Emil Popa candidează la o funcţie de conducere în PC Iaşi
Dimensiune font:
Organizaţia Municipală Iaşi a Partidului Conservator va avea o nouă conducere. Soţul senatoarei PNL Mihaela Popa, Emil Popa, va candida la funcţia de preşedinte al OM PC, la alegerile organizate duminică, 21 aprilie. „Deja şi-a exprimat dorinţa de a candida la funcţia de preşedinte al organizaţiei municipale domnul Emil Popa. Aşteptăm să vedem dacă vor mai fi şi alte candidaturi pentru acestă poziţie”, a declarat Vasile Şalaru, preşedintele filialei judeţene a PC. Deocamdată, funcţia de conducere a Organizaţiei Municipale este deţinută de Gabriela Boca.
La începutul acestui an, Emil Popa a fost eliberat din funcţia de vicepreşedinte al Agenţiei pentru Implementarea Proiectelor şi Programelor pentru IMM (AIPPIMM), odată cu desfiinţarea instituţiei din subordinea Ministerului Turismului. Conservatorul Emil Popa este expert evaluator pe proiecte cu finanţare europeană şi a declarat că se va întoarce în mediul privat. „Practic s-a desfiinţat o agenţie şi s-a înfiinţat un minister. Cred că poate fi o schimbare bună, dar depinde cum va funcţiona în continuare. Pentru mine nu este nicio problemă, calitatea mea de expert evaluator pe proiecte îmi permite să mă întorc la firma unde am lucrat, în mediul privat”, a declarat recent Popa. (A. Zancu)
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau