Se caută şefi pentru noua societate de transport public
Dimensiune font:
* dosarele se depun până pe 19 iunie, a doua zi urmând a avea loc selecţia prealabilă a celor cinci membri ai CA al SC „Compania de Transport Public Iaşi” SA * niciun director al RATP nu se poate înscrie la acest concurs
Lucrurile încep să se precipite în ceea ce priveşte schimbările care vor avea loc anul acesta la RATP Iaşi şi despre care „Evenimentul Regional al Moldovei” vă informa, în exclusivitate, la sfârşitul lunii ianuarie: transformarea regiei locale de transport public în societate comercială, începând chiar din acest an. Astfel, în a doua decadă a acestei luni, va avea loc selecţia prealabilă în vederea desemnării a cinci membri în Consiliul de administraţie al SC „Compania de Transport Public Iaşi” SA. Procedura de evaluare prealabilă cuprinde două etape. Într-o primă fază va avea loc selecţia dosarelor, cei declaraţi admişi urmând a susţine ulterior interviul în faţa unei comisii constituite la nivelul Primăriei Iaşi. Printre altele, candidaţilor li se solicită studii superioare cu licenţă sau echivalente în domeniul tehnic sau economic, vechime în specialitate de minim cinci ani şi experienţă în administrarea unor regii autonome sau societăţi comerciale profitabile din domeniul transporturilor publice de călători, siguranţei rutiere sau de întreţinere căi publice.
Şefi din afară!
Cu alte cuvinte, ceea ce se ştie sigur în acest moment constă în faptul că SC „Compania de Transport Public Iaşi” SA se va constitui în următoarele luni şi că aceasta va fi condusă de persoane din afara RATP, tocmai datorită criteriului potrivit căruia vor candida doar şefi ai unor regii/societăţi comerciale „profitabile”. Nu este cazul actualilor directori ai RATP, regie care în urmă cu doi avea pierderi de 24,65 milioane lei, reduse un an mai târziu la 7,78 milioane lei şi care a încheiat anul 2012 cu un deficit de 11.487.830 lei. „Societatea nu s-a constituit încă. De altfel, tocmai în aceasta constă demersul nostru: de a căuta membri pentru Consiliul de Administraţie, astfel încât la o viitoare şedinţă de Consiliu Local să putem propune constituirea unei societăţi cu o conducere desemnată”, a afirmat Marius Dangă, viceprimarul în ale cărei atribuţii intră şi reorganizarea transportului public local.
Noua societate, funcţională încă de anul acesta
Acesta afirmă că, mai mult ca sigur, societatea va ajunge să funcţioneze efectiv până la finele acestui an. „Repet ceea ce am mai spus. Activitatea de transport public va fi preluată de noua societate. Ne dorim ca acest lucru să se întâmple cât mai curând. În schimb, RATP va rămâne cu o serie de servicii pe care le prestează cu succes şi astăzi, cum ar fi verificarea tehnică periodică, şcoala de şoferi, gestiunea infrastructurii etc”, a mai spus viceprimarul liberal. (Tudor Damaschin)
* * *
SC „Compania de Transport Public” Iaşi ar urma să fie susţinută timp de trei ani de către Consiliul Local. După ce va deveni profitabilă, noua societate se va desprinde de CL, urmând să administreze doar patrimoniul. Vechea societate, RATP, va rămâne cu datoriile, pe care va încerca să le achite tocmai prin serviciile şi activităţile din portofoliu.
* * *
11.487.830 lei reprezintă pierderile înregistrate de RATP anul trecut
* * *
„Prin datoriile istorice pe care le are, inclusiv a faptului că s-au adunat foarte multe penalităţi la debitele către stat, RATP nu mai este o companie foarte credibilă pentru partenerii săi. Nu poate să-şi desfăşoare activitatea prin intermediul sistemului bancar, de exemplu. Ne gândim ca noua companie să preia această activitate şi să fie pregătită pentru orizontul financiar următor, 2014-2020, să acceseze liniile europene de finanţare”
Marius Dangă - februarie 2013
Acum ne poți urmări și pe FACEBOOK
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau