Decizia Papei Francisc, după ce a aflat că mai multe călugărițe s-au prostituat. Este fără precedent

pap

Dimensiune font:

| 27-01-2020 12:14

”Cu toate că renașterea omenirii a început cu femeia, a remarcat papa la omilie, femeile sunt în continuu umilite, bătute, supuse violenței, induse să se prostitueze și să suprime viața pe care o poartă în sân. Orice violență comisă asupra femeii este o profanare a lui Dumnezeu, născut din femeie. Totodată, dacă din trupul unei femei a venit mântuirea pentru umanitate.”

Decizia Papei Francisc, după ce a aflat că mai multe călugărițe s-au prostituat
Acestea erau cuvintele Sfântului Părinte, Papa Francisc, la 1 ianuarie 2020, la slujba pentru noul an, ținută de Sanctitatea Sa la Vatican. Aceste rânduri au venit ca urmare a unui scandal din sânul Bisericii Catolice pe care o păstorește. Este vorba despre foste călugăriţe „abandonate” de Biserica Catolică. Unele dintre acestea au fost nevoite să se prostitueze pentru a supravieţui. Gestul imediat al Papei Francisc a fust acela de a le lua în grija sa și a Vaticanului, la o casă cu o adresă necunoscută.

Fostele călugărițe au fost duse acolo la cererea Papei Francisc, care acum încearcă să repare abuzurile făcute de Biserică, printre care şi faptul că mai multe călugăriţe au fost date afară din mânăstiri, fără să aibă un alt loc unde să se ducă.

Este fără precedent
Cardinalul a povestit că locaţia unde se află fostele călugăriţe nu va fi făcută publică, conform dorinţelor Papei, notează dailymail.co.uk.

„Au fost cazuri în care au fost complet abandonate. Dar acum lucrurile se schimbă, cel mai important deoarece Papa a deschis o casă în Roma pentru a primi călugăriţele aruncate în stradă.


Se pare că, în unele cazuri, macile stareţe nu au vrut să le dea călugăriţelor care îşi doreau să plece de la mânăstire actele înapoi, iar în altele, femeile au fost pur şi simplu aruncate în stradă. Au fost chiar cazuri în care, pentru a se întreţine, au fost obligate să se protitueze.”, a declarat Joao Braz de Aviz, într-un interviu pentru revista de la Vatican, Women Church World.

Braz susţine că acum e treaba Bisericii să se ocupe de ele, să le asigure un trai până se repun pe piciore. În casa deschisă de Biserică se află acum mai puţin de zece foste călugăriţe. Ele pot sta acolo până îşi găsesc un serviciu şi fac rost de destui bani încât să se întreţină singure.

 

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA

1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Tasca, cu sediul in sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt, telefon/fax 0233/255.023, e-mail: primaria_tasca@yahoo.com, cod fiscal 2614457. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: Trup de pasune Neagra I, in suprafata totala de 2,25 ha, compus din numarul cadastral 50644, in suprafata de 1,18 ha, situat in extravilanul comunei Tasca si numarul cadastral 50650, in suprafata de 1,07 ha, situat in intravilanul comunei Tasca, apartine domeniului public al Comunei Tasca, conform caietului de sarcini, H.C.L. Tasca nr. 39/18.04.2024 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul Comunei Tasca. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Secretariat, din cadrul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei, se achita cu numerar la Casieria Comunei Tasca. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 17.05.2024, ora 16.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 27.05.2024, ora 09.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Oferta se depune intr-un singur exemplar, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 27.05/2024, ora 10.00, la sediul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios -Administrativ a Tribunalului Neamt, Piatra-Neamt, B-dul Decebal nr. 5, judetul Neamt, telefon 0233/212.717, fax 0233/232.363, e-mail: tr-neamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 23.04.2024.
Echipa premierului slovac dă primele date despre Fico: 'Următoarele câteva ore sunt decisive'
15/05/2024 17:41

Echipa premieruluin slovac Robert Fico a dat primele date depre seful executivului. Fico a fost transportat la un spital mai apropiat - semn că starea acestuia e gravă - si, după cum spune echipa acestuia, u ...

Situație dramatică la Hakov: Primarul aduce în discuție evacuarea marelui oraș însă spune că nu există încă planuri
15/05/2024 16:53

In prezent, nu există planuri de evacuare a Harkovului, a declarat primarul orasului, Ihor Terekhov, pe 15 mai, pe fondul unui nou atac rusesc in regiune Pană acum, aproape 8.000 de civili au fost evacuati d ...

Oamenii lui Kovesi pregătesc 'nucleara': percheziții la București într-un dosar privind achizițiile de măști și dezinfectanți din pandemia COVID-19
15/05/2024 14:02

Parchetul European condus de Laura Codruta Kovesi anunţă că a efectuat, marţi, cinci percheziţii in Bucureşti, in cadrul unei anchete privind o fraudă de 8 milioane de euro care implică fonduri UE pentr ...

Copil de 11 ani imobilizat și bătut cu biciul de doi săteni din județul Galați. Agresorii au fost reținuți
15/05/2024 13:49

Un copil de 11 ani a fost bătut cu biciul de doi săteni din judetul Galati. Cei doi agresori, de 32 si 61 de ani, au fost retinuti de Politie. Băiatul are numeroase leziuni la nivelul corpului si capului. P ...

  MApN caută să angajeze peste 2.600 de militari
15/05/2024 12:26

2.627 de posturi vacante sunt puse la dispozitie de Ministerul Apărării Naţionale (MapN) in cadrul celei de-a doua etape a campaniei de recrutare si selecţie a posturilor de soldati si gradati profesionisti ...

Cum recunoști roșiile injectate din piețe și din magazine
15/05/2024 12:00

 Rosiile injectate cu diverse chimicale sunt prezente atat pe tarabele pietelor, cat si in supermarketuri. Desi au un aspect aparent similar cu cel al legumelor naturale, prezintă cateva semne distincte. ...

Avioane de luptă chineze dau târcoale Taiwanului: '26 au traversat linia mediană a strâmtorii'
15/05/2024 08:15

Armata Taiwanului a detectat 45 de avioane chineze in jurul insulei, a anunţat miercuri Ministerul Apărării, cu mai puţin de o săptămană inainte de instalarea in funcţie a noului preşedinte Lai Ching-t ...

Bulgaria va avea avioane F-16 mai bune ca ale României și le va asigura mentenanța în țară
15/05/2024 07:39

Bulgaria va avea avioane de luptă F-16 Block 70 si le va asigura mentenanta la o uzină din tară, fără să fie nevoită să le trimită in străinătate. Acest anunt a fost transmis de ministrul interimar ...

Peste 22.400 de ucraineni caută de muncă în România
15/05/2024 07:37

Un număr de 22.443 cetăteni ucraineni, refugiati in Romania, s-au inregistrat in evidentele agentiilor teritoriale ale Agentiei Nationale pentru Ocuparea Fortei de Muncă (ANOFM), in căutare de serviciu, in ...

Pe străzile Galațiului, „autobuzul cu hidrogen”, mijlocul de transport al viitorului, fără emisii CO2
15/05/2024 07:36

Pe unul dintre cele mai importante trasee de transport public din Galati circulă timp de două zile un autobuz alimentat cu hidrogen, in cadrul unei campanii de testare a acestui mijloc de transport fără emi ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei