Introducere în victimologie

Faptele cotidiene sunt amprentate de violenţe de toate tipurile: fizice, psihologice, psihice, sexuale… Studiile efectuate au evidenţiat faptul că violenţele intrafamiliale (cele conjugale sau maltratarea copiilor de către părinţi) sunt cele mai frecvente.

Urmează apoi agresiunile pe drumurilor publice şi hărţuielile la locul de muncă. Sunt situaţii care impun măsuri elaborate pentru prevenirea şi tratamentul psihocorporal.

Ce este victimologia?

Victimologia este o disciplină care permite înțelegerea într-o manieră cât mai obiectivă posibil a aspectelor victimizării: cauze, consecinţe, acţiuni preventive şi reparaţii ale consecinţelor materiale şi psihocorporale.

Alte discipline care se interesează de victimizare şi de victime sunt:
-    criminologia: știința care studiază criminalitatea (infracţionalitatea), cauzele  şi metodele pentru prevenirea şi combaterea ei;
-    accidentologia: studiul cauzelor şi a prevenţiei accidentelor de muncă, de circulaţie, domestice, de timp liber etc.;
-    dreptul penal, administrativ, civil etc.;
-    medicina şi psihologia: studiul consecinţelor şi îngrijirilor necesare (psihotraumatologia);
-    acţiunea umanitară şi mişcarea  asociativă pentru asistarea victimelor care au dificultăți sociale sau judiciare;
-    alte discipline aparţinând ştiinţelor umane, politice sau economice.

Istoria victimologiei

Dezbaterile asupra drepturilor victimelor  au luat amploare odată cu  înfiinţarea  Organizației Națiunilor Unite (ONU), în 1945, la încheierea celui de-al Doilea Război Mondial.

Victimologia, ca disciplină de sine stătătoare, care abordează  victima din punct de vedere medico-psiho-social, a apărut în 1947. Fondator al acestei discipline este considerat  Benjamin Mendelsohn, un evreu originar din România, născut la Bucureşti, în anul 1900. După absolvirea facultăţii de drept din București, Mendelsohn  a funcţionat ca avocat penalist la Galaţi. Aici şi-a propus  să dezvolte un sistem de apărare a inculpaţilor, ocazie cu care a descoperit cu mirare  că sistemul penal din acea perioadă nu acorda nicio atenţie  contribuţiei victimei la actul delictual.  Pentru suplinirea acestui neajuns, el introdus termenul de victimologie – ştiinţa victimei – pe care l-a înaintat  Societăţii Române de Psihiatrie.  Prima  versiune  a victimologiei sale aborda  doar  contribuţia  victimei la înfăptuirea actului delictual.  Mai târziu, a abandonat această  poziţie, fundamentând  o victimologie extinsă, care urma să se ocupe de victimele mai multor tipuri de evenimente, inclusiv de cele ale accidentelor  de muncă, ca  şi de  cele ale genocidului.  În 1975, el a lărgit şi mai mult domeniul, formulând o victimologie generală,  ce includea studiul tuturor victimelor. Ultima definiţie dată de  Mendelsohn asupra victimei a fost aceea de  persoană, considerată fie individual, fie ca parte a unei colectivități, care suferă anumite consecinţe, determinate de factori diverşi: fizici, psihologici, economici, politici, sociali, ca şi naturali (catastrofe).

În abordările sale, Mendelsonh a avut o poziţie umanistă, de punctare a nevoilor şi trăirilor victimelor.  Ulterior, victimologia s-a dezvoltat pe baza numeroaselor  studii științifice  şi a legislaţiei proprii fiecărei ţări.

Din punct de vedere legal, statutul de victimă  este acordat unei persoane numai dacă prejudiciile  suferite sunt prevăzute   de un text de lege. Din acestă cauză, au existat mişcări sociale care au urmărit să impună legislativului noi acte normative, în care să fie incriminate actele victimizante, neluate în considerare până atunci. Astfel, în anii 1960, mişcările feministe americane s-au afirmat pentru incriminarea violului, a agresiunilor sexuale şi a violenţelor domestice.

Mai târziu, preocupările s-au centrat pe ajutorarea victimelor. Au fost antrenaţi medicii, magistraţii, puterile publice, jandermeria, sectorul social etc. Scopul era acela de a repertoriza nevoile victimelor şi de a pune în funcţiune veritabile politici de asistare. Au fost înfiinţate institute naţionale de ajutorare a victimelor, cursuri şi diplome universitare de victimologie.

Începând cu anul 1995, fenomenele sociale de mare impact, ca atentatele teroriste, războaiele sau accidentele colective, dar şi catastrofele naturale,  au dus la conştientizarea  şocurilor post-traumatice care impun măsuri de  reconstruire medicală și psihologică a victimelor.

În prezent, victimologia, ca ştiinţă,  se interesează de victimele:
-    războiului;
-    catastrofelor naturale;
-    agresiunii, sexuale sau nonsexuale;
-    decesului brutal al unui apropiat;
-    maltratării;
-    hărţuirii psihologice, zise şi morale;


Ce este o victima?

Cuvântul victima vine din latinescul "victima"  care desemnează "un animal de sacrificiu, care este expiat pentru greşelile sale sau ale celorlaţi".  În zilele noastre, orice persoană care a suferit un prejudiciu material, fizic sau moral, în urma unei acţiuni răuvoitoare sau a unui accident este considerată victimă,  cu condiţia ca un text de lege (o reglementare) să o definească ca atare şi să-i permită accesul la anumite drepturi. Este vorba deci de un statut tranzitoriu, dar necesar şi menit a fi depăşit cât mai curând posibil.


Cine poate fi victimă?

Indiferent de sex, vârstă, forţă fizică sau orice  altă caracteristică, oricine poate fi într-o zi victima unui eveniment  traumatic.

Victima este conştientă de statutul ei?

Dacă un individ nu recunoaşte că i-a fost atinsă integritatea personală, el nu poate iniţia procesul unei  reconstrucţii posibile. Este cazul a numeroase victime, aşa cum este copilul mic agresat sexual, bolnavul mental agresat, pe care nimeni nu îl crede datorită handicapului său sau emigrantul căruia nu i se recunoaşte teama de a fi recondus la frontieră, dar şi toate persoanele cărora li se  neagă tulburările pe care le prezintă în urma psihotraumatismelor suferite, și care sunt îndemnate să încerce să-şi uite propriile tulburări, pentru a nu fi confruntate în mod repetat cu evenimentul traumatic cauzal.

Pe de altă parte, un număr semnificativ de victime, care au suferit un prejudiciu socialmente recunoscut (un furt, de exemplu), nu suferă  un traumatism psihic în sensul științific al termenului, dar  este mai uşor ca ele să fie recunoscute ca victime, conform codului penal.

 

Sursa:scientia.ro