Denumire stiintifica lemnul domnului:

Artemisia abrotanum

Denumire populara lemnul domnului:

alimancă, focşor, lămâiţă, lemn domnesc, lemn dulce, lemnuşor, pelin domnesc, rosmalin, ţipruş.

Proprietati terapeutice lemnul domnului:

Intern:

- analgezic uşor (odinioară era folosit în timpul naşterilor pentru a uşura durerile), antianemic bun (se pare că acţionează prin îmbunătăţirea capacităţii de asimilare), febrifug mediu, antiiluetic (antisifilitiic – rol adjuvant), antiinflamator bun (acţionează mai ales asupra tubului digestiv şi colecistului în special), antisepticurinar bun, antitoxic puternic, antivomitiv mediu, colagog mediu (favorizează secreţia de bilă), coleretic puternic (favorizează evacuarea bilei), depurativ bun, digestiv bun, anuhelmintiic puternic (elimină viermii intestinali)

Extern:

- antiinflamator mediu-slab, antiseptic mediu, tonic capilar mediu.

Afectiuni care se trateaza cu lemnul domnului:

boli tratate cu lenul domnului: balonare, amenoree, anemie, inapetenta, adjuvant in boala canceroasa, boli legate de ficat si bila, migrene, reumatism, boli ale sistemului nervos, rani, revralgii

Tratamente naturiste cu lemnul domnului – ceai de lemnul domnului

- diskinezie biliară, colecistită diskinezică, colici hepato-biliare, infestări cu protozoarul Giardia lamblia -  lemnul domnului se foloseşte sub formă de pulbere: o linguriţă de 3-4 ori pe zi.

- balonare – se ia jumătate de linguriţă de pulbere de lemnul domnului înainte de masă şi jumătate de linguriţă după masă. Este util mai ales persoanelor cu digestie leneşă ori care suferă de dispepsie

- amenoree (absenţa patologică a ciclului menstrual), dismenoree (ciclu menstrual dureros) – pulbere de lemnul domnului: 4 linguriţe pe zi.

- anemie, inapetenţă – se ia 1/2-1 linguriţă de pulbere de lemnul domnului cu 10-15 minute înainte de fiecare masă. Are efecte stimulente ale digestiei şi îmbunătăţeşte asimilaţia.

- adjuvant în boala canceroasă, indiferent de localizare – este foarte util deoarece normalizează apetitul şi uşurează digestia, are efecte tonice şi uşor antidepresive

- migrenă – se ia o linguriţă rasă de pulbere de lemnul domnului la 1-2 ore, pe întreaga durată a crizei.

- reumatism – se face o cură cu macerat la rece: 1 litru pe zi, vreme de 1 lună. Efectele sunt mai puternice dacă se asociază cu trei fraţi pătaţi şi brusture

- adjuvant în intoxicaţiile cu ciuperci şi plante otrăvitoare – se bea 1 litru de macerat la rece pe parcursul unei zile.

- convalescenţă, oboseală, epuizare nervoasă – câte o linguriţă de pulbere de lemnul domnului, de 4 ori pe zi.

- ca adjuvant, alături de plantele specifice afecţiunii tratate, iarba de lemnul Domului are efecte foarte bune în următoarele boli şi tulburări: infecţii urinare, insomnie, hepatită cronică, naştere (pentru uşurarea travaliului), parazitoză intestinală (ascaridoză, oxiuroză), ragade peri-orale la copii (crăpături ale pielii).

- răni, răni ulcerate, gangrene – se aplică cataplasme cu lemnul domnului pe locul afectat vreme de 1 oră după care se lasă să se usuce o oră în aer liber. Se repetă tratamentul de 2-3 ori pe zi.

- dureri de dinţi, stomatită – clătiri îndelungate ale gurii cu ceai de lemnul domnului foarte concentrat (4-5 linguriţe la cană)

Mod de preparare lemnul domnului

- macerat la rece 2 linguriţe de lemnul domnului se va pune în 250 ml apă şi se va lăsa timp de 8 ore după care se va strecura. Se pot consuma 2 căni pe zi chiar perioade lungi.

- decoct de lemnul domnului – 2 linguriţe de plantă se va fierbe în 250 ml apă timp de 10 minute după care se va strecura. Se pot folosi 2 căni pe zi.

- ceai de lemnul domnului – în cazul în care se doreşte un concentrat mai slab se va pune 2 linguriţe de plantă în 250 ml apă clocotită. Se va acoperi pentru 10 minute după care se va strecura. Se pot folosi 2 căni pe zi şi din această infuzie.

Atentionari lemnul domnului

NU se foloseşte de hipertensivi.

Lemnul domnului in traditia populara

Ramurile de lemnul domnului se fierbeau şi decoctul se ţinea în gură contra durerilor de dinţi. Cu frunzele uscate, pisate mărunt, amestecate cu ceară curată se făceau turtiţe contra durerilor de ochi. La cel perit se foloseau în mai multe feluri. Se uscau bine frunzele bine, se frecau în palmă până se făceau ca făina şi apoi se presărau  la “cel perit”. Se amesteca făina din frunze cu groscior dulce şi cu acesta se ungeau. Unii trăgeau făina din frunze pe nas, ca tutunul. Contra “plesnelor” la copiii mici, frunzele se pisau mărunt, în palmă, se cerneau cu o sită deasă, se amestecau cu miere şi apoi se ungea cu ea pe buze şi gingii. Se mai punea în scalda copiilor mici, ca să fie plăcuţi ca el. Ramurile se puneau în apăsau rachiu şi apoi se luau contra durerilor de stomac.

La copii mici se punea scoarţa pisată în laptele mamei şi aşa li se da. Ceaiul din ramurile uscate se mai lua contra “năduşelii”. Decoctul lor se folosea contra frigurilor. Se mai întrebuinţau la băi de picioare.

Fierte în vin, se puneau, cât se putea suferii de fierbinţi, la junghiuri. Fierte cu iarbă creaţă şi rostopască se luau contra durerilor la naşteri. Decoctul plantei se folosea contra tusei cronice.