Klaus Iohannis, la întâlnirea cu Joe Biden și liderii B9: Trebuie să înfrângem această agresiune a Rusiei

25

Dimensiune font:

| 24-02-2023 12:36

Preşedintele Klaus Iohannis participă, miercuri, la Varşovia, alături de omologul polonez, Andrzej Duda, la reuniunea extraordinară a Formatului Bucureşti 9 (B9), avându-i ca invitaţi pe preşedintele SUA, Joe Biden, şi pe secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg.

Summitul B9 se desfăşoară în contextul împlinirii unui an de la declanşarea războiului de agresiune al Rusiei împotriva Ucrainei, la 24 februarie 2022, şi are ca obiectiv continuarea coordonării dintre Aliaţii de pe Flancul Estic al NATO şi SUA, pe fondul provocărilor de securitate generate de război.

Potrivit Administraţiei Prezidenţiale, agenda discuţiilor va viza continuarea sprijinului multidimensional pe care statele Aliate, inclusiv cele participante la Formatul B9, îl acordă Ucrainei, susținerea pentru aspiraţiile sale euroatlantice, precum şi demersurile continue ale NATO de întărire a posturii sale de descurajare şi apărare pe Flancul Estic.

Vor fi abordate, de asemenea, modalităţile de tragere la răspundere a Rusiei, prin instrumente de drept internaţional, pentru crimele comise în Ucraina. O atenţie specială va fi acordată şi partenerilor vulnerabili, precum Republica Moldova, confruntată cu provocări crescute de securitate, a informat sursa citată.

România va continua să dovedească fermitate

Klaus Iohannis a transmis în mesajul său din deschiderea Summit-ului B9 de la Varșovia că „NATO este puternică” și că aliații trebuie să fie puternici și uniți în descurajarea Rusiei.

„Pentru a ne asigura că acest război brutal împotriva Ucrainei este actul final al Rusiei, trebuie să fim fermi în descurajarea altor agresiuni și să o înfrângem pe aceasta”, a transmis Klaus Iohannis.

El a menționat că este extrem de relevant această întâlnire, în Formatul București 9, acum când se marchează un an de la revenirea războiului în Europa.

„Acest război a adus doar suferință și deznădejde, crime și strămutarea a milioane de ucraineni, distrugeri fără precedent și nesiguranță. Noi, liderii de pe Flancul Estic, avem datoria de a arăta fermitate în apărarea păcii

Trebuie să continuăm să dovedim fermitate în îndeplinirea angajamentelor de sprijin pentru Ucraina, atât cât va fi necesar, pentru a câștiga acest război. România va continua să facă acest lucru. Nu suntem singuri în demersul nostru”, a spus șeful statului român.

Prezența lui Joe Biden reconfirmă substanța Formatului București 9

El a arătat că efortul are un obiectiv și o amploare transatlantice, iar prezența președintelui Statelor Unite ale Americii, Joe Biden, reconfirmă substanța Formatului București 9 și angajamentul Administrației SUA față de securitatea Flancului Estic.

„Acest angajament este extrem de solid și vizionar: o prezență militară americană crescută – care trebuie să continue – și pregătirea unei strategii a Statelor Unite ale Americii pentru Marea Neagră.

Salut, de asemenea, participarea Secretarului General al NATO, Jens Stoltenberg, pentru coordonarea deschisă și oportună. Acum aproape un an, Rusia a încercat să distrugă securitatea europeană și euroatlantică și sistemul internațional bazat pe reguli”, a menționat Iohannis.

Iohannis a subliniat forța NATO

În opinia sa, Rusia acționează după un model de comportament agresiv, care a putut fi observat deja în Republica Moldova, Georgia și Ucraina.

„Astăzi, acești parteneri beneficiază de sprijinul Aliaților pentru reziliența pe termen lung, care le este necesară pentru obținerea unei păci durabile, stabilitate și prosperitate. De asemenea, sprijinim cu tărie perspectiva euroatlantică a Ucrainei.

Pentru a ne asigura că acest război brutal împotriva Ucrainei este actul final al Rusiei, trebuie să fim fermi în descurajarea altor agresiuni și să o înfrângem pe aceasta. NATO este puternică și dovedește un angajament clar față de Ucraina și cetățenii săi. B9 este mai puternic ca oricând. Aștept cu nerăbdare să continuăm să ne coordonăm în pregătirea unui Summit NATO de succes la Vilnius”, a spus Iohannis.

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua
ULTIMA ORA

1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Tasca, cu sediul in sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt, telefon/fax 0233/255.023, e-mail: primaria_tasca@yahoo.com, cod fiscal 2614457. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: Trup de pasune Neagra I, in suprafata totala de 2,25 ha, compus din numarul cadastral 50644, in suprafata de 1,18 ha, situat in extravilanul comunei Tasca si numarul cadastral 50650, in suprafata de 1,07 ha, situat in intravilanul comunei Tasca, apartine domeniului public al Comunei Tasca, conform caietului de sarcini, H.C.L. Tasca nr. 39/18.04.2024 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul Comunei Tasca. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Secretariat, din cadrul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei, se achita cu numerar la Casieria Comunei Tasca. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 17.05.2024, ora 16.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 27.05.2024, ora 09.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Oferta se depune intr-un singur exemplar, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 27.05/2024, ora 10.00, la sediul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios -Administrativ a Tribunalului Neamt, Piatra-Neamt, B-dul Decebal nr. 5, judetul Neamt, telefon 0233/212.717, fax 0233/232.363, e-mail: tr-neamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 23.04.2024.
1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Nicolae Balcescu, cu sediul in sat Nicolae Balcescu, comuna Nicolae Balcescu, Str. Eroilor nr. 380, judetul Bacau, telefon 0234.214.071, fax 0234.214.016, e-mail: registratura@primaria-nicolae-balcescu.ro, cod fiscal 4353234. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: -spatiu cu suprafata de 10,95 mp, in vederea desfasurarii activitatii cabinet de oftalmologie si optica medicala, situat in imobilul Dispensar Uman din satul Nicolae Balcescu, Str. Eroilor nr. 8, avand nr. cadastral 61861, CF 61861, apartinand domeniului public al Comunei Nicolae Balcescu, conform caietului de sarcini, H.C.L. Nicolae Balcescu nr. 31/11.03.2024 si temeiului legal O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: La cerere, de la sediul institutiei, Compartiment Relatii cu Publicul si Arhiva. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Relatii cu Publicul si Arhiva din cadrul Comunei Nicolae Balcescu, sat Nicolae Balcescu, comuna Nicolae Balcescu, Str.Eroilor nr.380, judetul Bacau. 3.3.Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G.nr.57/2019 privind Codul administrativ: 30 Lei/exemplar, se achita numerar sau prin OP la Compartimentul Impozite si Taxe din cadrul Comunei Nicolae Balcescu. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 06.06.2024, ora 13.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1.Data-limita de depunere a ofertelor: 14.06.2024, ora 13.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Nicolae Balcescu, sat Nicolae Balcescu, comuna Nicolae Balcescu, Str. Eroilor nr. 380, judetul Bacau, Compartiment Relatii cu Publicul si Arhiva. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Se depun intr-un singur exemplar, in doua plicuri sigilate. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 17.06.2024, ora 10.00, Comuna Nicolae Balcescu, sat Nicolae Balcescu, comuna Nicolae Balcescu, Str. Eroilor nr. 380, judetul Bacau. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia a II-a civila si de contencios administrativ si fiscal a Tribunalului Bacau, municipiul Bacau, Str. Stefan cel Mare nr. 4, judetul Bacau, telefon 0234.514.419, fax 0234.525.211, e-mail: tr-bacau-reg2@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 16.05.2024.
ECOPIATA S.A. IASI organizeaza licitatii publice cu strigare pentru inchirierea urmatoarelor terenuri si spatii comerciale: - terenul nr. 4 (20 mp) din Bazar, destinat amplasarii unei rulote pentru activitatea de fast food, pe 31.05.2024 - ora 9.30; - terenul nr. 2 (20 mp) din Bazar, destinat amplasarii unei rulote pentru activitatea de fast food, pe 31.05.2024 - ora 9.45; - spatiul comercial S1 (5,87 mp) – Piata Independentei pe 31.05.2024 – ora 10.00; - spatiul comercial S3 (24 mp) - Piata Independentei pe 31.05.2024 - ora 10.30; - spatiul comercial S4 (38 mp) - Piata Independentei pe 31.05.2024 - ora 11.00; - spatiul comercial S5 (72,5 mp) - Piata Independentei pe 31.05.2024 - ora 11.30; - spatiul comercial S9 (48,21 mp) - Piata Independentei pe 31.05.2024 - ora 12.00; - spatiul comercial S25 (30,00 mp) - Piata Hala Centrala pe 31.05.2024 - ora 12.30; - spatiu comercial S2 (28,65 mp) - Piata Hala Centrala pe 31.05.2024 -ora 13.00; spatiul comercial S6 (28,65 mp) – Piata Hala Centrala pe 31.05.2024 – ora 13.30; - teren nr. 1 (25 mp) din Piata Pacurari, destinat amplasarii unei rulote/ chiosc/ modul pe 31.05.2024 – ora 13.45; - teren nr. 2 (25 mp) din Piata Pacurari, destinat amplasarii unei rulote/ chiosc/ modul, pe 31.05.2024 – ora 14.00. Licitatiile vor avea loc la sediul firmei din Str. Anastasie Panu nr. 48. Caietele de sarcini se pot cumpara de la secretariatul societatii, unde se va depune documentatia pentru inscriere pana la data si ora de incepere a fiecarei licitatii. Informatii suplimentare la tel. 0232/267844.
Judecătorii decid să nu recupereze 52.000.000$ de la Dan Voiculescu, condamnat la 10 ani pușcărie
26/05/2024 20:42

Judecătorii decid să nu mai recupereze 52.000.000 euro de la Dan Voiculescu. Decizia nu este definitivă. Voiculescu fusese condamnat la 10 ani de puscărie si, tot atunci, s-a decis confiscarea sumei de 60.0 ...

12 pasageri răniți în urma unor turbulențe. Avionul zbura Doha la Dublin
26/05/2024 20:35

Aeronava care zbura de la Doha la Dublin a avut turbulente deasupra Turciei.     Sase pasageri si sase membri ai echipajului au fost răniti duminică, in urma unor turbulente la un zbor Qatar Ai ...

Femeia moartă în accidentul de tir de la Galați era mama multiplei campioane olimpice Gina Gogean. Sora sportivei este în stare gravă
26/05/2024 20:35

Mama campioanei Gina Gogean a murit, iar sora este in stare gravă, in urma unui accident de circulatie. Soferita care a produs un accident de circulatie in 25 mai in DN 25, in urma căruia o femeie de 72 de a ...

Florian Coldea a scris mult la DNA: Allen Coliban și alți grei ai USR au fost dați în primire de fostul șef al SRI
26/05/2024 20:30

 Fostul sef operativ al SRI, Florian Coldea, a petrecut mai bine de 16 ore la DNA, acolo unde, strans cu usa fiind, a inceput să vorbească. Din vasta retea de interese denuntată de "Comandantul Sup ...

Cum arată apartamentul de 2460 de metri pătrați din România: Este deținut de un miliardar celebru și pare desprins din filme
26/05/2024 10:11

O suprafată enormă, decoruri fabuloase si materiale pretioase sunt doar cateva dintre caracteristicile locuintei unuia dintre cei mai bogati romani. Apartamentul de lux al lui Ion Tiriac are o baie de sute d ...

STENOGRAMĂ Înregistrare cu intermediarul rețelei lui Florian Coldea: Asta a fost greșeala vieții mele!
26/05/2024 00:35

O convorbire telefonică intre Dan Tocaci, intermediarul retelei conduse de Florian Coldea si Cătălin Hideag, denuntătorul la DNA al acestei retele, scoate la iveală modul in care functionau lucrurile. Toca ...

Șef de sindicat, călcat de mascați: Ar fi furat 350.000 de lei din cotizațiile membrilor. Despre cine este vorba
25/05/2024 16:23

Fostul presedinte al Sindicatului Lucrătorilor Postali din Romania – sucursala Constanta este bănuit de delapidare. In acest sens, vineri au avut loc perchezitii in trei locatii, printre care si Compania Na ...

Un fost agent CIA a recunoscut că a vândut Chinei secrete de interes național
25/05/2024 16:06

Un fost agent al Agenţiei Centrale de Informaţii a SUA (CIA) a pledat vinovat de "conspiraţie in vederea colectării şi furnizării de informaţii privind apărarea naţională" in favoarea Chinei, a anunţ ...

Viktor Orban a explodat: Planul NATO de a ajuta Ucraina contra Rusiei e o misiune nebunească!
25/05/2024 15:26

Temerile că Rusia ar ataca un membru NATO sunt ”nefondate”, a declarat vineri premierul ungar Viktor Orban, adăugand că războiul din Ucraina, intrat in al treilea an, a arătat limitele capacităţilor ...

O mamă a murit, după ce fiica ei a adormit la volan și a intrat într-un TIR
25/05/2024 11:35

Tragedia diminetii, la Galati. O mamă a murit după ce fiica ei a adormit la volan si a intrat cu masina intr-un autotren. O femeie care a adormit la volan a produs un accident, sambătă dimineaţă, la ieş ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei