Dimensiune font:

Actorii din Piatra Neamţ vor juca în Teatrul Cub

| 05-12-2012 00:00

 

* clădirea Teatrului Tineretului a fost reparată în bătaie de joc * fiindcă sala de spectacole nu a fost amenajată, actorii joacă pe unde apucă * senatorul PNL Mircea Diaconu a promis sprijin

 

Ieri, vicepreşedintele PNL, actorul Mircea Diaconu, a fost prezent la Piatra Neamţ, unde şi-a exprimat susţinerea pentru candidaţii USL. Cu ocazia acestei vizite, senatorul a aflat şi despre problemele cu care se confruntă actorii Teatrului Tineretului, care sunt nevoiţi să susţină spectacole pe unde apucă, şi s-a implicat în rezolvarea lor.

Clădirea instituţiei de cultură a fost reabilitată şi renovată, s-au efectuat toate lucrările prevăzute în proiect, dar în interior mai sunt necesare lucrări. Urmează să fie iniţiat un alt proiect care să prevadă scaunele, luminile, sonorizarea completă, tehnica de scenă, cortina, pupitrul de regie tehnică, mobilierul din cabine şi birouri, draperii şi toate lucrurile necesare. Până când toate acestea vor fi la locul lor, actorii ţin spectacolele în diverse locaţii. „Am aflat că a fost renovat de oameni care nu au habar de teatru, de veridicitatea sa, de instrumente, de calitatea unui teatru care nu este un siloz. Teatrul Tineretului din Piatra Neamţ este un reper pe harta teatrală a României. Este un fenomen şi trebuie să rămână ca atare. Şi, pentru că am aflat că actorii joacă pe unde pot, mă căznesc să aducem aici un cub teatral, pe perioada cât teatrul se află în reabilitare. Acest cub a fost folosit la Teatrul Naţional din Iaşi, câtă vreme acesta a fost în renovare. Am vorbit cu ministrul Culturii şi l-am rugat să facă demersuri pentru a putea aduce cubul la Piatra Neamţ. O să vedem care sunt căile legale prin care se poate face acest lucru. Trebuie găsită o modalitate de a putea muta cubul aici”, a încheiat Mircea Diaconu.

Ingrid Ciofoaia

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

 

ULTIMA ORA

 

ALFA & OMEGA INSOLV IPURL, lichidator judiciar al debitoarei SC GANESHA DREAM S.R.L. – societate în faliment, dosar nr. 4176/99/2017 aflat pe rolul Tribunalului Iași – Faliment, în temeiul dispozițiilor Legii nr. 85/2014, vinde prin licitație publică competitivă cu strigare următoarele bunuri: 1. Bun imobil – proprietate agro - industrială, (tip “ferm[ creștere suine”) situată în extravilanul Com. Ibănești, punctul Condrea, T119, P3068/7; 3068/8, jud. Vaslui, format din teren extravilan în sup. de 8.432 mp, Construcția C1 în sup. de 98 mp, Construcția C2 în sup. de 720 mp și Construcția C3 în sup. de 720 mp, dotate cu echipamente interior grajd creștere suine și panouri fotovoltaice – Preț de pornire 100% din valoarea de piață stabilită prin raportul de evaluare - 379.562 Euro (exclusiv TVA). 2. Bunuri mobile conform Raport de evaluare - Preț de pornire 100% din valoarea de piață stabilită prin raportul de evaluare, astfel: Nr. crt. – Denumirea bunurilor – Buc – Valoare de piață lei – fără TVA 1 – Tractor DEUTZ-FAHR model AGROTON L720 DCR, fabricație 2012, nr. de identificare ZKDJ5904W0LD10250, serie motor 10999830 – 1 – 306.153 2 – Vidanja TESTORE model C160, fabricație 2015 – 1 – 78.300 3 – Semănătoare de plante prașitoare MA/AG PRECISA REALE D 6R, fabricație 2014, nr. de identificare 2141001 – 1 – 54.527 Licitațiile vor avea loc în data de 08,15,22 și 29.06.2018, ora 12.00, la biroul lichidatorului judiciar din Mun. Iași, str. Sf. Lazăr, nr.4, bl. Penes Curcanul, TR. 5, Etaj 1, Cabinet nr. 13, Jud.Iași, Complex de Birouri ”NH BUSINESS”, putând participa orice persoană fizică sau juridică care va depune o ofertă care va conţine: - cerere de participare la licitaţie; - dovada achitării taxei de participare de 2.000 lei; - dovada achitării caietului de sarcini de 1.000 lei fără TVA – pentru bunul imobil; - dovada achitării cauţiunii de 10% din preţul de pornire al licitaţiei, sumă care se va achita în contul colector deschis pe numele debitoarei la Piraeus Bank; - actele de identificare a persoanei juridice/fizice, împuternicire pentru persoana care reprezintă societatea cu menţiunea că are mandat de a licita indiferent de sumă, ştampila. Taxa de participare și contravaloarea caietului de sarcini se vor achita în contul lichidatorului judiciar decshis la Piraeus Bank Iaşi. În cazul în care creditorul garantat Piraeus Bank România SA îşi exprimă intenția de a adjudeca în contul creanţei bunul imobil, acesta va putea participa la licitaţiile organizate fără alte cheltuieli (taxă de participare la licitație, caiet de sarcini, cauţiunea de 10% etc.) şi fără a fi necesar a prezenta documentele de participare. Creditorul garantat poate adjudeca în contul creanţei bunul asupra căruia poartă garanţia sa la un preţ care se încadrează în strategia de valorificare aprobată de către creditori. Ofertele se vor depune la biroul lichidatorului judiciar din Mun. Iași, str. Sf. Lazăr, nr. 4, bl. Penes Curcanul, TR. 5, Etaj 1, Cabinet nr. 13, Jud. Iași, cel târziu cu 1 zi lucrătoare înainte de ziua licitaţiei, până la ora 16.00. Ofertanţii care se înscriu la licitaţie, dar nu participă, pierd toate sumele avansate în vederea participării la licitaţie. Neplata preţului în termenul stabilit de 30 zile calendaristice de la data licitaţiei, duce la pierderea sumelor avansate pentru achiziţionarea bunurilor, care vor fi scoase din nou la vânzare în sarcina cumpărătorului. Oricine pretinde vreun drept asupra bunurilor scoase la vânzare, sub sancţiunea decăderii, se va adresa lichidatorului judiciar şi va face dovada până în ziua licitaţei. Informaţii suplimentare la biroul lichidatorului judiciar sau tel: 0744520508, 0744994490; fax: 0332/814773, e-mail: alfa.omega.insolv@gmail.com.
PUBLICAŢIE DE VÂNZARE LD Expert Grup IPURL, lichidatorul judiciar al SC Kat Company SRL, Iaşi, str Eternitate, nr. 84, bl. Z2-1, sc. C, et. 4, ap. 4, jud. Iaşi, în temeiul Legii 85/2006, vinde prin licitaţie publică, următoarele bunuri: Imobile situate în sat Agapia, com. Agapia, jud Neamţ, în bloc: 1. Teren arabil cu suprafaţă S = 1.892 mp, situat în extravilanul comunei Agapia, punct Molizi, jud. Neamţ, înscris în cartea funciară nr. 451/N a localitătii Agapia cu nr. cadastral 524; 2. Teren arabil cu suprafaţa S = 3.275 mp, situat în extravilanul comunei Agapia, punct Molizi, jud. Neamţ, înscris în cartea funciară nr. 448/N a localitătii Agapia cu nr. cadastral 501; 3. Imobil situat în intravilanul satului Agapia, jud Neamţ, compus din: - teren categorie folosinţă “curţi-construcţii” în S = 1.199 mp, parcela 1CC - construcţia cu destinaţia de pensiune turistică S+P+1E+M cu Sconstruită = 347,28 mp şi Suprafaţă construită desfăşurată = 1.389,12 mp - teren categoria de folosinţă “arabil” în suprafaţă de 1.482 mp, parcela 2A Preţ - 2.307.960 lei . Imobile situate în sat Dancu, com Holboca, jud Iaşi, în bloc: 1. Teren intravilan în suprafaţă de 3.400 mp, CF 60579, nr. cad. 802/1 pe care sunt amplasate construcţiile C1, C2, C3 şi C4, alcătuit din: - parcela 1(417) de categorie de folosinţă „curţi – construcţii” în suprafaţă de 628 mp, pe care sunt amplasate construcţiile C1, C2 şi C3; - parcela 2/1(418/1) de categorie de folosinţă „arabil” în suprafaţă de 2.314 mp., pe care se află construcţia C4; - parcela 3(416) de categorie de folosinţă „vie” în suprafaţă de 458 mp; 2. Construcţia C1 – spaţiu comercial D+P+1E, cu Sc la sol = 81,83 mp, supprafaţă utilă 141,01 mp, CF 60579, nr. cad. 802/1-C1. 3. Rampă C2 cu suprafaţa construită la sol Sc = 19,84 mp, nr. cad. 802/1-C2; 4. Hală C3 - depozit, cu Sc la sol = 198,96 mp, Sutilă = 264,06 mp, CF 60579, nr. cad. 802/A-C3. 5. Casă C4 – locuinţă P+1E, cu suprafaţă construită la sol Sc = 81,40 mp, Sutilă 83,81 mp, CF 60579, nr. cad. 802/1-C4 Preţ - 822.924 lei. Licitaţiile vor avea loc pe 18.05.2018, 31.05.2018, 15.06.2018 orele 12.00, la biroul lichidatorului judiciar din Iaşi, str. Cronicar Mustea, nr. 17, parter, ap. 12, jud. Iaşi, putând participa orice persoană fizică sau juridică care va depune o ofertă ce va conţine: dovada achitării taxei de participare de 1.000 lei, dovada achitării caietului de sarcini de 1.000 lei, dovada achitării cauţiunii de 10% din preţul de pornire al licitaţiei; actele de identificare ale persoanei juridice/fizice, împuternicire pentru persoana care reprezintă societatea cu menţiunea că are mandat de a licita indiferent de sumă, ştampila.Taxele se vor achita în contul RO 87 BTRL 0240 1202 8795 78XX deschis pe numele debitoarei SC KAT COMPANY SRL la Banca Transilvania - sucursala Iaşi. Înscrierile se fac la biroul lichidatorului judiciar din Iaşi, str. Cronicar Mustea, nr. 17, parter, ap. 12, jud. Iaşim cu o zi ȋnainte de data desfăşurării licitaţiei, pânã la ora 16.00. Ofertanţii care se înscriu la licitaţie, dar nu participă, pierd toate sumele avansate în vederea participării la licitaţie. Neplata preţului la termenul stabilit, 30 zile de la data licitaţiei, duce la pierderea sumelor avansate pentru achiziţionarea bunului, care va fi scos din nou la vânzare în sarcina cumpărătorului. Oricine pretinde vreun drept asupra imobilelor scoase la vânzare se va adresa lichidatorului judiciar. Informaţii lichidator judiciar telefon 0232/235508.
PUBLICAȚIE DE VÂNZARE Subscrisa, Management Reorganizare Lichidare Iaşi S.P.R.L., în calitate de lichidator judiciar al debitorului S.C. TEOCLINIK S.R.L. Vaslui, cu sediul social în Mun. Vaslui, str. Victoriei, nr. 100, bl. 100, sc. A, etaj 2, ap. 1, jud. Vaslui, Nr. de înreg. ORC: J37/422/2007, CUI RO 21973910, potrivit Sentinţei civile nr. 373/F/2015 din data de 25.11.2015, pronunţată de Tribunalul Vaslui, Secția civilă, în dosarul nr. 4262/89/2013, anunţă scoaterea la vânzare prin licitaţie publică la data de 05.07.2018, ora 12.00, a activelor S.C. TEOCLINIK S.R.L. Vaslui, la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași: Nr. activ – Denumire şi descriere activ – Valoare de evaluare (preţ fără T.V.A.*) – Valoare de pornire a licitaţiei (preţ fără T.V.A.*) Activ 1 – ANALIZOR AUTOMAT PENTRU COAGULARE SYSMEX CA-560, SN A4276, anul fabricării 01/2010, nr. inv. 114 COMPUTER TOMOGRAF SOMATOM EMOTION 6 SLICE (DE), marca Siemens, fabricat în Germania, anul fabricării 2010, model nr. 10046766, SN 80109 RMN MAGNETOM ESSENZA, marca Siemens – fabricat în Germania, anul fabricării 2010, model nr. 10352127, SN 49097 – 2.424.500,00 lei –2.303.275,00 lei Activ 2 – ANALIZOR AUTOMAT DE HEMATOLOGIE, marca Siemens, model Advia 2120i, S/N IR10031042, nr. inv. 117 – 134.910,00 lei – 128.164,50 lei Activ 3 – ANALIZOR AUTOMAT DE IMUNOLOGIE, Immulite 1000, SN I2221/2010, frecventa 50 Hz, anul fabricării 2010, nr. inv. 112 – 63.600,00 lei – 60.420,00 lei Activ 4 – APARATURĂ MEDICALĂ PENTRU LABORATOR Analizor ioni Medica Easy Lyte Plus Na/K/CI, SN 31075BNKC, nr. inv. 6 Aparat electrochirurgie, model Surtron 120, fabricat în Italia, clasa I CF, SN 00467/4008, anul fabricării 2008 – Centrifuga, model MPW-223e, SN 10223e141607, anul fabricării 2007 viteza max. 1/min 4000 rpm – Concentrator oxigen EverFlo / OPI, SN 0016499, max. O2: 96% Fotometru portabil BioMérieux, model Densimat, SN IDN012623, fabricat în Italia – Sistem ECG Computerizat CARDIAX, SN 0607031420, fabricat în Ungaria Videocolposcop Fiber Optic, model Dr Camscope (XGA), SN DCSM – 11C – 145, anul fabricarii 03/2011, fabricat in Korea MOBILIER ŞI APARATURĂ BIROTICĂ Notebook Toshiba 17.3, model SATELLITE C75-A-10W, SN 9D024769C, procesor Intel I3 Acvariu cu filtre TETRATEC şi FLUVIAL FX5 Aer condiţionat - 3 buc Calculator Dualcore Casă marcat Copiator Color Minolta, Bizhub C220, SN A0ED023036217 Mobilier farmacie (demontat) Sistem Dualcore + monitor 19 Sistem Intel Sistem supraveghere (aferent spaţiului închiriat) Tâmplărie PVC (montată) – 52.470,00 lei – 49.846,50 lei Activ 5 – MIJLOACE DE TRANSPORT FIAT 500 ABARTH - AUTOTURISM, CAROSERIE -AB BERLINĂ CU HAYON, MARCA FIAT, TIP - 312/AXD1A/500 ABARTH, NR. IDENTIFICARE ZFA31200000252581, NORMA POLUARE EURO 4, AN FABRICAŢIE 2008, MASA PROPRIE 1110 KG, NUMĂR LOCURI 4, CILINDREE 1368 CMC, PUTERE 99 KW (134,5 CP), SURSA ENERGIE BENZINĂ, TRACŢIUNE FAŢĂ, CULOARE NEGRU, CO2- 155 G/KM, CAPACITATE REZERVOR 35 L, DATA PRIMEI ÎNMATRICULĂRI ÎN ROMÂNIA 2009, NR. ÎNMATRICULARE VS-67-TLK, KM LA BORD - 142.202. Stare tehnică - turbină defectă, mâner portieră rupt, parbriz spart – 31.470,00 lei – 29.896,50 lei Pentru bunurile mobile se percepe T.V.A. Persoanele care pretind vreun drept asupra bunurilor ce urmează a fi scoase la vânzare au obligaţia, sub sancţiunea decăderii, să facă dovada acestui fapt până la data de 04.07.2018, ora 12.00, la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iaşi, Aleea Nicolina, nr. 82, C.P. 700221, jud. Iaşi. Poate participa la licitaţie orice persoană fizică sau juridică care depune până la data de 04.07.2018, ora 12.00, la sediul lichidatorului judiciar mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași, documentele prevăzute în caietul de sarcini, care se poate procura de la sediul lichidatorului judiciar, în fiecare zi de luni până vineri, orele 08.00–16.00. Relaţii suplimentare se pot obţine de pe site-ul www.insolventa.ro şi la numerele de telefon: 0758049904, 0757545545, 0232/243864 sau e-mail vanzari@insolventa.ro. Lichidator judiciar, Management Reorganizare Lichidare Iaşi S.P.R.L
Locuinţe ANL pentru cadrele medicale
21/03/2018 07:00

 Şefii Primăriei Piatra Neamţ s-au intalnit cu reprezentaţii Agenţiei Naţionale pentru Locuinţe pentru a stabili amplasamentul primului bloc dintre cele trei care vor fi construite pe strada Pompili ...

Procesul Anonymous a început cu o amânare
05/12/2012 00:00

  Procesul in care liderul Anonymous Romania, pietreanul Gabriel Bălăeasa (24 de ani), este judecat pentru terorism cibernetic a inceput cu o amanare. Acesta a cerut judecătorilor bucureşteni un terme ...

Centrele de îngrijire şi asistenţă fac angajări
30/11/2012 08:45

  Astfel, 28 de posturi vor fi ocupate pentru funcţionarea Centrului de Îngrijire şi Asistenţă Roman, iar 6 la Centrul de Recuperare şi Reabilitare Neuropsihică Războieni. De asemenea, vor fi ...

Zeci de divorţuri la Starea Civilă
30/11/2012 08:44

  În acest an, au fost finalizate in jur de 70 de divorţuri la Starea Civilă. „În 2012, au fost inregistrate 39 de cereri de divorţ la Starea Civilă. Trei familii au renunţat, 33 de ...

 

Un bărbat din Neamţ a fost zdrobit în bătaie de un vagabond
30/11/2012 08:43

  Poliţia Piatra Neamţ şi ofiţerii din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale de la judeţ fac cercetări amănunţite pentru a stabili ce i s-a intamplat unui bărbat de 67 de ani, care locuie ...

Campanie gratuită de testare HIV-SIDA, la Neamţ
30/11/2012 08:42

  Acţiunea are loc cu ocazia Zilei Mondiale de Luptă impotriva HIV-SIDA, sărbătorite an de an la 1 decembrie. „Avem cateva sute de teste rapide, obţinute de la Ministerul Sănătăţii prin pro ...

Ziua Naţională a României a fost sărbătorită la Humuleşti
30/11/2012 08:42

  Ieri, la Şcoala nr. 3 din Humuleşti - Targu Neamţ, a avut loc o manifestare dedicată Zilei Naţionale a Romaniei, organizată de profesorii Miron Costina şi Emanuel Bălan. Elevii şcolii au partic ...

Peste 5.500 de fermieri au primit ajutorul de minimis
29/11/2012 08:51

  Ajutorul de minimis este de 100 de lei pe hectar şi se acordă acelor agricultori care au suprafeţe cuprinse intre 1 şi 10 hectare inclusiv. Pană acum, au fost viraţi bani către 5.500 de fermieri ...

Nemţenii sunt mai bolnavi ca anul trecut
29/11/2012 08:50

  Gradul de sărăcie se reflectă in starea de sănătate a populaţiei. Din datele oferite de Direcţia de Sănătate Publică rezultă că in primele zece luni ale acestui an spitalele au cheltuit mai ...

Primul caz de transport ilegal de brazi de Crăciun
29/11/2012 08:48

  Piatra Neamţ - Cu aproape o lună inaintea sărbătorilor de iarnă au apărut şi primele cazuri de transporturi de brazi fără acte de provenienţă. Primul caz al sezonului a fost inregistrat in co ...