seama cine sunt oaspeţii şi au dat bir cu fugiţii. Când au aflat că pe fată o caută poliţiştii, Botezatu a dus-o într-o casă din Ţicău, unde Mirela a fost mai mult drogată. Încercând să o salveze, viitoarea ei cumnată a acceptat chiar să meargă cu unul dintre tineri şi la un videochat, vorba vine să discute despre o slujbă.
Proxeneţii la închisoare, clienţii liberi
Ieri, judecătorii Tribunalului i-au condamnat pe Andriescu, Botezatu şi Cosma la câte 5 ani şi 6 luni de puşcărie, pentru trafic de minori. Ei au dispus şi prelevarea de la cei trei de probe biologice, care să fie introduse în baza de date judiciară a profilurilor genetice. Ştefan Adobroaiei şi Marius Andrei Cârlig, care s-au bucurat de nurii fetei, au primit câte un an de închisoare cu suspendare, pentru utilizare a serviciilor prestate de către o victimă a traficului de minori. În plus, cei doi au fost obligaţi, printre altele, să participe la programele specializate de terapie cognitiv comportamentală pentru dobândirea de abilităţi de comunicare în familie şi în cadru extins.
Judecătorii au confiscat de la Andriescu 110 lei, de la Cosma - 50 de lei, iar de la Botezatu - 30 de lei. Cei trei îi vor plăti fetei daune morale totale de 4.500 de euro, iar Adobroaiei şi Cârlig - de 500 de euro. Toţi cinci vor achita şi daune materiale de 1.200 de lei.
(Dan Constantinescu)
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau