Poli Iași își joacă viitorul la Sibiu

hermanstadt

Dimensiune font:

| 06-05-2024 11:00

* FC Hermannstadt - FC Politehnica Iași, luni, 6 mai, de la ora 15, pe Stadionul Municipal din Sibiu, în penultima etapă a play-out-ului SuperLigii

Iașul încearcă minunea, în a doua zi de Paște, tocmai la Sibiu, unde n-a pierdut în sezonul regulat, dar unde este aproape imposibil de câștigat. De fapt, sibienii au pierdut, în actuala ediție a SuperLigii, o singură dată pe teren propriu, împotriva celor de la Farul (0-1), în chiar prima etapă, pe 15 iulie 2023!

În condițiile în care sibienii se luptă pentru locul la barajul „dătător de baraj” pentru accederea în preliminariile cupelor europene, e limpede că se vor lupta până la ultima picătură de energie pentru cele trei puncte.

Hermannstadt, deși nu etalează un fotbal bazat pe posesia mingii, reușesc să producă goluri din doar câteva ocazii (câte un gol la mai puțin de trei șuturi pe spațiul porții). În plus, au una dintre cele mai bune defensive din campionat, cu doar 36 de goluri primite în 37 de partide, după cea a campioanei FCSB, care a primit 34 de goluri! Asta înseamnă că Poli Iași va avea o misiune extrem de grea, mai ales că are nevoie de puncte mai mult decât de aer!

Poli ocupă acum ultima poziție în clasament, direct retrogradabilă, și pornește cu ultima șansă în disputa de a se salva pe ultima sută de metri, având de înfruntat, după partida de luni, cu sibienii, pe FC Petrolul, în ultima etapă, în Copou.

 Descoperă oferta de pariuri Superbet pentru partida cu Hermannstadt!

De toate a încercat Politehnica Iași, în actuala ediție a SuperLigii la fotbal. De toate, dar toate au venit prea târziu, în momentele în care nu se mai puteau face prea multe pentru a salva situația disperată în care echipa s-a aflat încă din prima zi a noulu sezon.

S-a pornit de la datorii, problemă care i-a urmărit pe ieșeni dintotdeauna și încă le face zile negre. Apoi, problema cailor de pe scut, care i-a mutat pe „tifosi” din peluză prin toate sectoarele tribunei B, lăsându-i fără grai, a cântărit destul de greu, deși nimeni nu poate afirma cu exactitate că sincopa cailor a fost decisivă...

A urmat încăpățânarea unui antrenor în a demonstra că are aura unei legende, chiar și cu palma grea, Leo Grozavu pierzând, în cele din urmă, frâiele, după ce a tăiat și spânzurat pe la echipă vreme de mai bine de un an. Și a făcut-o după bunul plac și după instrucțiunile unor manageri plini de ifose, mânjiți cu aroganța păguboasă a pierzătorilor.

Manageri care s-au gândit să-l trimită acasă pe Leo Grozavu abia atunci când totul părea pierdut, când șansele de a păstra echipa în primul eșalon nu mai ofereau garanții nici măcar pentru cei mai înrăiți suporteri.

Intră în SuperSocial, singura rețea socială dedicată pariorilor din România, și găsește-ți inspirația!

Dar oamenii aceștia l-au găsit, pe la periferia fotbalului portughez, pe un oarecare Tony da Silva, fost jucător al CFR-ului in Cluj pe vremea în care echipele se făceau pe bază de valize și prietenii politice. Logic, noul antrenor, oricât de plin de bune intenții ar fi, nu poate veni cu soluția salvatoare, fie și pentru simplul motiv că e străin de situație! Nu cred că portughezul acesta care tot invocă „sânge” și „cojones” a urmărit vreo partidă a Iașului, în actualul sezon, după cum susține... O fi urnărit, din când în când, online, clasamentul divizionar, dar de aici și până la a nimeri măcar numele jucătorilor cu figura lor, e cale la fel de lungă precum cea a salvării din iadul în care s-a prăbușit clubul acesta!

Ei bine, acum, când totul e pierdut, ies iarăși managerii la rampă. Vor să plătească mai mult. De fapt - ca să vezi lecție de management! - le lasă lor, jucătorilor, posibilitatea de a-și alege primele de victorii în ultimele două partide! Să-și pună ei în statele de plată sumele pe care le vor, dar numai în cazul în care Poli se salvează de la retrogradare.

Oameni buni, să dea Dumnezeu să iasă bine, deși șansele salvării de la retrogradare sunt sub 10 la sută! Ar fi o minune! Și știți ce fel de minune? Una la fel de mare precum cea a continuării acestei echipe în activitate, după finalul de sezon, în cazul retrogradării! Așa că, disfrutați de fotbal, de (poate) ultimele două partide ale Politehnicii într-o ligă profesionistă!

Dan M.BREZULEANU

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua
ULTIMA ORA
Bancul Zilei

05:29

1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Tasca, cu sediul in sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt, telefon/fax 0233/255.023, e-mail: primaria_tasca@yahoo.com, cod fiscal 2614457. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: Trup de pasune Neagra I, in suprafata totala de 2,25 ha, compus din numarul cadastral 50644, in suprafata de 1,18 ha, situat in extravilanul comunei Tasca si numarul cadastral 50650, in suprafata de 1,07 ha, situat in intravilanul comunei Tasca, apartine domeniului public al Comunei Tasca, conform caietului de sarcini, H.C.L. Tasca nr. 39/18.04.2024 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul Comunei Tasca. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Secretariat, din cadrul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei, se achita cu numerar la Casieria Comunei Tasca. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 17.05.2024, ora 16.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 27.05.2024, ora 09.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Oferta se depune intr-un singur exemplar, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 27.05/2024, ora 10.00, la sediul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios -Administrativ a Tribunalului Neamt, Piatra-Neamt, B-dul Decebal nr. 5, judetul Neamt, telefon 0233/212.717, fax 0233/232.363, e-mail: tr-neamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 23.04.2024.
1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Nicolae Balcescu, cu sediul in sat Nicolae Balcescu, comuna Nicolae Balcescu, Str. Eroilor nr. 380, judetul Bacau, telefon 0234.214.071, fax 0234.214.016, e-mail: registratura@primaria-nicolae-balcescu.ro, cod fiscal 4353234. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: -spatiu cu suprafata de 10,95 mp, in vederea desfasurarii activitatii cabinet de oftalmologie si optica medicala, situat in imobilul Dispensar Uman din satul Nicolae Balcescu, Str. Eroilor nr. 8, avand nr. cadastral 61861, CF 61861, apartinand domeniului public al Comunei Nicolae Balcescu, conform caietului de sarcini, H.C.L. Nicolae Balcescu nr. 31/11.03.2024 si temeiului legal O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: La cerere, de la sediul institutiei, Compartiment Relatii cu Publicul si Arhiva. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Relatii cu Publicul si Arhiva din cadrul Comunei Nicolae Balcescu, sat Nicolae Balcescu, comuna Nicolae Balcescu, Str.Eroilor nr.380, judetul Bacau. 3.3.Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G.nr.57/2019 privind Codul administrativ: 30 Lei/exemplar, se achita numerar sau prin OP la Compartimentul Impozite si Taxe din cadrul Comunei Nicolae Balcescu. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 06.06.2024, ora 13.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1.Data-limita de depunere a ofertelor: 14.06.2024, ora 13.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Nicolae Balcescu, sat Nicolae Balcescu, comuna Nicolae Balcescu, Str. Eroilor nr. 380, judetul Bacau, Compartiment Relatii cu Publicul si Arhiva. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Se depun intr-un singur exemplar, in doua plicuri sigilate. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 17.06.2024, ora 10.00, Comuna Nicolae Balcescu, sat Nicolae Balcescu, comuna Nicolae Balcescu, Str. Eroilor nr. 380, judetul Bacau. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia a II-a civila si de contencios administrativ si fiscal a Tribunalului Bacau, municipiul Bacau, Str. Stefan cel Mare nr. 4, judetul Bacau, telefon 0234.514.419, fax 0234.525.211, e-mail: tr-bacau-reg2@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 16.05.2024.
1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Blagesti, cu sediul in comuna Blagesti, Str. Aleea Scolii nr. 1, judetul Bacau, telefon 0334.805.110, fax 0334.805.109, e-mail primaria _blagesti@yahoo.com, cod fiscal 4834777. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie vandut: Bun imobil - cladire administrativa (chiosc), in suprafata de 28 mp, si teren aferent, in suprafata de 44 mp, situat in intravilanul satului Blagesti, comuna Blagesti, Str. Primariei nr. 9, judetul Bacau, identificat cu numar cadastral 75133, inscris in cartea funciara nr. 75133, apartinand domeniului privat al Comunei Blagesti, conform caietului de sarcini, H.C.L. Comuna Blagesti nr. 29/29.03.2024 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: prin solicitare scrisa depusa la sediul Comunei Blagesti. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul vanzatorului, de la care pot obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Secretariat, Comuna Blagesti, comuna Blagesti, Str. Aleea Scolii nr. 1, judetul Bacau. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei/exemplar, ce se achita la Casieria institutiei. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 14.05.2024, ora 10.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 22.05.2024, ora 10.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Compartiment Secretariat, Comuna Blagesti, comuna Blagesti, Str. Aleea Scolii nr. 1, judetul Bacau. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa oferta: se depune intr-un singur exemplar, in doua plicuri sigilate: unul interior si unul exterior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 23.05.2024, ora 10.00, Comuna Blagesti, comuna Blagesti, Str. Aleea Scolii nr. 1, judetul Bacau, Sala de sedinte. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Judecatoria Buhusi, oras Buhusi, Str. Doctor Carol Davila nr. 1, judetul Bacau, cod postal 605100, telefon 0234.265.745, fax 0234.265.744, e-mail: jud-buhusi-gref@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 22.04.2024.
Maestru 4 DAN în taekwondo WT, campion național la culturism!
22/05/2024 13:55

Are cincisprezece ani de cand merge zilnic la sala de fortă, dar isi propusese ca la 50 de ani să-si depăsească limitele. L-a mai incercat de-a lungul anilor gandul că ar putea concura pe scenă, dar se mu ...

 Flacăra olimpică a ajuns, marţi, pe covorul roşu al celei de-a 77-a ediţii a Festivalului de la Cannes
22/05/2024 13:36

Flacăra olimpică a ajuns, marţi, pe covorul roşu al celei de-a 77-a ediţii a Festivalului de la Cannes, purtată de un grup de sportivi de inalt nivel imbrăcaţi in ţinută de gală, relatează AFP. Pe ...

Alpinistul român Gabriel Țabără, aflat de două luni pe Everest, a fost găsit fără viață în cortul său.
22/05/2024 11:37

Alpinistul roman Gabriel Viorel Tabără, in varstă de 48 de ani, a fost găsit mort subit in cortul său de către un serpas "Gabriel si serpasul său au avut o zi normală si au intrat in corturile lor, asa ...

Florin Talpan intervine după ce FCSB a anunțat că va juca din nou pe stadionul Steaua: “Nu au ce căuta în Ghencea!”
18/05/2024 20:57

Florin Talpan, nou atac impotriva FCSB-ului! Juristul de la CSA Steaua oferă un nou mesaj pentru echipa lui Gigi Becali: „Nu au ce căuta in Ghencea” Florin Talpan, a atacat din nou gruparea patronată de ...

 Final pe muchie de cuțit în SuperLiga
18/05/2024 06:00

FC Botosani a ratat, aseară, o sansă uriasă de a transa barajul rămanerii/accederii in SuperLiga. Desi toată lumea ii vedea favoriti pe fotbalistii moldoveni, acestia s-au chinuit teribil cu ocupanta locul ...

Echipa națională: Edi Iordănescu a anunţat lista preliminară a stranierilor pentru ultimele amicale înainte de Euro 2024
17/05/2024 19:44

 Selecţionerul Edward Iordănescu a anunţat lista preliminară cu jucători din străinătate in vederea celor două jocuri de pregătire rămase de disputat inaintea participării la Campionatul Europea ...

CSA Steaua anunţă că palmaresul din perioada 1947-1998 îi aparţine conform hotărârii Curţii de Apel
17/05/2024 15:59

Clubul Sportiv al Armatei Steaua a anunţat că palmaresul echipei de fotbal Steaua din perioada 1947-1998, pe care şi-l dispută cu gruparea FCSB, ii aparţine conform motivării primite, vineri, din partea C ...

Un sfârșit de săptămână captivant în SuperLiga!
17/05/2024 06:15

În timp ce Politehnica Iasi – scăpată miraculos de retrogradare, in ultima partidă a play-out-ului, se chinuie să-si drămăluiască sărăcia in asa fel incat să nu-i piardă măcar pe jucăto ...

Cupa României numai cu jucători români
16/05/2024 06:48

După multi ani, o echipa de Liga a doua a castigat Cupa Romaniei. După multi ani, la Hunedoara renaste un centru fotbalistic care reia entuziasmul epocii Lucescu, cel care a lansat o generatie si un model. S ...

Moştenitorii lui Diego Maradona îşi reclamă drepturile asupra Balonului de Aur furat de la tatăl lor
16/05/2024 00:14

Cei cinci moştenitori ai fostului fotbalist argentinian Diego Maradona incearcă să anuleze vanzarea şi să recupereze Balonul de Aur caştigat de tatăl lor in 1986, cand acesta a fost declarat cel mai bun ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei